Pentru toți cei care ar fi dat totul pentru a rămâne, dar au fost nevoiți să fugă, și pentru toți cei care deși nu-și doreau decât să fugă, au rămas.
Carte scrisă în totalitate în colaborare cu Ana Maria Hornea (Tasmmyn), și bazată pe serialul tele...
Йой! Нажаль, це зображення не відповідає нашим правилам. Щоб продовжити публікацію, будь ласка, видаліть його або завантажте інше.
ֆɛɖʊƈțɨɛ lå ʀɨֆƈ îռǟʟ†
Privindu-i câteva secunde buzele, Zaida îl lăsă să se apropie doar pentru a fura startul jocului, doar pentru a-i lăsa o falsă punte de avans în riscul unei seducții interzise. Doar că ea nu se angaja în niciun joc dacă nu se putea regăsi în poziția dominantă de conducere. Își ridică ochii spre ai lui, depărtându-se subit de el la o fracțiune de secundă înainte de a o atinge. Un zâmbet discret și ironic îi relaxă chipul, sprijinindu-și umărul de sticla hubloului. În liniștea avionului, în înaltul cerului, în muțenia nopții, femeia părea o ființă ruptă de lumea reală. Avea ceva straniu, ceva bizar, numai al ei, numai de ea știut, în fiecare mișcare și în fiecare privire.
- Apropierile fizice au la bază încrederea reciprocă, domnule nepolițist. Parcă nu voiai încrederea mea, așa mi-ai spus acum câteva secunde. Acum ce crezi că faci? Parcă stabilisem că nu avem încredere unul în celălalt.
- Încercam un armistițiu al neîncrederii reciproce, frumoaso, zâmbi amuzat de afirmația ei bruscă, depărtându-se la rândul său. Un refuz cam târzior, își menținu amuzamentul.
- Încrederea se câștigă greu și se pierde imediat. Ce ai făcut tu pentru încrederea mea?
- Pentru încredere nimic, dar n-am făcut nimic nici pentru lipsa ei, își ridică o sprânceană.
- Vezi lumea greșit, iubitule.
- Cred că tu o vezi întoarsă, iubito.
- Depinde de perspectivă.
- Până îți găsești tu bărbatul potrivit, ce zici de un zbor liniștit cu cel greșit?
- E un mod de a-mi spune să mențin acest zbor liniștit? Pentru că imediat mă plictisesc și simt nevoia de acțiune, o zise, paradoxal, ca pe o invitație și ca pe o amenințare în același timp.
- Tot în baie? întrebă încă amuzat. S-a dovedit a fi teritoriu minat.
- Sau aș putea sparge hubloul ăsta, îl indică.
- Ai muri de la presiunea ridicată a aerului, zise, știind că era posibil ca ea chiar să nu glumească.
- Da, și asta e adevărat, aprobă, dar v-aș lua pe toți după mine. Nu sună distractiv?
- Oamenii normali se mai înlocuiesc. O criminală atroce ca tine, mai rar, din fericire.
- Nu mă provoca. Ți-am spus că nu mă întorc la închisoare.
- Și eu am spus că nu mai plec de la Jaula del Norte, dar ce să vezi? Lucrurile se mai și schimbă, se referi la închisoarea din care tocmai solicitase să plece.
- I-auzi ce interesant, râse dezinteresată, lăsându-și capul pe spate, sprijinindu-și mâinile încătușate de scaunul din față.
Bandajele i se înroșiseră, iar cătușele metalice erau pătate de vișiniu. Urmele apărării arătau întotdeauna îngrozitor, niște amprente oribile ale unor momente de slăbiciune. Și le privi disprețuitoare câteva secunde.
