Ca într-un film de dragoste

5

Îmi țin capul cu greu stabil, căci de somn mi se tot apleacă în față.
La naiba cu transportul în comun.
Cobor din autoturism amețită când ajung la stația corectă și mă uit în jurul meu.
Am coborât prea devreme!
- Nu! Nu pleca! Fug după autoturism, dar nu îl prind, așa că mă resemnez și mă uit la ceas. Dacă nu o iau la fugă, voi întârzia!
Zis și făcut. Cred că a ajuns o obișnuită să alerg pentru jobul ăsta, dar tot răul spre bine.
Mă trezesc claxonată pe trecerea de pietoni, în timp ce era verde pentru mine.
Îmi fac ochii mari când observ cine îmi face semn să urc în mașina sa și o iau la fugă. Nu știu care-i treaba cu generozitatea asta de nicăieri, dar nu o să-l las să mă ajute. Biss face lucruri pentru oameni doar când așteaptă ceva în schimb.
Mă opresc la cafenea înainte să intru în clădirea unde lucrez și sper ca aceasta să pară un motiv întemeiat pentru întârzierea mea.
Mă feresc de câțiva dintre oamenii de la machiaj și niște actori, căutându-l pe unchiul meu.
Îl zăresc într-un final vorbind cu "Shi Sun", așa că nu merg la el, însă în treacăt aud o frântură din discuție.
- Ea a dat deja declarația. Dar eram curios dacă îl cunoști pe individ.
- Sunt multi oameni care-
Mă fac mică până la scaunul regizorului și îl aștept acolo tăcută.
- E ca o sclavă, mi se pare că aud șușotindu-se pe lângă mine, dar nu bag în seamă și doar trag aer în piept.
Sunt mereu în fața actorilor, privindu-i cum își interpretează rolul, și totodată pare că nici nu sunt în peisaj. Fugind mereu de colo colo este foarte obositor și mă privatizează de la ce se află în fața mea.
Astăzi, privindu-l pe actorul coreean și colegul său cum joacă, am zâmbit pur și simplu. Deși au oamenii la propriu în sufletul lor cu lumina, microfoane și ce se mai poate, ei se pot concentra. Această priveliște mă și bucură, dar e și tristă în același timp. Oare eu când mi-am pierdut visul de a deveni actor? Mereu mi-au placut filmele cu și despre dans, unde trebuie să te pricepi în ambele domenii, dar n-am avut niciodată ocazia să joc într-unul.
- Olivia, adu-mi o sticlă de apă.
-Imediat, spun și mă conformez. 
M-am întors într-o secundă și am privit din nou înspre scenă. Din câte observ Shin apare în mai multe momente decât ceilalți. El și o fată pe care o mai văzusem la TV. Probabil sunt împreună în serial.
Odată ce am gândit, am fost martora unui sărut între aceștia. Unul mai lung decât mă așteptam.
Mi-am luat un scaun și m-am așezat lângă regizor.  Spre marea mea uimire, m-a observat, dar nu a zis nimic.
Filmările au mai durat vreo două ore, în care nu am făcut mare lucru. Însă aveam impresia că scap ceva din vedere.
- Bună treabă azi, ne vedem mâine. 
Odată ce a spus fraza aceasta, mi-am amintit că azi lucrez la librărie și uitasem complet că e ziua mea scurtă la jobul acesta.
De aceea nu mi-a zis nimic în ultima oră. Ce uitucă sunt!
Mi-am luat ghiozdanul și m-am uitat rapid la ceas. Intru în 20 de minute și fac până acolo 40. Am încurcat-o!
- Ai o secundă? Îl aud pe Shin apropiindu-se.
- Nu, chiar nu am. Am întârziat, spun și-mi duc o mână la cap.
Dau să fug, dar cineva mă apucă de braț.
- Oriunde ai merge, te duc eu, am mașină.
Mi-am cântărit opțiunile. Voiam să îl refuz atât de tare, dar nu pot întârzia.  Colega mea va trebui să-și amâne planurile din cauza mea.
- Poți ajunge în 20 de minute pe Strada Lotului 98?
Acesta a surâs.
- Haide.
Am luat-o în pas grăbit până la mașina lui. Nu mă pricep la mărci, dar arată foarte scump.
- Urcă.
Zis și făcut. Mi-am pus centura și m-am făcut comodă pe scaun.
- Pari foarte grăbită mereu. Spune în timp ce pornește mașina.
- De ce analizezi asta? Îl privesc sceptică.
- Ușor, nepoata regizorului, de fapt, voiam să-ți mulțumesc. Acesta mi-a zis că ai fugit într-un suflet când m-ai văzut pe jos și ai dat și declarație. Multumesc! Mi-a zâmbit.
Nu pot spune că nu m-am înroșit puțin, căci am făcut-o. Cumva nu mă așteptam la asta.
- Apropo de asta. Am observat că nu mai ai bandajul.
- Se pare că rana mea s-a vindecat rapid, dar a rămas o mică cicatrice.
- Au găsit agresorul?
- Încă nu, de aceea trebuie să fiu cu ochii în patru, spune și virează la dreapta. Am ajuns!
Pe moment și uitasem că sunt în întârziere. M-am uitat grăbită la ceas și când am văzut că am întârziat cinci minute, i-am mulțumit și am plecat.
- Scuze, scuze, îi zic colegei mele într-un suflet și merg să îmi las ghiozdanul în spate.
Mă întorc la fel de repede și ocup locul de la casa de marcat.
Îmi trag suflul și mă rotesc cu scaunul cât nu e nimeni prin preajmă.
- Olivia, aud de-o dată și aproape cad de pe scaun.
- Da, Cristal.
Mă uit la ea cu ochii mari așteptând să zică ce are de spus, dar până să apuce, vine un client la casă. Îi scanez produsele, apuc banii și îmi iau la revedere.
Mă întorc cu scaunul spre colega mea.
La ce se gândește atât de lung?
- Îmi poți face o favoare?
- Dacă este vorba să te înlocuiesc în vreo zi, chiar nu pot, sunt full săptămâna viitoare, îmi pare rau.
- Nu, nu, nu e asta. 
- Dar? Ridic o sprânceană.
Aceasta trage aer în piept și îi dă drumul afară.
- Știi actorul acela coreean care a venit aici data trecută?
- "In Sun"?
S-a uitat confuză la mine.
- Sau oricare ar fi numele său...
- Shin Yong Sun, mă corectează și eu o aprob din cap. Poți lua un autograf pentru mine? spune într-un suflet și îmi întinde o poză cu el.
Nu, nu, nu!
- Ăă, voi încerca.
Chiar nu mă pricep la refuzuri.