29

1 0 0
                                    

- Avem șervețele?
- Nu avem...
- Cum ne vom șterge pe picioare atunci?
Acesta iese din apă și își cotrobăie prin ghiozdan până scoate la iveală o pereche de pantaloni de pijama.
- Prinde.
- Stai, nu-i arunca- dar a fost prea târziu. Eram prea departe de el, iar prinderea mea nu este foarte bună, așa că pantalonii săi au ajuns în apă.
- Nu ai făcut asta, își pune mâinile în șolduri.
- Îmi pare rău, spun și încerc să storc bine pantalonii. Mi se face milă de materialul lor.
- Ar trebui să ți se facă milă de tine, spune acesta și îl observ cum mai aruncă cu o piatră, stropindu-mă.
- Nu ai și o bluză? Îl întreb zâmbind rușinată.
- Cred că glumești, spune și îl observ că vine spre mine.
- Ce faci? Hei! Țip și ies din apă, alergând pe iarbă.
Am fugit cât am fugit, și am fost prinsă de acesta. M-a "imobolizat" printr-o îmbrățișare pe la spate.
- Ce crezi că faci? Mă fâstâcesc.
- Am auzit că vrei să faci o baie, spune și mă duce spre pârâu. Încerc să mă opun, dar nu prea reușesc, așa că mă prind de mână lui.
- De ajuns, Shin Sun, nu e amuzant, îi zic serioasă și se oprește brusc.
- Așa e, nu e, îmi dă drumul și se întoarce la ghiozdanul său.
Pantalonii lui de pijama au ajuns între timp pe iarbă.
Nu am calculat însă următoarea lui mișcare. M-am simțit brusc ridicată, ca mai apoi acesta să mă ducă lângă apă și să mă lase ușor aplecată deasupra ei, spatele meu aproape atingând-o. Mă ținea cu o mână de picioare și cu una de spate, iar eu eram prinsă de gâtul său strâns și îl priveam agitată. Ne aflam atât de aproape unul de altul. Ce face el acum? Se joacă?
- Nu știu câți ani ai, dar judecând după acțiunile tale, sigur ești mai mic, îi spun răutăcioasă, iar el se preface că îmi dă drumul.
Ajung să îl îmbrățișez, fiind îngrijorată că mă va scăpa, mă simt în același timp și protejată, dar și în pericol.
Acesta mă lasă ușor jos, pe uscat, și își pune în spate ambele ghiozdane, imediat ce se încalță.
- Să punem pantalonii într-o pungă.
- O să-i pun eu, dar dă-mi ghiozdanul înapoi.
Mă ignoră și merge înainte. Este cumva un talent de al său? Iau pantalonii în mână și fug după el, cu punga în care mai aveam mâncare.
Apa rece mi-a făcut foarte bine la picioare. Deși până acum mă dureau teribil, în acest moment mă simțeam de parcă nu mersesem deloc toată ziua.
- Te comporți din nou ca într-un film de dragoste, îi zic și mă tot întreb de ce este atât de amabil în ultima vreme.
- Eu am șanse să joc într-unul măcar.
Îmi dau ochii peste cap și clatin punga cu mâncare.
- De ce nu am mers cu mașina? Sparg liniștea.
- Pentru că nu ar mai avea farmec. Haide, să facem autostopul.
Îl privesc confuză și mă opresc.
- Facem autostopul?
Se întoarce spre mine și mă privește amuzat.
- Doar nu ți-e frică.
- Nu, sigur nu, spun și o iau la pas după el.
Nu știu nici eu de ce îmi mai este frică în momentul acesta și de ce nu.
- Dar tu o să faci asta.
- Desigur, să sacrificăm persoana chipeșă de aici, o spune încrezător.
- Chipeș pe naiba... spun încet și îmi dreg vocea.
Acesta începe brusc să zâmbească și să întindă una dintre mâini spre carosabil.
Cinci minute și nu a oprit nimeni. Încep să-mi pierd speranța, în timp ce privesc ceasul de la mână.
- Ok, încerc eu, dă-te din calea mea, spun și îi aplec mâna pe lângă corp.
Fac exact același gest precum el și mă uit cu fața mea "simpatică " spre fiecare mașină care trecea. Trei minute pe ceas și cineva a oprit.
- Oamenii de aici chiar nu au gusturi, mormăie Shin Sun.
- Ba au, unele foarte bune, spun și urc pe scaunul din față al mașinii. O doamnă foarte drăguță ne-a întâmpinat.
- Cum se face că făceai tu autostopul? a întrebat brusc aceasta.
- Sunt mai curajoasă, îmi duc o mână la inimă și îl privesc pe Shin Sun în oglindă cum își dă ochii peste cap.
Doamna respectivă a râs și a început să ne vorbească despre copiii ei și despre cât de mândră e de ei. Un lucru pe care mama mea nu l-ar spune, cel mai probabil. Dintr-o dată m-am gândit dacă mama lui Shin Sun ar face-o. Nu am reușit să-i găsesc privirea în oglindă, dar la scurt timp a abordat și el discuția și i-a spus acesteia că mama lui nu ar avea cum să nu fie mândră de el, din moment ce toată Coreea îl cunoaște.
- Vai de mine, dar ce ai făcut de ai devenit cunoscut?
- Sunt actor, nu vă gândiți la altceva. Sunt pașnic.
Aceasta a râs.
- Iar tu, draga mea, cu ce te ocupi?
- Eu sunt librar, o spun încet.
- Foarte ciudat, aveam impresia că te-am văzut la televizor. Probabil te-am confundat.
Am lăsat privirea în jos stânjenită. Mă urmărește acest joc mârșav al oamenilor de la fostul meu loc de muncă, iar asta îmi displace teribil.
- Dacă o să ajung vreodată pe acolo, o să fie de bine, sper eu.
Aceasta a zâmbit.
- Formați un cuplu foarte drăguț voi doi. Cum v-ați cunoscut?
Amândoi am rămas blocați. Shin Sun aproape s-a înnecat.
- Noi, noi nu suntem un cuplu, îi zâmbesc politicos.
- Vai, scuzați-mă copii, așa părea. Sper că nu v-am făcut să vă simțiți prost.
- Nu, nu, stați liniștită. Oricum suntem complet incompatibili, surâd și îl privesc pe Shin Sun. Acesta a rămas gânditor și mi-a zâmbit scurt.
Am zis ceva gresit?
- Unde să vă las?
- Puțin mai încolo, spune rapid Shin Sun, iar eu doar privesc înainte.
Nu cred că am mai fost înspre partea aceasta a țării până acum.

Ca într-un film de dragosteWhere stories live. Discover now