De Viță Nobilă

Capitolul 2

Ce situație îngrozitoare, nici că se putea mai rău! Noul regim al regelui ne afectează mai rău decât am anticipat, toate astea într-o perioadă atât de scurtă de timp. Cateva luni nenorocite și puf! Totul se transformă într-o adevărată catastrofa, o piesă de teatru incredibil de proastă.

-Ma bucur ca nu sunt singura, nu cred ca as fi făcut față unui drum atât de lung pe cont propriu, spun după cateva momente de tăcere.

-Și eu simt la fel, încă îmi tremura picioarele sa fiu sinceră, oricât de curajoasa as vrea sa par ele mă trădează, spune și din instinct ma uit la picioarele ei.

Rad ușor la vederea rochiei ei ce tremura la baza picioarelor. Măcar acum m-am mai calmat și pot respira normal.

-Cum te numești?

-Mirabella Prim, ma bucur sa te cunosc.

-Carolina Filger, spune și ne strângem mana.

-Au trecut câteva ore bune de când mergem încontinuu, era și normal sa oprească, sărmanii cai vor fi epuizați dacă continua tot asa, spun când vad ca soldații se hotărăsc sa facă un popas.

-Jos fetelor, se pare ca vom înopta la un han, spuse soldatul ce ne-a descuiat ușa trăsurii.

Dau sa cobor dar el ma prinde într-o secundă de talie și mă scoate din trăsură. Rămâne o secunda uitându-se în ochii mei și cu mâinile lipite de talia mea, pana când Carolina își face loc între noi când coboară la rândul ei din trăsură și el se dezlipește de mine imediat.

-Sa mergem înăuntru, pun pariu ca va este foame, dar va avertizez fetelor, mâncarea lasă de dorit.

Nu-mi mai spune, dacă e orice altceva înafară de tocana sau peste pun pariu ca e un deliciu, vai de mine și sa mai aibe și un desert! Măcar atât sa facă asa zisul rege pentru mine, sa ofere o masă bună cum nu am mai mâncat de ceva timp.

Ajungem în han si ne așezăm la o masă împreună cu soldatul, ceilalți își fac apariția pe măsură ce termină de adăpat caii.

Mâncarea nu întârzie prea mult și pe masa apar costițe cu legume, salata de ton, budinca și ceai. Am mâncat pe nerăsuflate dar în același timp am încercat sa nu uit de maniere, totuși când am dat de budinca nu am putut sa nu o savurez cât de încet am putut.

-Si eu care credeam ca domnișoarele țin la silueta, ma Bella. spuse soldatul uitându-se la mine în timp ce își aprinde un trabuc.

Era să îmi scape o înjurătură când l-am auzit, am înghițit în sec si mi-am pus o cană de ceai. Auzi la el, Ma Bella pe naiba, cred că-mi rade în nas.

-Veniti sa va conduc la camera voastră, spune și plătește pentru camere și mancare.

O femeie de descuie și ii da soldatului cheile, după se retrage.

-Aveti baie și un pat, cred ca sunteți deja conștiente ca voi încuia ușa în urma voastră, dacă aveți nevoie de ceva bateți în usa, daca aveți noroc poate o sa ma trezesc, spune și închide ușa.

-Incredibil, spune Carolina ofensată.

-Măcar stam împreună în camera, se putea mai rău, spun și mă îndepărtez sa cercetez camera. Uite, avem apa calda, spun când ajung în mica camera ce ar trebui sa fie baia.

Carolina zâmbește când vede un cazan plin cu apa.

-Pai ar fi bine sa luam galeata si sa umplem cada, aici nu mai avem slujnica, spune și apucă găleată.

După baie ma așez în pat alături de Carolina, nici nu stiu când am reușit să alung toate gândurile despre ziua de azi pentru a reuși sa adorm.

O bătaie zdravănă în ușă ne face pe amândouă sa sărim în picioare.

-Sper ca am reușit sa va trezesc, am sa descui ușa.

-Da, striga Carolina.

Soldatul descuie ușa și ne ținem după el pana la sala de mese împreună cu celelalte fete.

-Am luat ceva pentru drum, sper sa fie de ajuns pentru ca nu avem timp de mic dejun, spune și ne întinde câteva plasute.

-Mulțumim, spune Carolina.

Am urcat fiecare în trăsură și am desfăcut plasa, biscuiți ceai și baclava. Am apucat imediat baclavaua cu un zâmbet.

  -Eu nu am baclava, spuse Carolina privind în plasa.

  - Poftim, spun si îi întind jumătate. Drumul asta pana la curte nu mi s-a părut niciodată mai lung ca și acum.

  -Mie îmi spui, se plânge și ea în timp ce mănâncă. Cred ca mai avem doar câteva ore, am mai fost la curte de cateva ori și îmi amintesc drumul.

  -Eu am fost doar o data, când s-a semnat decretul de pace cu spaniolii și s-a dat un bal mascat în cinstea lor, halal decret! Doar trei ani au trecut și ei ne-au cucerit fără sa țină cont de nimic!

  -Răposatul rege trebuia sa se aștepte, nu poți avea încredere în spanioli!

  -Cred ca părinții mei sunt tare îngrijorați, la curte sper sa ne dea acces la scrisori! Am atâtea explicații de dat pentru liniștea părinților mei.

  -Bunica mea cred ca și-a ieșit deja din minți, pun pariu ca nu apuc nici sa ii scriu căci ma voi trezi cu ea la curte cautându-mă!

  -Dar părinții tăi?

  -Au murit din păcate, am rămas în grija bunicii, dar nu ma plâng. spuse cu un zâmbet. Uite, cred ca am ajuns! spuse privind pe geam.

  -Insfarsit, sunt tare curioasa ce se va întâmpla, spun cu palmele transpirate de emoție.

  Trăsura oprește și majoritatea soldaților se retrag pe rând în altă parte a regatului, iar noi rămânem cu patru dintre ei  ce ne conduc agale în palat.

  -Unde mergem?

  -Sa va prezint camerele Ma Bella! Veți sta câte doua spuse când ajungem în fata unei uși pe care o deschide. Domnișoara Eda și Rosa vor sta aici.

  -Ne veți încuia ușa? întreabă una dintre ele.

  -De data asta nu! Sunteți libere să vă plimbați în voie prin curtea palatului, dacă doriți. Acum sa va conduc și pe voi  spune și o ia din loc. Camera voastră, aveți doua rochii curate în dulap, cred că in două zile, cel târziu vă vor ajunge hainele, spuse și se întoarce pentru a pleca.