Ca într-un film de dragoste

2

Am turnat pe gât încă un pahar cu vin, în timp ce mama îmi ținea o morală de zile mari la telefon.
- La naiba cu situația asta, spun și închid telefonul.
-Cred că ar trebui să te oprești din băut, spune prietena mea și încearcă să îmi ia paharul din dreptul gurii.
Nu dau drumul acestuia și mai torn niște băutură în el.
- Cum să țipe că sunt o fană disperată? Nu l-am mai văzut în viața mea, dar să îl urmăresc. Este doar un arogant, spun și aproape scap paharul când Risa îl ia din mâna mea.
Mă uit la ea cu ochii mari.
- Viața mea e deja groaznică, spun și beau din sticla de vin. Spre ghinionul meu era aproape goală.
Ne ridicăm de la masă și simt amețeala cum își face prezența. Mă clatin de câteva ori încercând să merg drept, dar mă resemnez și continui.
- Nu trebuia să bei atât, spune fata și mă apucă de braț. Parcă sunt mai stabilă.
Am zâmbit larg. Mă simt atât de bine acum.
Nu a durat mult și am ajuns în apropierea apartamentului meu, când ceva, sau mai bine spus, "cineva" mi-a atras atenția.
Mi se părea că îl văd pe Joe cum este lipit de o tânără și o sărută pătrunzător, prea pătrunzător.
-Risa, du-mă acolo, bolborosesc și arăt cu mâna tremurândă spre cuplul de mai devreme.
Însă prietena mea nici nu se clintește de la drum și mă trage de mână până acasă.
Ajung trântită pe pat, îmi spune să am grijă și doar pleacă.
Dar eu, după ce am văzut scena de mai devreme, nu pot sta liniștită, așa că merg la baie și îmi dau cu apă pe față.
Sigur era el, altfel de ce nu ar fi acasă acum?
Îmi mai revin puțin și mănânc o portocală. Bine că este acră, că altfel nu mi-ar fi de ajutor.
M-am pus turcește pe canapea, cu o cană de cafea într-o mână, având o durere de cap insuportabilă și doar am așteptat ca Joe să vină acasă.
Dimineața m-a găsit învelită pe jumătate, cu televizorul aprins și îmbrăcată în hainele de ieri. M-am uitat la ceas rapid și am sărit din pat ca friptă.
Cât timp m-am pregătit, nu mi-am dat seama că durerea de cap nu dispăruse încă.
Eram îmbrăcată în rochia roz făcută de mama mea pe vremea când era adolescentă. Trecea ușor de genunchi și nu m-am gândit niciodată că asta chiar îmi va fi de ajutor într-o zi. Eram iar pe fugă, căci de abia coborâsem din autobuz. Vântul bătea ușor pe lângă mine și îmi lipea rochia de genunchi. Adidașii mei parcă se afundau în pământ la cât de repede alerg. Pot să jur că aș întrece un atlet.
- Olivia, adu-mi scenariul. Olivia!
Am intrat în încăpere imediat ce mi-am auzit numele. Asta a fost pe aproape.
-Sunt aici, spun și privesc regizorul cu mâna întinsă. Îmi ia ceva până să îmi dau seama că așteaptă scenariul, așa că fug iar în speranța că nu va țipa.
Îmi trag suflul odată ce încep filmările și caut în ghiozdan după o pastilă de cap. Azi lucrez și la librărie, deci ziua mea va fi plină.
-Fă liniște, îmi șoptește regizorul.
Dau din cap afirmativ și îmi continui căutarea pe modul silențios. Nu găsesc nici o pastilă, așa că îmi duc mâna la cap, epuizată. Cine m-a pus să beau?!
-Fir-ar! Spun sonor fără să realizez și îmi duc mâinile la gură. Toții ochii erau acum pe mine.
Le fac semn să mă ierte și sper să nu ajung ucisă mai târziu. Mi-am amintit de Joe și de tânăra de ieri. Am ieșit rapid din încăpere, sperând să am timp și am scos telefonul din buzunar, dorind să îmi sun prietenul.
Am rămas nemișcată pentru o clipă, imediat ce am citit mesajul de pe mijlocul ecranului și am simțit cum ochii mi se umezesc.
"Liv, Suntem împreună de două luni și de abia ieri mi-am dat seama că te plac doar sexual. Îți mulțumesc pentru timpul oferit, dar trebuie să ne despărțim. Sper să-ți găsești pe cineva mai bun."
-Nemernicul, șoptesc și mă aplec după telefon care-mi căzuse.
M-a înșelat și a băgat scuza asta pentru a se scoate. Nu pot să cred cât e de laș. De parcă pe fata de ieri o plăcea altfel.
M-am întors pe platou de abia văzând din cauza lacrimilor și am stat la un metru de regizor, abținându-mă cu greu să nu suspin.
Eram cu o mână dusă la frunte și îmi mușcam haotic buza. Apoi am privit drept în față, spre actorul care își interpreta rolul.
-Tăiați! Loss, unde ți-e capul, vorbești cu Shin Yong Sun, uită-te la el! Spune vocal unchiul meu.
Dar, spre ghinionul meu, actorul își îndreaptă mâna spre mine și mă privește insistent.
- Fata aceea plânge zgomotos chiar acolo, nu mă pot concentra.
Regizorul își întoarce privirea spre mine și e aproape să-și dea una peste față.
- Olivia, ieși, acum, zice printre dinți, iar eu mă retrag din cameră.
Pot spune că am început să plâng mai tare, odată ce mă vedeam și concediată, iar asta doar isca bârfă în jurul meu.
Da, am 20 de ani și plâng pe un platou de filmare. Nu e ca și cum actorii nu fac asta măcar o dată.
Îmi șterg ochii și mă pun pe o băncuță situată în locul fumătorilor. Îmi scot una dintre țigările pe care le țin pentru zile negre și trag din ea, aproape înnecându-mă.
Al naibii Joe. Ai naibii actori aroganți.
Am expirat fumul afară și am sesizat exasperantă că-mi dădusem scrum pe rochie.
- Nu, nu, spun și o scutur.
Din fericire nu s-a ars.
Nu știam cât timp trebuie să rămân pe afară, așa că mi-am dat telefonul de pe silențios în speranța că mă va suna regizorul.
Peste nici câteva secunde, s-a auzit un zgomot puternic după ușa pe care ieșisem mai devreme.
M-am dus panicată să văd cum stă treaba.