De Viță Nobilă

Capitolul 17

  În scurt timp am ajuns la palat și am coborât din trăsură.

  -Când va fi plecarea la Nispor?

  -Maine ma Bella, o slujnică vă va anunța dis-de-dimineață despre asta.

  -Uneori îmi doresc să mă pot întoarce acasă și să nu duc grija unui soț pe care trebuie să mi-l găsesc. Să fiu liniștită și să mă căsătoresc când decid eu.

  -Îmi pare rău, știu că nu ai de ales dar măcar ai timp până la venirea sezonului rece.

  -Tu nu îmi cunoști situația! Trebuie să îmi găsesc un soț pentru că nu mai am nimic! spun izbucnind în lacrimi. Nu mai am nimic, părinții mei sunt falți și dacă nu găsesc pe cineva să vrea atât de mult să mă ia, încât să uite de zestre sunt ca și terminată. De aceea mă grăbesc cu asta atât de mult, atât sunt de disperată.

  -Calmează-te, spune în timp ce mă cuprinde cu brațele sale mari. Asta e o responsabilitate prea mare să o poți tu îndeplini, ar trebui să îți asculți tatăl și să nu te mai atunci cu capul înainte.

  -Știu câ m-a sfătuit așa, dar mă doare sufletul să îmi prelungesc agonia și să stau cu frică că aș putea fi măritată după bunul plac al regelui.

  -Dacă ai nevoie de ceva nu ezita să mă întrebi, cunosc o parte din nobili și îți pot zice cine merită atenția ta sau nu.

  -Mulțumesc, asta ar fi un mare ajutor, spun și mă retrag din îmbrățișare.

  -Trebuie să plec, dar ne vom vedea mâine când vom pleca spre Nispor.

  -Mulțumesc pentru discuție, spun iar el zâmbește.

  Mă îndrept spre cameră și așez rochia nouă în cufăr, sunt hotărâtă să împachetez așa că îmi aleg cu atenție hainele. După ce termin, comand prânzul în cameră și mănânc de una singură. Discuția cu Mateo m-a ajutat mult, măcar am avut cui să mă destăinui în acel moment și acum sunt mai liniștită.

  -Mirabella?

  -Intră te rog! spun când aud vocea lui Rosa.

  -Bună, cum astăzi este ziua mea aș dori să vă invit să petrecem, știu că este din scurt, dar Eda m-a convins în ultimul moment.

  -La mulți ani! spun și o îmbrățișez strâns. Sigur că vom veni, îi voi spune și Carolinei imediat ce va ajunge.

  -Diseară puteți veni în camera noastră,  am luat câteva gustări și ceva de băut.

  -Vom fi acolo, spun bucuroasă.

  După plecarea ei nu a mai durat mult și a apărut și Carolina plină de bagaje, împreună cu sărmanul soldat ce a carat totul până în cameră.

  -Mulțumesc din inimă, ești o comoară la cât m-ai ajutat, spune și îl sărută pe obraz.

  -Ei, văd că te-ai distrat, nu ai pierdut timpul.

  -Și cu tine acum, normal că m-am distrat, a avut și cine să mă ajute cu bagajele.

  -E ziua lui Rosa și ne-a invitat în camera lor pentru a sărbători, i-am spus că vom merge.

  -Foarte bine! Îmi pare rău că nu i-am luat nimic, dar poate se va bucura când voi aduce ciocolată din Spania.

  -Cată ciocolată ai luat acolo?

  -Prea multă Mira, mult prea multă, spune când verifică pungile. Cred că am luat din fiecare sortiment.

  -Foarte bine, măcar avem ce să îi ducem, spun râzând.

  -Mergem de acum?

  -Sigur.

  -Poftim o cutie de ciocolată, spune în timp ce ea apucă alta.

  Ajungem în fața uși, iar Lina ciocăne. Rosa ne deschide cu zâmbet pe buze.

  -Nu am avut timp sa ne pregătim, dar am adus ceva de care toate o să ne bucurăm, ciocolată din Spania, se laudă Lina.

  -Nu trebuia, dar să vă spun sincer abia aștept să o gust.

  -Tu ești sărbătorita, te invit să le desfaci, spun și Rosa se apucă de treabă.

  -Dacă bomboanele sunt bune stați să gustați și vinul, spune Eda și toarnă în pahare.

  -De unde a-ți luat?

  -De la târg! Eda a făcut pregătirile, spune Rosa.

  -Atunci să nu îl lăsăm să se strice în sticlă, spune Lina și apucă un pahar.

  Am ciocnit păhărele și i-am urat lui Rosa toate cele bune, după fiecare ne-am delectat cu ciocolată. Eda a adus un platou cu prăjituri și a deschis o șampanie.

  -Va vine să credeți? Maine ne ducem la Nispor să întâmpinăm acei lorzi.

  -Mirabella, nu am nici un comentariu, atâta timp cât scap de contele acela ce se ține după mine. spune Rosa.

  -Eu vreau să mă distrez în călătorie, dacă unui nobil îi va plăcea de mine, îl voi pune să mă plimbe, să vizităm zona și să ne cunoaștem.

  -Eda, astea da gânduri îndrăznețe! Așa ar trebui să facem toate, să profităm de ei, să nr plimbe și să îi punem să ne cumpere chestii, spune Carolina și eu îi dau dreptate.

  Nu știu dacă este din cauza vinului, dar râsul meu este mult mai puternic decât de obicei.

  -Spuneți-mi fetelor, cine va picat cu tronc, înafară de nobili spanioli?

  -Am o slăbiciune pentru sfetnicul regelui, l-am întâlnit de câteva ori prin palat, spuse Rosa.

  -Dacă tot suntem într-un moment de destăinuiri, spune Eda și oftează. Mie îmi place de contele spaniol ce se ține după Rosa.

  -Poftim? De ce nu mi-ai spus mai înainte? Crede-mă voi face tot posibilul să îl fac să te placă, voi aranja și întâlniri dacă vrei.

  -Dacă nu te superi, spune roșie la fața.

  -Mie îmi place de domnul general, spun râzând dar ele se uită la mine uimite, mai ales Carolina, pentru ca am recunoscut ceva ce nici ei nu i-am spus.

  Nici măcar eu nu m-am gândit la asta, că îmi place de el. Acum că am spus-o mă trezesc la realitate, mie îmi place de Mateo și greu am mai realizat.

  -Îmi place de Mateo Herrera, spun încă o dată mult mai serioasă.

  -Ce palpitant, ești îndrăgostită de un general.

  -El știe asta? întreabă una dintre ele.

  -Nu, dar am să îi spun, chiar acum! spun și mă ridic. Mă duc să îi spun!

  -Du-te! strigă Rosa.

  -Poate te place și el, spune Eda.

  -Poate ai băut cam mult, spune Carolina și încearcă să mă întoarcă din drum.

  -Poate, dar nu o să mai am curajul ăsta altă dată, așa că mă voi duce.

  Plec de îndată din cameră și ajung pe coridor, merg buimacă prin salonul palatului până găsesc niște soldați,  poate ei știu unde este Mateo.

  -Îl caut pe general, v-aș fi foarte recunoscătoare dacă mi-ați spune unde îl pot găsi.

  -Este în biroul său, în cealaltă parte a castelului, dar are treabă. Este așa urgent?

  -Foarte urgent, spun cu sufletul la gură.

  -Va conduc, domnișoară, spune și îl urmez.

  Fiind ajunsă în fața ușii biroului său aveam emoții, dar nu am stat mult pe gânduri, pentru că era posibil să mă răzgândesc. Am deschis ușa și l-am văzut la birou, semna niște hârtii.

  -Mateo!

  -Da ma Bella, ce e cu tine aici la ora asta?