Ca într-un film de dragoste

1

Era momentul acela stresant, în care nu știam dacă cafeaua se va vărsa toată până voi ajunge la regizor, sau va deveni irascibil fiindcă sunt prea înceată.
-Pardooon! Am țipat sonor înainte să mă ciocnesc cu umărul de cotul unui bărbat și să mă răstorn cu totul pe jos.
Cafeaua!
-Vezi pe unde mergi! Hainele astea costă o avere.
Mă ridic într-un suflet în picioare, îmi cer scuze și strâng mizeria pe care am cauzat-o ca mai apoi să mă întorc de unde am plecat.
Ziua asta merge din ce în ce mai prost. Regizorul s-a enervat din cauza unui actor care s-a luat de abilitățile sale și și-a vărsat frustrarea pe mine.
-Te miști ca un melc, uite, cafeaua aproape s-a răcit!
-Îmi cer scuze, spun și fug repede la toaletă, cât acesta merge să se pregătească de următoarea scenă.
- Am înțeles că este superb și chiar i-a câștigat încrederea regizorului.
-Asta a fost rapid.
Le observ pe cele care conversau când intru în baie, iar acestea se opresc din vorbit, mă privesc cu superioritate și încep să șușotească când se depărtează.
Mă uit în oglindă la cearcănele care mi-au umbrit chipul, iar ochii îmi cad apoi pe tricoul pătat de cafea.
La naiba, îl am doar de o zi.
Mă încrunt și încerc să spăl cât de cât pata de cafea, dar se întinde mai tare. Oftez sonor și ies din încăpere, fugind până pe platou.
Aproape alunec și cad lângă actorii care tocmai interpretau o scenă, dar am noroc și mă opresc fix pe margine. Regizorul îmi face semn să mă dau mai într-o parte, așa că doar stau și astept până mai are nevoie de ceva.
Este un moment nepotrivit să mă ia foamea, dar se pare că nu am de ales. Îmi duc mâna lângă stomac, sperând să nu scap vreun zgomot neplăcut și doar privesc agitată scena din fața mea. Este printre momentele acelea în care regizorul nu are nevoie prea tare de mine, deci m-aș putea strecura până în cabină, având în vedere că nu este nimeni acolo acum.
Alerg cât de repede pot și merg la frigider. Iau casoleta cu mâncare și mă îndrept spre camerele goale. Intru într-una la întâmplare și apuc repede un snițel. Nu reusesc să îmbuc  mai mult de unul, că aud zgomote apropiindu-se. Mă panichez și vreau să mă duc spre ușă, dar zăresc umbra persoanei de după aceasta. Merg repede spre debara și intru în ea, închizând ușa rapid.
Crap ușor ușa cât să văd ce se petrece și îmi vine să mă bat când observ mâncarea mea uitată pe băncuța din mijloc.
Plâng în interior.
-Da, nu vreau să știu.
Îl privesc panicată pe bărbatul care intră în încăpere. Are părul brunet, pare foarte înalt și este evident asiatic. Îmi pare cunoscut. Se pune pe bancă și apucă un snițel, gustându-l.
Se strâmbă și îl pune la loc.
-Are gust ieftin. Mă așteptam la altceva din partea lui.
Îl înjur în gând și fără a-mi da seama, deblochez încuietoarea de la ușă și aceasta se deschide lăsându-mă să cad.
Am parte de o aterizare dureroasă, căci pic fix pe nas și simt un lichid în zona acestuia.
- O fană disperată! Cineva!
Mă ridic confuză în picioare și îl privesc furioasă. Cum m-a numit?! Și de ce țipă? Daca aude regizorul sunt moartă.
- Nu sunt, încep propoziția, dar nu pot s-o termin căci ajung într-un suflet oamenii de la pază.
- Ce s-a întâmplat, domnule?
-Fata asta, spune bărbatul și arată spre mine, era ascunsă în dulap. Sigur m-a urmărit până aici.
- Nu te-am urmărit, spun și sunt brusc asaltată de unul dintre bărbații de la pază.
- Va trebui să veniți cu noi.
- Nu, stați, încep să mă zbat, lucrez aici de două zile, nu sunt o intrusă. 
- Ce se întâmplă?! Se aude vocea arzătoare a regizorului și deja știu ce va urma. Cum pot avea atâta ghinion de-o dată?
- Această fată era în dulap, spune o voce masculină și eu simt cum mă fac mică în mâinile gardianului.
Regizorul se uită la mine de parcă m-a ucis deja de trei ori din priviri și oftează zgomotos.
- Măi fată, ce cauți aici? Dacă ești fana băiatului puteai să îi ceri un autograf, nu să te ascunzi și să îi faci poze.
Evenimentul a luat o întorsătură neașteptată, iar asta doar mă frustrează mai tare.
- Nu, nu i-am făcut nici o poză. Eu doar, am vrut să explic, apoi mi-am dat seama cât de penibilă este situația în care mă aflu, așa că doar am așteptat să fiu dată afară.
- Tu înțelegi că am oprit filmările din cauza ta? Scoate imediat telefonul și șterge pozele.
Mulți ochi erau acum pe mine. Mă simt al naibii de rău pentru unde s-a ajuns, dar nu am cum să plec pur și simplu. Încă îmi este foame!
Scot telefonul timidă și le arăt că nu am nici o poză cu persoana respectivă.
Regizorul se uită la mine de parcă tocmai m-am ferit de cuțitul ce urma să mă pătrundă din plin.
Mi-am șters sângele cu mâneca și am ieșit din încăpere urmată de ceilalți bărbați. Fiecare s-a dus la treaba lui.
Regizorul m-a privit feroce, în timp ce-mi făcea semn să îi aduc o sticlă cu apă.
Dacă nu am fi rude, sunt sigură că eram moartă de mult. Și spre ghinionul lui, mama mea nu l-a lăsat să scape prea ușor când a vrut să refuze oferta. Însă, de atunci tot încearcă să mă motiveze să mă las de jobul acesta part-time, în care eu mă plimb patru ore pe zi de colo-colo pentru a îi aduce unchiului meu ce are nevoie.
Am luat-o la picior spre camera unde îmi lăsasem mâncarea, asigurându-mă că nu e nimeni prin preajmă.
Pot spune că am fost foarte dezamăgită când am observat casoleta goală pe măsuță și șnițelele aruncate la coș.
Am oftat zgomotos și am dat cu pumnul în blatul de lemn. M-a durut.