De Viță Nobilă

Capitolul 22

Seara a decurs minunat, simt că aici trebuie să o sfârșesc și să mă duc în camera mea. Felipe era puțin amețit de la vin, dar plin de viață și de povesti. Mă prinde într-un sărut, fără să apuc să mă ridic, iar brațele sale se năpustesc asupra mea trangandu-mă mai aproape.

-Cred că aici ar trebui să te oprești, spun imediat ce îl îndepărtez.

Mă rup de strânsoarea sa și plec că arsă de lângă el, totul a venit cam repede iar orice apropiere grăbită mă sperie până în măduva oaselor. Nu vreau să greșesc cu nimic, iar dacă îi accept această grabă în a mă seduce, cu siguranță voi avea de pierdut prin asta. Îi simt mână cum mă oprește, eram în fața scărilor, mai aveam puțin până ajungeam în cameră, dar era hotărât să mă țină pe loc.

-Iartă-mă, nu am realizat că te silesc, am crezut că amândoi vrem același lucru, iar să fiu sincer, tânjesc să îți simt buzele de când te-am întâlnit.

-Cred că ar trebui să o luăm încet, simt și eu atracția pe care o ai, dar imaginează-ți dacă aș pica în plasa farmecelor tale și după te-ai răzgândi?

-Cum m-aș putea răzgândi, crezi că sunt orb? Văd ce îmi doresc și nu mă pot răzgândi de pe o zi pe alta.

-Eu o să mă duc în cameră. Consider că, o să ai șanse să îmi dovedești în următoarele noastre întâlniri.

-Dar vreau să încep din seara asta, de acum!

-A spus că se duce în camera, se aude vocea lui Mateo, venind amenințător.

-Mateo Herrera? Nu-mi vine să-mi cred ochilor, bârfele din Spania sunt cât se poate de adevărate! Pramatie ce ești, chiar ai devenit general? După toate cele făcute, pungașul Herrera se resemnează și devine general în armata regelui. Ai făcut Spania de rușine, spune după un moment de tăcere.

-Nu sunt interesat de bârfe, zvonuri, sau de părerile tale. Vreau doar să respecți domnișoarele din casa asta, să ști că, indiferent dacă trebuie să se mărite asta nu-ți dă ție puterea de a le întuneca judecata. Ai face bine să pleci în secunda asta, sau eu și funcția mea rușinoasă vom aplica legea.

-Ușurel, nu doar că îmi stârnești rasul cu atitudinea ta și superioritatea de care dai dovadă, dar să nu uităm ce ai făcut. Să nu uităm și să nu ne dam drept cine nu suntem, hijo pródigo.

-Nu am uitat, dar nici nu mă ascund de cine am devenit, sunt generalul Herrera, iar tu, din respect pentru mine și domnișoara vei pleca numaidecât, până nu-ți și arăt.

-Încetați! Fiecare ar trebui să plece, așa am încheia cercul vicios în care am intrat. Felipe este amețit din cauza vinului și nu a vrut să te jignească, iar Mateo nu a făcut nimic rău prin a-mi lua apărarea, spun încercând să diminuez ura dintre ei.

-Desigur, ai dreptate Mira, îți urez o seară frumoasă, spune Felipe în timp ce îmi sărută mâna.

Cum fiecare se liniștește decid să mă retrag și eu. Dis-de-dimineață vreau o cafea foarte tare pentru a trece de seara asta distrusă la final. Mă întreb ce înseamnă hijo pródigo? Ar trebui să îl întreb mâine pe Felipe despre asta și despre ura neobișnuită pe care și-o poartă unu altuia. Ce putea Mateo să facă atât de rușinos încât să fie judecat atât de grav de Felipe? Asta mă face să tresar, gândindu-mă că nu îl cunosc deloc pe omul ăsta, plin de secrete și cu un trecut atât de misterios. Mă întreb ce secrete ascunde? Știu că nu ar trebui să am nici o legătură cu el, că mi-am promis să stau departe și să nu mă mai implic, dar curiozitatea ce a omorât mâța se pare că-mi va veni și mie de hac într-o zi. Merg orbește pe coridor și îmi dau seama că am ratat ușa dormitorului meu, mă întorc indignată și oftez, cred că oboseala vrea să-mi vină de hac. O văd pe Eda cum se grăbește să ajungă în cameră ei, bănuiesc că nu sunt singura ce a încheiat această seară prost.

-Eda, e totul bine?

-Totul este bine, eu sunt singura problemă, spune și își da frâu liber lacrimilor.

-Vin-o, dacă Rosa nu a apărut nu te pot lăsa singură, spun și o conduc spre camera mea.

Imediat ce închid ușa camerei, ea se așează pe scaun și plânge neîncetat, până rămâne fără respirație și se chinuie să se liniștească. Scâncește de parcă ar fi lovită și ochii ei roși abia dacă mai pot vedea ceva din cauza lacrimilor ce sunt de neoprit. Mă așez lângă ea și o mângâi pe spate, îi prind părul la spate și încerc să o liniștesc.

-Ce s-a întâmplat?

-Știu că am spus ca vreau să scap de copil, știu că am păcătuit cu gândul, când m-am gândit la otravă și la alte mijloace rușinoase de a scăpa de el! Dar nu m-am așteptat vreodată că va simți că mama lui încearcă să scape de el. Nu mi-am închipuit, repetă plină de durere.

-Eda, nu înțeleg, unde vrei să ajungi?

-Am pierdut copilul, în timp ce eram la întâlnire. Am stat și am sperat că durerea simțită nu poate fi fin cauza asta, dar când nu am mai putut rezista am venit înapoi la palat. Am fugit spre baie și l-am văzut, atât de mic, spune în timp ce plânge și mai tare. Sunt o păcătoasă, merit tot ce mi se întâmplă și mania Lui se va cobora asupra mea, sunt sigură!

-Eda! Nu înțeleg nimic din ce spui dacă plângi incontrolabil, linisteste-te și povestește-mi bine totul, ca să te pot ajuta!

-Nu mai pot Mira, am senzația că viața mi se sfârșește la această greșeală, iar greșeala făcută este că m-am gândit să scap de o ființa atât de nevinovată, în loc să îmi asum.

-Dă-ți rochia jos, trebuie să te curăț, spun și o ajut să se dezbrace.

-Nu pot să cred că sunt plină de sânge, arat ca și o criminală, constată după ce rămâne fără rochie.

-Intră în cadă, seara asta a fost mult prea mult pentru tine, ești extenuată și pierderea asta te-a afectat, spun cu lacrimi în ochi.

Iau buretele și o ajut să se spele, chinul prin care trece este de neimaginat, simt durerea ei transmisă că un fulger în inima mea. Tremur copleșită de vestea dată, încă încerc să mă abțin, nu o ajută cu nimic dacă am plânge amândouă.

-Acum că te-am curățat puțină odihnă ar fi de preferat, spun încercând să nu mă dau de gol cu durerea pe care i-o împărtășesc în egală măsură.

Nu spune nimic, îi dau o cămașă de noapte de la mine iar ea se ghemuiește în pat, cu lacrimile ce nu îi mai dispăreau din ochi. O învelesc și îmbrățișez în același timp, știu că nici un cuvânt nu o va face să se simtă mai bine, așa că aleg să tac și să o țin strâns lângă mine. Între atâtea lacrimi și-a făcut apariția și somnul, a adormit într-un chin total, măcar își că recăpăta forțele până mâine.

Mă dezlipesc ușor de ea, îmi trag pătura și mă învelesc. Știu că situația tristă de față ar trebui să îmi ocupe mintea, dar eu mă gândesc doar la ce ia spus Felipe lui Mateo.