Despartirea.

1.8K 47 26
                                    

 Stiu ca e un capitol foarte scurt.. promit ca urmatorul va fi mai lung :D

_______

Acesta era probabil cel mai dificil lucru pe care a trebuit sa-l fac vreodata. Stateam in fata lui si nu stiam cum sa-i spun ca nu mai vroiam sa fim impreuna. Imi era atat de greu sa scot acele cuvinte pe gura.. Ma gandeam cum puteam sa-i spun asta intr-un mod cat mai placut.

Mod placut? Nu exista niciun mod palcut de a te desparti de cineva. Ma uitam la el si cand ii vedeam acel zambet dulce imi era tot mai greu sa i-l sterg de pe buze. In acel moment imi doream sa intru in pamant.

            -Deci, Mel.. ce vroiai sa-mi zici?

Grozav. Stateam si-l priveam ca o toanta. De ce nu vroiau acele cuvinte sa-mi iasa din gura? De ce imi era chiar atat de greu? De ce acum cand tocmai m-am decis sa  fac ce credeam ca era mai bine pentru mine? Nu aveam raspuns la niciuna dintre aceste intrebari.

            -Vlad..

            -Spune, imi zambea atat de dulce.. Chiar nu vroiam sa-i frang inima. Cum mai puteam eu sa fiu fericita cand stiam ca inima cuiva avea sa fie franta din cauza mea?

            -Stii ca tin la tine.. mult..

            -Da stiu. Si eu tin la tine.. mult, m-a sarutat scurt pe buze si mi-a zambit. Asta era ceea ce vroiai sa-mi spui?

            -Nu..

            -Atunci..?

Incercam din rasputeri, dar cuvintele nu vroiau nicium sa iasa la suprafata, sa se faca auzite. Intr-un final am inchis ochii si le-am rostit.

            -Vreau sa luam o pauza.

Wow.. totul a iesit ca un fulger. L-am privit pe Vlad. Fata lui era lipsita de orice expresie. Parea.. mort.

            -O pauza? Explica-te..

            -Pai.. simt ca vreau..

Vreau. Ce vreau?” Nu stiam ce sa-i zic. Cum ar fi sunat: vreau sa ne despartim.. Stii, mi-am dat seama ca de fapt sunt indragostita de fratele tau, asa ca te parasesc pentru el? Ar fi sunat groaznic, nu? Simteam ca nu puteam sa-i fac asta. De fapt, nu puteam sa le fac asta.. As fi o scorpie daca i-as face pe doi frati sa se certe din cauza mea, daca le-as strica relatia dintr-un simplu moft de-al meu. Ok.. nu e un simplu moft, dar totusi.

            -Simt ca vreau sa fiu singura ceva timp..

Da. M-am hotarat. Bineinteles ca nu vroiam sa fiu singura. De fapt vroiam sa fiu cu Stefan.. Dar, m-am hotarat ca ar fi mai bine sa fiu singura. Asa nu le-as face rau celor doi.

            -De ce..? Sunt eu? Te prea sufoc..?

            -Nu, nu.. Nu esti tu de vina.. Sunt eu.

            -Da.. vechea replica: Nu esti tu, sunt eu. Zi-mi adevarul.

Adevarul. Nu puteam sa i-l spun.

            -Serios. Simt ca vreau sa fiu singura pentru un timp. Asta e tot..

S-a uitat la mine. Se parea ca nu avea nimic de spus..

            -Sunt sigura ca o sa-ti gasesti pe cineva care o sa te merite..

            -Adica tu nu ma meriti? Serios Mel.. Chiar trebuie sa spui acele replici tampite pe care toata lumea le zice?

Aici avea perfecta dreptate. Chiar foloseam acele replici tipice pe care toata lumea le zice si toaata lumea uraste sa le auda.

            -Bine, Vlad. Nu o sa mai folosesc acele replici tampite. Nu am sa-ti dau niciun motiv pentru care vreau o pauza.. Pur si simplu asa simt.

            -Ok, am inteles, s-a ridicat si s-a indreptat catre iesire. Ne mai vedem, Mel..

            -Da..

Si a iesit. Acum.. cum puteam sa-i spun lui Stefan ca nu puteam sa fiu cu el? M-am aruncat in pat si mi-am pus perna peste fata. Imi venea sa strig atat de tare incat sa ma auda tot universul. De ce trebuia sa mi se intample toate astea mie? Nu puteam pur si simplu sa fiu moarta dupa Vlad? De ce a trebuit Stefan sa intre in viata mea fara invitatie? Pfff! Vroiam sa adorm in acea clipa si sa ma trezesc peste 100 de ani sarutata de printul meu. De cel care era cel mai potrivit pentru mine.

Prea multe basme.. Stiu. Mama e de vina.

ReintalnireaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum