ŞAPTE (hiatus)

4.6

Marius se trezi cu soarele jucându-i pe faţă. Se ridică domol din cearceafurile dezordonate şi-l zări pe Jace stând în dreptul ferestrei mari, privind pierdut în zare, gol. Ah, cât îi încânta privirile şi cât îi stârnea dorinţa! Ar fi putut compune arii întregi despre frumuseţea lui.

Marius zări lucrarea de pe şevalet la care muncise Jace şi se aproprie. Lucrarea îi reprezenta pe ei! Jace era superb, tânăr, încărcat de dorinţă şi protector, sub chip de Apolo, iar el era delicat şi abandonat în braţele lui sub chipul lui Hiacint [30]. Era ilustrat momentul când Apolo îl învăţa să arunce cu discul, nebănuind tragedia ce avea să urmeze.

Marius descoperi, studiindu-se, că arãta mult mai frumos decât îşi închipuise vreodată că este, dar nu îl impresionã prea mult acest fapt. Ci doar realizã cât de puţină atenţie dăduse acestui lucru, până atunci şi că niciodată nu se gândise la efectele produse în cei ce-l priveau.

Nu crezuse niciodată linguşelile lor . Chiar şi acel olandez, i se păruse slab, pentru dorinţa sa, şi îi dispreţuise pasiunea! Dar acum înţelesese de ce: pentru că era întruchiparea perfectă a purităţii şi a tinereţii depline!

Se îndreptă apoi spre Jace pe care îl cuprinse cu braţele, odihnindu-şi chipul pe umărul lui.

- Seara trecută a fost perfectă! Nu mă părăsi azi Marius, hai să fugim de lume pentru o vreme. Te iubesc! Dar ştii deja asta, nu-i aşa?

- Am ştiut-o din prima clipă în care te-am zărit!

Domeniul familiei Buchanan era destul de întins, iar atelierul lui Jace era retras şi astfel, cei doi se putură bucura de izolare şi intimitate, în linişte. Cu adevărat, Jace era singurul stăpân în acest colţ de lume.

Zilele trecură ca într-un dulce vis şi nici unul nu se putea desprinde din această beţie a simţurilor, din această continuã fericire şi să revină la vieţile lor. Marius adora să se trezească dimineaţa în braţele lui, să vorbească cu el, să-i pozeze, să facă dragoste, să călărească în asfinţit...

Câte zile trecuseră astfel? Lui i se părea că trecuse o viaţă întreagă, dar în realitate, petrecură doar o săptămână bucurându-se de compania celuilalt, înainte de a fi treziţi la realitate.

La câţiva paşi de atelier, Jace îngrădise fluviul ce se învecina cu proprietatea familiei sale, formând un mic iaz. Cei doi se bălăceau în acel iaz, în asfinţitul soarelui. Jace stătea în spatele lui, mângâindu-i spatele cu buzele, în timp ce cu mâinile îşi permitea mângâieri mai îndrăzneţe.

- Ar trebui să te duci acasă la tine Marius, părinţii tăi trebuie să fie foarte preocupaţi!

Marius lãsã să-i scape un geamăt de plăcere şi se sprijini de el. Îşi lăsă capul pe spate şi-i capturã buzele într-un sărut.

- Ştiu, dar nu vreau să te părăsesc! Nu ştiu de ce, dar această perspectivă mă înspăimântă. Oricum, probabil cred că sunt la vreo femeie!

Jace râse.

- Hai să fugim, Jace! Nu putem sta o veşnicie aici, ai dreptate. Aşa că hai să plecăm departe, să ne construim o lume numai a noastră, departe de morala lor, de dezamăgirea lor...

- Oh, copil nebun ce eşti! Nu te pot lăsa să renunţi la tot ceea ce ţii. Mie nu-mi pasă de ce las în urmă, dar tu...

Marius se întoarse spre el şi-şi puse degetele pe gura lui.

- Am renunţat la tot demult, când m-am pierdut complet în tine. Eu nu am regrete!

Marius îl sărută şi îl strânse în braţe.