*cap 3. Răpirea

15 0 0
                                    

Jungkook pov :

După ce am ieșit din salon, am mai stat puțin de vorbă toți patru.

Apoi, eu și băieții a trebuit să plecăm să ne pregătim de misiune.

De parcă mai aveam vreun chef, însă Jimin și Tae, au încercat să mă încurajeze și să mă calmeze.

Ne-am dus mai întâi acasă, să ne schimbăm. Apoi am plecat să luăm armele, care se aflau într-un loc special.

Imediat cum am ajuns, Namjoon a început discursul.

- Bun, se pare că am reușit să ajungem cu toții.
Știți fiecare ce aveți de făcut.

Își verifică ceasul, după care spune :

- Este timpul să mergem!

Ne-am suit în mașină și am plecat.

Pe drum, Hoseok m-a întrebat de ce am întârziat și i-am spus că am avut eu o problemă.

După un drum de circa două-zeci de minute, am ajuns.

Am venit puțin mai devreme, tocmai pentru a ne pregăti și a verifica dacă totul este în regulă.

Iată că a venit timpul pentru întâlnire.

În doar câteva minute, au apărut și cei cu care facem schimbul.

- Este totul pregătit, exact cum am cerut? - întreabă unul dintre ei.

- Da, aveți tot ce a-ți vrut în camioane.
- spune Namjoon.

- Bun, avem încredere că totul este ok.
Aici aveți banii! - spune și doi oameni de-ai lui, ne aduc două valize.

- Mulțumim. - spune Namjoon și dă mâna cu el.

- Este ca întotdeauna o mare plăcere să lucrăm cu voi.

- La fel. - spune Namjoon.

Iar apoi, ceilalți își ia tirurile și pleacă.

- A mers mai bine decât mă așteptam! - spune Yoongi.

- Hei, acum nu trebuie să ne mai îngrijorăm. Ar trebui să mergem să sărbătorim! - spune Hoseok.

- Da, sigur de ce nu? - zice Jimin.

- Eu nu pot să vin!-spun eu.

- De ce nu? - întreabă Namjoon.

- Am,... ceva de rezolvat și trebuie să plec urgent!

- Și trebuie acum? Din câte știu, suntem o echipă! - spune Namjoon nervos.

- Mă întorc, promit! Doar, trebuie să ajung undeva, e urgent! O să vă spun, când vin.

- Lasă-l Namjoon! - spune Jin.
A promis că vine.

- Bine fie! Taehyung, te duci cu el!
- spune Namjoon.

- Desigur, vino Jungkook! - spune Taehyung.

Iar eu îl urmez, nu înainte de a face o plecăciune în fața lui Namjoon.

- Credeam că nu te lasă! - spune Taehyung.

- Mi-e îmi spui?
Apropo, dar cu ce mergem? - întreb eu.

- Cu un taxi! - spune Tae, de parcă era evident.

Se pare că, am reușit să găsim un taxi, până la urmă.

Ne-am suit în el și ne-am dus direct la spital.

Imediat cum am ajuns, am plecat spre salonul mamei.

Adevărul din spatele minciunii Tempat cerita menjadi hidup. Temukan sekarang