De-a v-ați ascunselea - Vol I

Capitolul 57

— Ești superbă, îmi spune Blake pe un glas serios, imediat ce ne urcam în mașină.

Imediat după ceremonie, am plecat spre casa acolo unde va avea loc mică noastră petrecere. Iris și William au plecat cu Mike și Nick, lăsându-ne pe noi singuri.

În noaptea asta William a promis să ne dea o seara liberă și o va lua la el pe fetita, iar eu recunosc că pe cât sunt de îngrijorată, pe atât sunt și de entuziasmata. Prima noapte cu Blake, căsătoriți.

Simțiți pemoția din interiorul meu?
Păcat.
Pentru că tocmai cred ca a explodat un stol de fluturi în mine.

— In sfârșit te aud spunând asta. Îmi făceam griji că nu sunt atât de specială pe cât mă simțeam în rochia asta, încerc să fac un botic alintat spre el.

Zâmbește. Dar am impresia ca o face la comanda. Ceva ma nelinisteste când îl privesc. Emană un sentiment ciudat. Iar eu nu vreau decât să îl simt bucuros. Fericit. Să sară în sus de entuziasm. Ori poate așa se manifesta la bărbați perioada post mariaj.

O tine în sufletul lui un mic moment de reculegere pentru libertatea ce a pierdut-o. Rad in sinea mea când realizez că acum sunt a lui. Și el al meu. Atât in fata lui Dumnezeu cât și in fata statului.

— Edaline Evans, șoptesc privind verigheta de pe degetul meu. Nu sună rău, zâmbesc spre el.

Nu răspunde. Doar zâmbește. Din nou. Scurt. Sec. Ciudat.

— Ești bine? mă aplec să îi pot vedea chipul mai bine.

Nu se întoarce spre mine, sta blocat cu privirea în fata, la drum.

— Desigur, răspunde sec. Doar, ezita câteva secunde, trebuie să îți mărturisesc ceva.

Ei, cred că inima mea nu mai bate. Nu o sa îmi placa mărturisirea lui. Deloc. Sunt destul de sigura nu vreau sa o aud. Deloc.

— Spune, șoptesc aproape sugrumată.

— În noaptea asta va trebui să plec la Londra. Am primit un telefon urgent. Compania are probleme, iar totodata Nicklas trebuie să fie în Spania, deci nu poate rezolva. Este nevoie să plec de urgentă.

Exact cum am presimțit. Nu îmi place deloc ce aud. Deci noaptea noastră ca soț și soție, va avea de așteptat. Nu pot sa îmi ascund tristețea. Nu am ce să îi răspund. Știu că dacă nu era ceva important, nu ar fi plecat. Mai ales în noaptea asta. Noapte destul de specială. Îmi întorc capul și ma uit pe geam. Trebuie să fac cumva să dispară lacrimile ce tocmai s-au strâns in ochii mei și amenință să curgă.

Asta este o zi fericita. Trebuie sa ma bucur de moment. De faptul ca ne-am căsătorit. Am timp să sufăr mai târziu și sa ma gândesc la plecarea lui Blake.

— Mi-e foame de mor, striga Mike imediat ce intram in casa.

William o așează pe Iris în balansoarul ei, apoi începe să pregătească masa, ajutat de Nicklas.
Blake dispare câteva minute în dormitor, iar eu îmi fac de lucru prin bucătărie, încurcându-l mai mult pe bătrân.

Trebuie să îmi iau cumva gândul de la plecarea lui Blake. Dar nu știu cum. Nu știu cum să mă întorc la a avea zâmbetul ăla idiot pe chip.

— Ești bine, mă întreabă Nick, vazându-mă cum privesc în gol.

Dau din cap că da, deși nu pare convins. Zâmbesc scurt.

— Nu sunt incantata că plecați in noaptea asta.

— Ți-a spus? zâmbește în semn de consolare.

— Da. Mai devreme. Cat va fi plecat?

Realizez ca nu am apucat sa discut detaliile cu Blake în masina.