De-a v-ați ascunselea - Vol I

Capitolul 8

— Bun,  deci îți este dator pe viață sau ceva? adresez eu întrebarea către Adonis, care s-a făcut și mai comod pe canapeaua mea.

— Poftim? se face el că nu m-a înțeles.

— Fraierul de Mike, de ce se lasă convins așa ușor? Care este faza?

— Nu știu. Probabil pentru că suntem prieteni?!

— Neah, nu este stilul lui. Sigur îmi ascundeți voi ceva.

— De ce m-aș obosi să fac asta?

— Din același motiv pentru care te obosești să mă conduci la aeroport?

Tace.
Se schimbă brusc la 180 de grade. Începe să soarbă din paharul cu cafea, comportându-se de parcă am dispărut din peisaj.

— De ce o faci?

Sunt o fire insistentă de fel. Îmi place să pun aceeași întrebare de 100 de ori dacă este nevoie, până obțin răspunsuri la toate întrebările. Întrebările fără răspuns mă macină, mă stresează, mă enervează.

Niciun răspuns. Nici măcar nu se mai uită în direcția mea. Doar își butonează telefonul.

— Blake? șoptesc în timp ce mă ridic spre el.

— Mm, răspunde ridicând o clipă privirea spre mine.

— De ce te-ai oferit să mă duci tu? insist cu răbdarea deja la limite.

Răspuns inexistent. Bun. Dacă mă ignori, atunci știu foarte bine cum să îți răspund. Mă întorc în dormitor, îmi cotrobăi prin valiză și îmi pregătesc ținuta de plecare. Așez pe pat o cămașă albă și o pereche de jeanși negri. Urmează un zbor lung și tot ce îmi doresc este să fiu cât mai comod îmbrăcată. Scot și un set de lenjerie intimă din dantelă neagră, și nu pot să nu îmi arunc ochii pe furiș spre living, dorindu-mi să îl văd pe Blake cum mă urmărește cu privirea, să îl ațâț, dar surpriză. Este ocupat cu telefonul lui. Ah!!!

Intru în baie și încep să mă îmbrac. Mai am în jur de două ore până când trebuie să plec spre aeroport. Îmi fac un machiaj simplu, de zi. Părul mi-l prind într-un coc rebel, ușor lejer. Perfect! În sfârșit arăt a mine.

Imediat ce ies în dormitor, dau de Blake tolănit în pat. Tot în boxeri. Aleg să joc cartea lui așa că încerc din răsputeri să îl ignor. Problema este că involuntar îmi aruncam ochii spre el și de fiecare dată îmi întâmpina privirea. De fapt, cred că a stat numai cu ochii pe mine cât mi-am strâns eu lucrurile din cameră și am pregătit bagajul.

Încet, încet simt că mă desprind de Pământ și încep să gravitez în jurul lui. Privirea lui începe să mă ardă și prezența lui aici intoxică cumva oxigenul din cameră că simt cum mă sufoc.

— Cum îți este capul? întrebă dintr-o dată luându-mă prin surprindere. Glasul lui este domol, blând, cald.

Îl privesc câteva clipe, dar mă întorc și îl ignor.
Hai să vedem cum îți place să nu primești răspunsuri.
Îl aud cum pufăie în spatele meu. Iau receptorul telefonului și sun la recepție pentru un mic dejun în cameră. Pentru o clipă sunt în dilemă dacă să comand pentru doi sau nu, dar pentru o secundă îmi las orgoliul deoparte.

Îmi iau telefonul de pe noptieră, pastilele de cap, pe care încă nu le-am luat, și mă îndrept spre canapeaua din living, prefăcându-mă că Blake nu există. După ce am părăsit dormitorul îl văd că intră în baie. Două minute mai târziu se aude și jetul de la duș.

Nu pot să nu mă întreb cum ar fi fost să fiu cu el acolo. Oare cum arată trupul lui îmbrăcat în picăturile de apă, părul ud, pielea fierbinte, buzele...