Ca într-un film de dragoste

15

Am tresărit când am auzit un claxon și ușa mașinii deschizându-se.
Nu mi-am dat seama cât timp a trecut din momentul în care m-am gândit să fug sau să mă ghemuiesc la pământ, de parcă ar fi un animal nu un om și astfel va pleca.
- Ce faci?
Aveam mâinile puse la ochi.
- Nu am nici un ban, așa că pleacă, te rog, spun cu frică.
- Nepoata regizorului, mă uimești de fiecare dată.
Îmi iau mâinile de la ochi și mă uit la el urât.
Expir zgomotos și-mi pun mâinile în șolduri.
- M-ai speriat!
Acesta ridică din umeri.
- Voiam să văd dacă ești bine, nu a fost una din zilele tale bune.
Nu e una din viețile mele bune.
- Sunt bine, mulțumesc de grijă, acum mergi acasă. Eram încă în adrenalina aceea de când ești speriat. 
- Urcă, te conduc.
Am vrut să protestez, dar mi-am dat seama că nu e momentul de așa ceva, prin urmare i-am dat voie să mă conducă.
- Ce făceai aseară în parc? Nici nu mă urc bine și aud întrebarea aceasta.
M-a recunoscut?
- Eu? Aseară? Nu știu ce făceam aseară, probabil mă uitam la un film, acasă.
Acesta a surâs.
- Frumoasă trotinetă.
- Mulțumesc!
Fir-ar!
Mi-am dus o mână la frunte. Cât de stupid! Dar acesta a râs.
- Nepoata regizorului, nu te pricepi să minți.
- Am și eu un nume, mă revolt ușor.
- Nu-mi place numele tău, o spune serios, iar eu îl privesc rănită.
Devine deranjant.
- Eu ies, spun și vreau să deschid ușa.
Mă trezesc cu mâna acestuia peste a mea și mă întorc ușor spre el. Fețele noastre sunt prea apropiate.
- Glumeam, Olivia, spune și se retrage pe scaunul lui. În sfârșit pornește motorul, dar eu rămân complet nemișcată câteva secunde.
- Te crezi în filme proaste de dragoste? Mă întorc spre el și îl privesc insistent.
- Poți spune că fac parte dintr-unul, dar tu sigur ai greșit filmul, îmi face cu ochiul.
- Nu că aș vrea să fiu vreodată în același context cu tine.
- Sigur, sigur.
Ce e tensiunea aceasta neobișnuită?
- Poți să nu mai fii drăguț cu mine? Devin brusc serioasă.
- Eu? Drăguț?
- Tocmai mă duci acasă.
- Sunt amabil, gesticulează.
- Oricum o fi, nu e bine.
Mă privește confuz.
- De ce nu ar fi?
- Doar nu e, spun și apoi se așterne tăcerea. Stau pe scaunul din dreapta până ajunge în fața casei, ca mai apoi să îi mulțumesc și să merg înăuntru.
E unul dintre cei mai greu de citit oameni sau eu nu mă pricep deloc la asta, căci nu am nici o idee de ce face toate acestea. Ori se simte dator. Ar trebui să îi spun că nu trebuie să facă nimic pentru mine. El încearcă să mă ajute și prietena lui să mă distrugă!
Drăguț? Nu cred că îl văd astfel. Da, sigur este doar amabil și a greșit persoana.
Mă schimb în pijamale și îmi aprind laptopul. Am dispoziție să plâng la un film de dragoste în seara asta.
***
Din perspectiva autorului

- Ce tot faci? Întreabă Risa confuză, în timp ce Sabina tocmai îi întinde cremă pe sub cearcăne.
- Ai nevoie de hidratare, altfel la bătrânețe pielea ta nu va arăta bine.
Fata îi prinde mâna Sabinei, dar aceasta nu se lasă și își continuă activitatea cu cealaltă. Roșcata i-o prinde și pe cea dreaptă.
Cele două fete se aflau pe canapea, iar odată ce Sabina s-a revoltat în sinea ei, dar pe dinafară doar a oftat, aceasta a împins-o pe Risa pe spate, fiind astfel deasupra ei.
Risa a rămas nemișcată și i-a dat drumul fetei, imaginându-se într-o nuvelă de dragoste, unde iubirea dintre ea și Sabina este interzisă, dar se întâlnesc în secret pentru-
- La ce te tot gândești? O trezește blonda din reverie.
Risa se înroșește la față și îi zâmbește răutăcios acesteia.
- Cu cremă sau fără, pielea mea tot nu va arăta la fel de bine ca a ta.
Sabina a fost luată prin surprindere, chiar puțin mișcată de precizarea acesteia.
Și-a dres glasul și s-a apropiat mai tare de roșcată, mișcându-și buzele ușor, treptat, peste ale sale. Era de-a dreptul un du-te vino, căci blonda se apropia și depărta continuu de buzele acesteia.
Prietenie cu beneficii, e de ajuns. S-a gândit Sabina, în timp ce își plimba degetele împrejurul corpului Risei. Și-a așezat apoi mâna pe obrazul acesteia, adâncind sărutul. Acesta ar mai fi durat, dacă un vecin nu ar fi bocănit haotic în ușă.
Domnul s-a arătat deranjat de volumul melodiei de la Nirvana, pe care Risa a insistat să o asculte.
- Nu era atât de tare, a spus Sabina deranjată, odată ce a închis ușa.
- Ai vecini sensibili.
- Nu se dau cu cremă, glumește blonda și astfel râd amândouă.
Seara le-a găsit pe acestea alergând pe stradă una după alta, râzând. Strada era una pustie, dar luminată. Vilele ce se aflau la câțiva metri una de cealaltă, formau impresia unor soldați ce stăteau în linii drepte. Vremea era ușor răcoroasă, dar tânțarii se pregăteau pentru cină și nu se anunțau a fi blânzi. Cerul plin de stele lăsa impresia unor jucării aruncate peste tot. Fetele se comportau precum niște copii, căci, poate, iubirea te face să te simți astfel. Dar aici era mai mult o relație ce nu se voia să înceapă.
Iar Risa și-a dat seama de asta, în aceeași seară, în timp ce o lăsa pe Sabina să o picteze pe față.
- Și ce a făcut apoi? a întrebat roșcata încet.
- Apoi l-am prins înșelându-mă cu o verișoară. Chiar eu le-am făcut cunoștință la o nuntă.
Risa a oftat lung. Se gândea ce vrea să întrebe.
-Crezi că toți oamenii sunt la fel?
- Prefer să nu aflu, a răspuns promt, în timp ce se chinuia să îi picteze roșcatei o vrăjitoare care râdea, pe obraz.
Avea rost să placă un om rănit? Ar putea fi aceasta de vreun ajutor?