Legenda

4.5K 184 30
                                    

"Se spune cã, în vremuri demult apuse, Zeii au creat o fiinţã perfectã dupã asemãnarea lor pe care l-au numit OM. Care au fost motivele ce au condus la aceastã creaţie, nimeni nu mai ştie pentru cã ştiinţa cunoaşterii s-a pierdut de mult timp.

Îl înzestraserã cu toate darurile lor, ca acestei creaţii sã nu-i lipseascã absolut nimic. Şi încântaţi de reuşita lor, îl vegheau cu plãcere deoarece îl iubeau foarte mult.

Dar Omul după ce deveni conştient de toate lucrurile din jurul său, începu să se simtă fără rost şi să se sfârşească de tristeţe. Vãzându-i nefericirea, Zeii şi-au dat seama de greşeala lor: Omul era încã o creaturã prea tânãrã ca sã înţeleagã perfecţiunea şi pentru a nu-l pierde cu totul, au despãrţit creaţia lor în douã: Bãrbatul şi Femeia.

Şi de atunci, cei doi se cautã necontenit, pentru a fi, din nou, un singur suflet.

Fiecare Bãrbat e sortit sã-şi caute din milioane de femei, pe cea de care a fost despãrţit în acea primã zi. Femeia din milioane de bãrbaţi va tânji doar dupã unul. Pentru cã doar uniţi pot cunoaşte adevãrata fericire.

Şi Zeii au fost mulţumiţi."

ŞAPTE (hiatus)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum