De Viță Nobilă

Capitolul 15

  După ce am părăsit-o pe bunica Carolinei ne-am retras în cameră, oricât am încercat să refuz, până nu am ales ceva ea nu s-a liniștit. M-am ales cu o pereche de cercei superbi, verzi cu cheiță aurie, pe care nu am ezitat să ii pun și acum merg mândră cu ei la urechi. La fel de mândră era și Carolina, încântată peste măsură de trusă de machiaj, imediat ce am ajuns a studiat în tăcere și a început să o folosească.

  -Mâine vom merge în oraș, vreau să îmi cumpăr ceva nou dacă tot ne vom întâlni cu lorzi, acuză-mă dacă vrei, dar vreau să fac o impresie bună. Ști tu, în caz că dau de un viitor soț.

  -Dar croitoreasa ne face deja rochii.

  -Mira, nu voi sta în baza ei și în plus mai sunt și alte zile în care îmi pot etala noile achiziții, spune și se întoarce către mine. Ei, cum arăt?

  -Minunat! spun admirând opera de artă de pe fața ei. Cam strident rujul.

  -Așa și trebuie, spune hotărâtă.

  Bătaia în ușă mă face alertă,  nu știu cum dar simt ca e Herrera, inima îmi bate tare și cu greu mă abțin la câți nervi am adunat, să nu mă duc și să îl strâng de gat. Carolina deschide ușa iar eu îi aud vocea.

  -Mă ierți că te deranjez, aș dori să mă însoțești la o plimbare, spune Carlo.

  -Cu drag, doar că testam o trusă de machiaj și nu aș putea ieși așa, ce imagine groaznică ai avea despre mine să mă vezi umblând așa?

  -Doamne! Departe de mine acest gând, ești superbă în orice moment al zilei draga mea.

  -Dacă tot mă încurajezi atât o să îmi iau haina și vom merge, spune ea suav dar eu m-am prins de jocul făcut de ea.

  Dau dezamăgită din cap pentru atenția și complimentele smulse din gura lui Carlo, iar ea zâmbește diavolesc.

  În câteva secunde rămân singură și mă decid să îmi aleg hainele pentru călătorie, nu vreau să fiu pusă în situația de a le alege în ultimul moment. Observ și pachetul pe care, de nervi nici nu am mai știut unde l-am aruncat și mai arunc o privire la cămașă. Îmi mușc buza și o privesc, amintirile dau năvală peste mine și golul acela de care nu mai pot scăpa revine. O voi imbraca, măcar din curiozitate spun și mă uit pe fereastră. Carolina a plecat, sunt singură așa că nu trebuie sa îmi fac griji. O pun atent pe mine și mă îndrept cu emoție la oglindă, înghit în sec. Ating materialul fin și subțire, analizând fiecare parte a cămăși, materialul, croială, modelul, culoarea, toate au fost alese de el, pentru mine.

  Bătaia scurtă în ușă mă face sa țip iar ușa se deschide. În momentul ăsta vreau să mă înghită pământul și să nu-mi mai dea drumul niciodată. Era Mateo, imediat ce mă vede cum sunt îmbrăcată intră agale pe ușa și o închide foarte repede, fără să piardă contactul vizual.

Își mușcă buza animalic, având o expresie feroce ce mă obsedase, zâmbește și își coboară privirea studiind atent tot ce poate vedea. Pieptul sau nici nu avea timp să se relaxeze, respira aprins la fața, cât mai mult aer în reprize scurte, își trece limba peste buze și cu pași mari se apropie de mine.

  O iau pe lângă el și apuc halatul.

  -Ce faci?

  -Îmi pun halatul!

  -Dă-l încolo de halat. spune și mi-l ia din mâini aruncându-l pe jos.

  Înghite în sec pentru o secundă, îmi tine încheieturile, nu prea strâns și mă privește animalic.

  -Ma Bella ți-am mai spus, știu! Dar nici în grădina fanteziilor mele nu mi-am imaginat așa ceva și să mă ierți dar am avut parte de atâtea fantezii îndeplinite că începusem să mă satur. Dar tu, doar privindu-te și simt că fanteziile cu tine sunt infinite și fiecare pas, mișcare mă incită.

  Rămân tăcută la confesiunea sa, abia mai puteam să respir cu ochii lui ațintiți spre mine. Mâinile sale mi-au eliberat încheieturile și s-au prins brutal de talia mea, făcându-mă să scâncesc. Mă trage mai aproape de el, acum fiind lipită de talia lui și încerc să fac distanță împingandu-l cu mâinile, dar în zadar.

  -Nu ți-ai pus și lenjeria, bănuiesc că am venit prea devreme, rade el în timp ce își coboară mâinile.

  Nu puteam spune nimic, mă simțeam de parcă eram mută, dacă îmi dădea drumul aș fi căzut la picioarele lui fără îndoială.

  -Pleacă, reușesc să spun printre gâfâieli. Pleacă am zis! spun cu mai multă vlagă.

  -Voi pleca, lasă-mă să te mai privesc o dată, spune și se desprinde încet de mine.

  Se apleacă după halat și mi-l pune pe umeri, îl strânge în jurul meu și leagă cordonul, făcându-mă să îmi mai revin din transa în care am intrat.

  -Asta e pentru tine, spune și îmi pune o scrisoare în mână.

  Mă uit confuza la scrisoare prefăcându-mă că sunt interesată, iar el a părăsit încăperea. Imediat ce a plecat mi-am pus mâinile în cap înjurând de mama focului. Am pus scrisoare pe masă și cu un alt șir de înjurături m-am dezbrăcat ca arsă și mi-am luat o cămașă normală pe mine.

Sa fi al naibii Mateo afurisitule de Herrera!

Ce a căutat să intre aici? Dacă nu mă speria nu țipam, e vina mea ca am luat cămașa pe mine de la bun început. Acum nici nu mă pot lua de el pentru cadoul inadecvat făcut, mai ales când m-a văzut că o port! Incredibil! Mateo m-a văzut îmbrăcată cu afurisita asta de cămașă,  cred că a fost al naibii de satisfăcut la cum îi râdea fața. Îmi vine să mor de rușine și toate astea din cauza lui, numai cu el sunt pusă în situații atât de jenante ce nu-mi dau pace, dar privirea aia. Privirea aia nu o să o uit niciodată, a fost atât de uimit încât am avut impresia că și-a înghițit cuvintele. Nici măcar nu știu de ce mă gândesc la asta, din partea mea lua-l-ar naiba!