◇◆nunarul opt◆◇

1.2K 74 16
                                    


      ✧・゚: *✧・゚:* Următoarea zi

    N/a pov.

      Ziua trecuse repede pentru toti, dar când au ajuns la muncă totul se schimbase, lucrurile parca mergeau cu încetinitorul. Tae și Jungkook începuseră să vorbească mai mult, îmbrățișări erau la ordinea zilei, Namjoon și Jin pot spune că o duceau destul de bine, amândoi erau cu cel pe care îl place, Yoongi și Hoseok erau și ei foarte bine, amândoi, chiar dacă erau foarte diferiți, se înțelegeau bine, însă ,Jimin și Hugo, nu pot spune la fel de bine în privința lor.

    Să vă explic cum sta treaba, Hugo, vrând să-și păstreze reputația de "playboy" când Jimin l-a întrebat de ce la ales pe el, i-a răspuns ca are un corp demențial, și ca după noaptea asta, dacă nu o să-i placa, nu se vor mai vedea,privindu-l doar ca pe o altă jucarie.Jimin, fiind jignit, și-a petrecut timpul cu el, însă fu' primul care părăsise încăperea după cele petrecute, acum deabea dacă îi mai da o privire lui Hugo, chiar dacă acesta incearca sa îi atragă privire în multe moduri, Jimin nu se înduplecat.

     Toti erau oriunde undeva, doar ca nu la repetiții, înafara de Jimin, care își repeta ultimul pas al coregrafiei, deși era concentrat la ceea ce făcea, văzuse acea pereche de ochii care îi urmarea mișcările, dar nu se lasă, își continuă coregrafia. Când termină o pereche de palme începura sa aplaude, dându-și ochii peste cap și dădu sa plece în cabină, trebuia să se schimbe, încă o jumătate de ora până porțile clubului erau deschise, trebuia să fie gata, doar pentru ai arta celuilalt ce a pierdut.

    Următoarea ora trecuse repede, trebuiau să urce pe scenă, urma momentul lor, intrarea toti pe scena, Jimin stătea la bara din față, pentru a putea eclipsa corpul său superb, împreună cu mișcările noi care urma să le folosească. Se mișcă asa de usor încât spuneai ca zbura, sau ca acel lucru nu alarmă juniori aproape a tuturor celor din club.

   Hugo, pe o partea ardea de furie, de cum se destrămată acest magnific corp, în față tuturor, dar pe de alata parte fericirea îi suradea, pise mâna pe o asa bucată, deabea aștepta să io mai tragă o dată, dar fericirea dispăruse când jimin îi trimisese un pupic unuia din primele rânduri, acum doar ardea de manie. Furia voia să iasă pe urechi, văzând zambetul de pe chipul celui mic, dându-și seama că doar se juca cu el.

   "Doi pot juca jocul asta" își spune acesta în minte. Ceruse o băutură, iar când chelnerul i-o aduse, acesta îl trase în brațele sale, începând un sărut sălbatic  cu acesta, având privirea amintită pe față celui de la bara.

    Jimin, ne fiind mai prejos, dându-se jos de pe scena în pași de dans, făcea un mic dănsuleț împrejurul unui băiat din primele rânduri, etalanddu-si formele cât de mult putea.

*・゚゚・*:.。..。.:*゚:*:✼✿  

   Pare rau să vă dezamăgesc, acesta fu' capitolul, ne corectat, cum v-am obișnuit, scurt, fără inspirație, în până de inspirație, dar sper sa ma răsplătesc în următorul, sper, acum va urez o noapte/zi divină!

   Pa!

stripperWhere stories live. Discover now