Predestinați

~Nimic nu începe dacă nu acționezi~

James

-Nu ai de gând să mănânci nimic? întreabă Emma așezându-mi farfuria în față.

M-am uitat la mâncare ca și cum ar fi inamicul meu numărul unu. Nu simțeam nevoia să mănânc. Mă simțeam ca în Iad fără Selena lângă mine și fiecare zi era mai rea decât cealaltă. Îmi lipsea totul. Natura ei încăpățânată, obrajii ei îmbujorați, felul în care îmi rostea numele, ochii ei frumoși care mă priveau cu atâta căldură. La naiba! Îmi lipseau atâtea lucruri. 

Îmi e dor să o am alături noaptea, chiar dacă nu am făcut mai mult de atât. Micile lucruri pe care le-am făcut împreună au fost suficiente pentru a lăsa un efect de durată asupra mea. Zilele erau mai grele și eram nervos că nu am aflat nimic despre ce a făcut Rosella în ultimii ani. Lucrurile au devenit mai rele acasă, ea continuă să se apropie de mine și corpul meu continuă să o evite.

 Selena a lăsat o amprentă puternică asupra mea. Nimeni nu mai poate să mă atingă din nou. Nimeni în afară de ea.

Am privit mâncarea din farfurie și m-am uitat în altă parte. Mi se făcea rău doar uitându-mă la ea. -Nu vreau nimic, Emma.

A tresărit la auzul tonului din vocea mea. Nu voiam să sune atât de dur, dar nu mai eram eu de când a plecat Selena.

-Te rog, James, trebuie să mănânci ceva. Nu ai mâncat nimic de când a plecat Selena.

-Nu mi-a fost foame. De asta.

-De trei zile? a întrebat.

Mâinile mele au strâns colțurile mesei, unghiile intrând în lemn. În orice clipă, masa se va rupe dacă mai pun multă presiune.

-Nu vreau să vorbesc despre asta acum, Emma. Am prea multe pe cap, nu vreau să mănânc.

Adevărul e că nu puteam mânca de unul singur. Nu puteam fără Selena lângă mine. Mă simțeam de parcă nu merit mâncare până nu o aduc înapoi. Mă întreb mereu în ce condiție e. Eram tentat să mă duc să o văd, să mă asigur că e în regulă, că e mai bine fără mine, dar știam că odată ce i-aș mirosi parfumul dulce și i-aș vedea zâmbetul, aș fi complet pierdut.

Îmi cuprind capul cu mâinile întrebându-mă cum am ajuns așa. Nu am o viață fără Selena.

-Ce îți faci, James? întreabă Emma.

M-am uitat la ea, era supărată. Niciodată nu mi-a vorbit așa. Mereu era blândă când vorbea cu mine.. Mi se părea ciudat când am auzit-o vorbindu-mi pe un astfel de ton.

-Ce vrei să spui?

-Ești un dezastru fără Selena. E destul de clar pentru mine pe cine iubești cu adevărat. Erai mult mai bine atunci când credeai că Rosella era moartă și ai acceptat-o pe Selena ca soția ta. Începusei să fi din nou fericit. Acum ai rămas cu Rosella, iar Selena a plecat și nu te-am mai văzut în halul ăsta niciodată, nici măcar atunci când ai crezut că Rosella a murit. Ăsta ar trebui să fie răspunsul la toate îndoielile și întrebările pe care le ai despre întreaga situație. Toți cei care țin la tine pot vedea asta. De ce nu poți vedea și tu? Am văzut felul în care Selena te privea, te adora și te respecta. Era evident că a fost distrusă complet când a plecat de aici. De ce nu te-ai dus după ea? Ce aștepți, frate? Urăsc să te văd așa. Încetează să te mai rănești. Prima dată ți-ai petrecut ultimi ani învinovățindu-te pentru moartea Rosellei cand ea era defapt vie. Te-am văzut suferind zi de zi și nu am zis niciodată nimic, am înțeles că aveai nevoie să îți plângi sufletul pereche. Dar asta e complet diferit. Femeia de care ți-e dor și după care suferi e încă în viață. De ce ești încă aici și îți plângi de milă în loc să te duci după ea? Spune-mi, frate, renunți la propria ta fericire pentru ce mai exact? E vie, teafără și nevătămată, du-te și adu-o înapoi aici înainte să fie prea târziu!