Povestea Noastră {Plaja- cap I}

10K 133 9
                                    

* 

 

            Plaja

Nici nu era ora 9 dimineaţa, iar eu deja mă trezisem.  De obicei mă trezeam pe la 11, dar azi ceva m-a trezit mai devreme. Aveam un gol în stomac. Gandindu-ma că probabil îmi era foame, m-am ridicat din pat şi m-am dus la frigider. Am mancat câte puţin din tot ce am găsit, dar degeaba. Continuam să am acelaşi gol în stomac.

M-am uitat pe geam. Chiar dacă era sfârşit de septembrie, soarele srălucea ca într-o zi de vara facându-mi ochii să lăcrimeze. Vântul, care mai batea din când în când, făcea puţinele frunze arămii să cadă, trezind în mine un sentiment de melancolie şi facând golul din stomacul meu să fie tot mai apăsător.

Nu-mi plăcea toamna pentru că ploile, vântul si aerul rece al ei îmi trezeau doar sentimente de tristeţe. Anotimpul meu preferat dintotdeauna era vara. Aveam impresia că cele mai romantice poveşti de dragoste se nasc pe timpul verii, iar poveştile de dragoste, chiar dacă niciodată nu recunoşteam, erau ce iubeam cel mai mult.

Era sâmbătă, deci nu aveam şcoală. Eram sătulă până peste cap să stau în casă, aşa că, dacă tot m-am trezit aşa de devreme şi nu aveam ce face, m-am hotărat să fac o plinbare până pregăteşte mama  mancarea de amiaza.

Mi-am luat nişte pantaloni trei sferturi, un tricou simplu, bascheţii si rucsacul pe care mereu îl port cu mine şi am ieşit.

Casa noastră se află la aproximativ 10 minute de plajă, aşa că am hotarât să merg acolo. Când am ajuns  am rămas uşor surprinsă văzând ca plaja era destul de plină la acea oră matinală (poate că era matinală doar pentru mine).

Neavând chef de atâta zarvă, pentru un moment am vrut să mă întorc acasă sau să merg în alt loc, dar o amintire placută şi în acelaşi timp neplăcută m-a făcut sa-mi schimb intenţia.

Când eram mai mică aveam un prieten foarte bun, Vladimir. Fiind pe jumătate rus, avea acel farmec  şi acea privire pătrunzătoare pe care toţi ruşii o au. Era pur şi simplu încânător, dar nu îmi prea dădeam eu seama la vremea aceea.

Într-o zi, jucându-ne pe plajă, eu si Vlad am găsit un colţişor al locului unde nu era nimeni. Era foarte probabil ca nimeni să nu fi ştiut de el având în vedere că era ascuns de nişte plante foarte înalte si dese. Acela a devenit, de atunci, locul nostru secret de joacă.

Am petrecut o mulţime de clipe frumoase pe acea plajă, dar tot acolo am trăit şi cea mai urâtă zi din viaţa mea.

În ziua în care am împlinit 11 ani, eu si Vlad am mers, ca de obicei, pe plajăca să-mi sărbătoresc  onomastica  în felul nostru, jucându-ne de-a piraţii. După cateva ore de joacă am primit şi vestea care m-a făcut pentru prima oară să plâng pentru un băiat. Mi-a spus că ziua următoare avea să se mute cu părinţii în altă ţară, mai exact în ţara natală a mamei lui, Rusia.

După ce i-am făcut o scenă spunându-i că nu-i pasă deloc de mine pentru că îmi dă vestea cu o zi înainte de plecare, i-am zis că nu vreau să-l mai văd niciodată şi am fugit spre casă.

Nu ştiu dacă a venit după mine, sau dacă măcar m-a căutat să-şi ia rămas bun pentru că de atunci nu am mai ieşit din  camera mea timp de  trei zile. Stăteam doar şi-mi plângeam de milă.

După ce criza a trecut nu am vrut să-i mai rostesc numele vreodată. Şi mi-am continuat viaţa ca si cum niciodată nu l-aş fi cunoscut pe Vlad.

Am zâmbit melancolică şi am început să caut plaja. “Oare mai e acolo? Oare e tot pustie sau alţi copii au găsti-o şi au făcut-o locul lor de jocă?”  erau întrebările pe care mi le puneam în timp ce căutam locul preferat al copilăriei mele.

Era tot acolo în spatele acelor mari plante. Mica noastră lume de poveste părea neatinsă.

Mi-am dat jos papucii şi am inceput să păşsesc desculţă  pe nisipurile care ascundeau toate secretele mele inocente. Aveam senzaţia că m-am întors în timp, că aveam din nou 11 ani, era din nou ziua mea, dar de data aceasta Vlad nu a mai plecat. Am zâmbit larg şi m-am lăsat să cad pe nisipul mătăsos. Nu vroiam să ma trezesc din acel vis minunat. Nu acum.

Am deschis ochii incercând să privesc spre cer, dar silueta cuiva îmi apăru în faţă.

ReintalnireaWhere stories live. Discover now