3.1

412 20 8
                                    

Tânăra îşi făcea drum, prin desişul codrului, ostenită.Tata Jaime nu o cruţase de la muncile zilnice, deşi ea încercase să-l convingă pe bătrânul patriarh, că nu va câştiga niciodată suficienţi arginţi de nu era lăsată să îşi dedice fiece moment al zilei îmbunătăţirii paşilor dansului. Dar bunul şi înţeleptul său tată nu se lăsă deloc înduplecat de rugăminţile ei. Toţi aveau datoria de a ajuta la instalarea taberei. Abia după ce toate caretele [8] măiestresc împodobite şi viu colorate, au fost frumos puse ca un zid de protecţie în jurul taberei şi toate furgonetele [9] descărcate şi corturile instalate, ea a fost liberă de orice îndatorire. Numai că singurul lucru pe care şi-l dorea acum era să se elibereze de osteneala acumulată şi acesta era şi motivul pentru care se îndepărtase de tabără. În cele din urmă, ajunse la oglinda de apă azurie din inima codrului. Un surâs luminos îi răsări pe dată pe buze.

Fata se aplecă şi-şi scufundă palmele în apa limpede a iazului şi-şi răcori chipul. Răceala apei era o adevărată binefacere, pentru obrazul ei înfierbântat. Chipul ce se oglindi, în clipa următoare, pe suprafaţa lină a apei, era acela al unei fecioare de şaptesprezece ani, cu un păr cârlionţat superb, bogat şi mătăsos, negru ca pana corbului, ce-i cădea sălbatic pe umerii ei dezgoliţi şi măslinii, în timp ce în ochii ei de culoarea muştarului, codaţi, strălucea o lumină de un antic mister. Ea îşi lepădă hainele viu colorate şi multiplele giuvaiericale cu o iuţeală uimitoare şi păşi încet în apă.

Răceala ei binefăcătoare, o cuprinse treptat: întâi gleznele, apoi coapsele, apoi sânii şi la final apa i se opri sub gât. Cu fiecare pas pe care îl făcea, toată durerea şi osteneala corpului ei dispăreau ca prin farmec.

Era cu adevărat un loc încărcat de magie, şi era locul ei preferat! Dacă ar fi fost pusă să aleagă o perioadă favorită, din întregul an, atunci era acesta, când reveneau în Andaluzia, după peregrinările lor prin toate oraşele mari ale Regatului Iberic, şi îşi reaşezau tabăra în codrul de la poalele dealului Sacromonte, de-a lungul malului drept al râului Darro. Aproape şi totuşi izolaţi de aşezămintele gitanilor care şi-au săpat case de-a lungul şi în adâncul dealului, asemenea unor familii de furnici. Mama Çeçilia tânjea deseori după confortul unei case pe pământ şi devenise deja o tradiţie în cadrul familiei, ca ea să-şi dea glas acestei năzuinţe de fiecare dată când se reîntorceau: "Jaime, stăpâne, nu te-ai săturat de hoinărit? Nu doreşti şi tu să ne odihnim oasele astea bătrâne chiar şi într-o casă săpată în Sacromonte?"

Dar Jaime mereu o refuza cu blândeţe, în care de multe ori ea simţise şi tristeţe. Putea înţelege dorul mamei, pentru că acelaşi dor îl citea şi în ochii tatălui, dar casa modestă din Sacromonte nu ar fi putut niciodată înlocui fastuoasa locuinţă pe care o avuseseră cu foarte mulţi ani înainte în Albaicín [10], dintr-un trecut din care ea păstra doar foarte puţine amintiri. Sacromonte era doar în continuarea acestuia, mult prea aproape de acea rană încă adâncă din sufletul tatălui său şi de acele amintiri care nu-l vor părăsii niciodată. Atunci, Jaime o lua de fiecare dată la pieptul său pe Çeçilia şi o dezmierda cu o afecţiune nestinsă, în timp ce-i îngâna vechi consolări în limba lor tainică.

Tânăra noastră însă, nu suferea de acelaşi dor ca părinţii ei, pentru că ea era perfect fericită de ar fi trăit pentru tot restul vieţii sale, în codrurile Andaluziei. Doar pentru asta ea ar renunţa de bunăvoie la viaţa lor nomadă!

Măiestria neamului ei de a utiliza apa, dusese la formarea acestui mic iaz, din acest colţ al pădurii. Râul susura melodios, prăvălindu-se peste şirurile de pietre ce-i fuseseră puse în cale, până se prăbuşea în locul ce-i zăgăzuise temporar trecerea spre mare. Iar apoi, ţâşnea mai domol, mai ritmic, mai împăcat peste un alt brâu de piatră, asemenea apei care se revărsa dintr-o căldare prea plină, continuându-şi netulburat drumul său spre marea tumultoasă. Fata nu mai auzise niciodată un sunet mai plăcut şi mai liniştitor.

ŞAPTE (hiatus)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum