De-a v-ați ascunselea - Vol I

Capitolul 48

— Deci? mă întâmpină un Blake curios și totodată îngrijorat.

Stă sprijinit de mașină cu Iris în brațe, bucurându-se de razele calde ale unei după-amiezi de Aprilie.

— Totul s-a vindecat perfect. Sunt foarte bine, îi zâmbesc liniștitor.

Doar ce am avut controlul de șase săptămâni de după naștere. Blake a insistat să mă însoțească chiar dacă as fi preferat să vin singură. Dar nu m-am opus prea tare. Este plăcut să îl văd că vrea să se implice și in viața mea, nu doar în cea a fetiței noastre.

Deși am decis că vom avea o relație de prietenie și vom lăsa trecutul în urmă, pot spune că nu sunt deloc fericită. Să îl am zilnic în preajma mea nu face decât sa intensifice sentimentele pe care le aveam deja pentru el. Iar faptul că simt cum mă respinge subtil și mă evita cu orice ocazie, nu face decât să pună sare pe rană.

Dar cu toate astea, pot spune că este un tată minunat. Și un prieten minunat. Și un bucătar minunat. A preluat complet responsabilitatea gătitului. Ceea ce mă face să dau jos cu greu kilogramele din sarcină.

— Mergem? o iau pe Iris din brațele lui și îi fac semn că ar trebui să ne întoarcem acasă.

Îmi zâmbește cu aceeași căldură tandră ce începe să devină chinuitoare. Toate complimentele lui, toate expresiile lui, nu fac decât să mă aprindă și mai tare. Dar încerc să fiu calmă. Să mă comport ca și cum nu mai există nimic între noi. Oricât de greu ar fi.

— William a sunat mai devreme, ar vrea să iasă cu Iris prin parc zilele astea. Cică citez: "vrea să se bucure de zilele lui de bunic, câte i-or mai fi rămas". Bătrânul vorbește de moarte, mai mult decât vorbim noi de scutece murdare, rade Blake în barbă.

Nu este un moment bun să îmi amintesc că pe zi ce trece William imbatraneste mai mult, ceea ce înseamnă că cu fiecare zi este mai aproape de capitolul final. Îmi alung rapid gândul asta și încerc să mă concentrez pe buburuza din stanga mea, ce începe să scancescă în scaunul de mașină.

— Și ce i-ai spus? întreb fără prea mult interes. Ar trebui să îl invitam la cină, azi, mâine. L-am cam neglijat, îmi recunosc vinovată.

— I-am spus să vină oricând. Că nu trebuie să ne anunțe. O să îl sun mai târziu și îi voi spune să vină mâine la noi, atunci.

Blake și William au devenit mult prea apropiați. Nu știu exact cum s-a întâmplat, pentru că eram sigura că bătrânul va fi cel ce îi va aduce sfârșitul lui Blake, cel puțin după tot ce s-a întâmplat in Italia. Dar cumva el l-a iertat primul. Mai mult de atât, când a venit în Canada, William a fost cel ce i-a spus lui Blake care este adresa casei mele. M-am simțit într-adevăr trădată de bătrân, dar știu ca a făcut-o pentru binele meu și al fetiței noastre. Deci cumva îi sunt recunoscătoare.

Atât pentru asta, cât și pentru faptul că mă susține în ciudățenia asta de relație pe care o am cu Blake. Oricând mă enervez pe el și sunt la un pas sa îl dau afara din casa, pentru că trebuie să recunosc, se întâmpla des, William mă sună și ma liniștește. Chiar dacă de cele mai multe ori îi ia apărarea lui Blake.

— Este perfect atunci, dar tu va trebui să gătești, rânjesc răutăcios.

— De parcă nu o fac mereu, oftează exasperat, apoi râde.

Ajungi în curtea casei, ne dăm jos din mașină și mă ajută cu fata. O ia el cât eu merg în dormitor să fac un duș și să ma schimb. Detest senzația lăsata de după fiecare control. Gelul ăla lipicios care îmi rămâne pe abdomen oricât m-as șterge. Îhhh.