De-a v-ați ascunselea - Vol I

Capitolul 19

Ies din baie, după un duș binemeritat, dar dormitorul este gol. Nici urmă de Blake. Iau pe mine un tricou negru din valiză și merg spre bucătărie.

— Aș putea să mă obișnuiesc cu tine mișunând îmbrăcată așa prin casa asta, spune de lângă insula de bucătărie, în timp ce pregătește ceva de mâncare.

Roșesc și nu pot să mă abțin să nu îi zâmbesc. Este îmbrăcat doar într-o pereche de boxeri negri, pe care i-a îmbrăcat imediat ce a ieșit din duș.

— Iar eu aș putea să mă obișnuiesc cu mirosul ăsta savuros. Ce pregătești acolo?

— Lasagna. Rețeta proprie. O să o iubești!

— Cu siguranță. Nu am mai mâncat până acum.

— Ce anume? Lasagna? Glumești nu?

— Nu. Cred că nu m-a încântat aspectul, dar recunosc că miroase de vis. Îți place să gătești?

— Sincer, nu îmi plăcea. Nu am răbdare, dar pentru tine aș face-o oricând.

— Ești atât de siropos, Blake!

Se încruntă spre mine în timp ce își șterge palmele pe un prosop. Face câțiva pași dominanți în direcția mea până când tot ce ne desparte este o răsuflare.

— Nu îmi mai spune pe nume, se impune pe un ton înfiorător, dar oricât de intimidant ar fi, pot să îl înfrunt.

— De ce nu? Ăsta este numele tău, Blake. Cum ai vrea să îți spun? simt că mă joc cu focul.

— Nu îmi place când îl spui tu. Poți începe cu iubitule.

Ardeam să îl strig așa, dar nu voiam să îmi calc peste orgoliu și să îi fac pe plac.

— Blake, nu pot să îți spun așa. Nu este stilul meu.

— Încetează! îmi ordonă pe un ton răsunător. Nu te mai juca cu mine. Știu că îți dorești la fel de mult ca mine să mă strigi așa. Ești doar atât de căpoasă, iar lucrul ăsta ma atrage ca un magnet.

— Că nu îți fac pe plac?

— Că faci pe copilă răzgâiată.

Încerc să îi răspund cu un pumn în piept, dar îmi cuprinde încheietura înainte de a-mi aduce la bun sfârșit acțiunea. Mă smucește spre el până mă lipesc de trupul său gol. Îmi ridic privirea inocentă până mă intersectez cu a lui. Înghit în sec. Îmi zâmbește drăcește și știu deja ce gânduri îi poposesc în cap. Roșesc și mai tare. Simt fiori cum mă seceră haotic prin tot corpul.

— În douăzeci de minute este gata mâncarea, dar sunt sigur că pot să te fac să îmi uiți numele în timpul ăsta.

Imediat după ce își termină fraza, mă cuprinde de fund și mă ridică în brațele lui.
Diferența de înălțime dintre noi nu este extrem de mare, dar este suficientă încât să se poată juca cu mine după bunul plac. Mă trântește brutal pe canapeaua din living, păstrând o expresie dură. Începe să mă sărute chinuitor de plăcut și pot deja să afirm că în scurt timp îmi voi uita propriul nume, nu doar pe al lui.

***

— Iubito, este gata mâncarea, strigă spre mine, dinspre bucătărie, un Blake răvășit, excitat, transpirat.

Încă încerc să îmi adun forțele după avalanșa de simțuri provocată de orgasmul pe care l-am primit cu puțin timp în urmă. Mă ridic încă buimacă, trăgându-mi tricoul pe mine, dar nu mă mai obosesc să îmi iau și lenjeria intimă ce zace undeva pe jos.

Mă așez la masă în fața unei farfurii ce arată apetisant. Sunt lihnită, iar preparatul din fata mea miroase și arată divin.

— Dacă vreodată m-aș căsători, aș vrea ca soțul meu să gătească așa, afirm luând o primă înghițitură.

— Nu ar fi mai simplu să fiu eu soțul tău?

Întrebarea lui îmi blochează mâncarea în gât și încep să tușesc puternic.
Ca să fii soțul meu, ar trebui să ai grijă să nu mă omori înainte.
Tocmai am dat într-un subiect pentru care nu sunt pregătită, deloc.

— Foarte bună lasagna, spun imediat ce îmi revin, încercând să trec peste subiectul căsătoriei.

— Edaline, nu îmi place când sari peste întrebările mele, îmi spune pe un ton serios și cu o privire intensă.

— Vorbim povești. Știm amândoi că asta, ce se întâmplă acum, are termen de valabilitate. Nu vom îmbătrâni împreună. Avem o relație imposibilă.

Gândul ăsta mă întristează și îmi taie apetitul. Las furculița pe masă să împing farfuria. Blake a pus pe masă și două pahare pe care le-a umplut cu vin, așa că mă întind și iau o gură din paharul meu.

Îmi analizează fiecare mișcare cu mare atenție, dar nu spune nimic. În schimb pare că își adună toată răbdarea de care are nevoie și inspiră adânc. Îmi imită gestul de a lua paharul și ia două înghițituri mari.

— De ce nu ne dai nicio șansă? mă privește pătrunzător, așteptând un răspuns cu mare nerăbdare.

— Sunt aici, deci cumva ne-am dat deja.

— Nu. Nu ne dai. Crezi că doar pentru că locuim pe continente diferite, nu putem să ne plănuim un viitor împreună?

— Tu te auzi? Da exact! Doar pentru asta. Tu ai viața ta aici, aparții acestui loc, iar eu am toată viața mea acolo. Uite, sunt plecată de doar două săptămâni și deja simt că trăiesc într-un haos. La firmă totul este dat peste cap, iar eu nu pot face de aici tot ce fac când sunt acasă. Mă simt limitată și nici nu aș putea să renunț la tot și să vin aici. Nu mă văd trăind aici. Nu este locul meu.

Discursul meu pare că îl dezamăgește, dar eu nu am de gând să ne păcălesc doar de dragul iubirii. Vreau să fim sinceri, să gândim totul la rece, pentru că riscăm să suferim amândoi.

— Ți-am mai spus și îți repet: nu vreau să renunți la nimic pentru mine! Eu sunt dispus să fac toate sacrificiile pentru tine. Vreau doar să ne dai o șansă la un viitor.

— Cum crezi că pot să îți permit să faci asta? Oricât de mult ai însemna pentru mine și oricât de multă fericire îmi aduce relația asta, nu pot fi atât de egoistă. Nu te pot lăsa să renunți la viața ta pentru mine.

— Asta decid eu, Edaline! Eu decid cum vreau să îmi trăiesc viața. Și la ce bun toate astea, tot ce am aici, dacă nu te am pe tine? Pentru mine astea sunt nimic. Pot reconstrui totul de la zero, oriunde. Pe mine nimeni și nimic nu mă ține în loc. Vreau să accepți asta.

— Nu cred că aș putea să trăiesc cu vina asta. Cu vina că ai sacrifica totul pentru mine deși eu nu aș face-o.

— Într-o relație există întotdeauna unul care oferă mai mult. Lasă-mă pe mine să fiu acela.

Îmi plec ochii în paharul cu vin din palma mea și nu mai am curaj să spun nimic. Nu cred că pot fi atât de egoistă, deși sufletul meu imploră să îi dau șansa la fericire alături de Blake.

— Mănâncă, te rog. Se răcește, îmi spune ordonator, în timp ce începe să își golească propria farfurie.

— M-am săturat, mulțumesc, îi răspund pe un ton orgolios.

Îmi aruncă o altă privire usturătoare, dar nu adaugă nimic. Suntem împreună de nici 24 de ore, dar simt că am cunoscut multe părți ale lui Blake, și sunt sigură că încep să mă îndrăgostesc de fiecare în parte.