Doar noi doi

Capitolul 6

Terence mă ține în brațe liniștit în timp ce eu mai am puțin și răbufnesc.

-Ce facem acum?Dacă pisica asta nenorocită e aici,înseamnă că nici Filch nu e prea departe.Terence,eu nu pot să fiu prinsă!mă panichez eu.

-Chelsea,nu o să fim prinși,liniștește-te.Vezi găleata aia de acolo,spune și își îndreaptă mână spre o găleată aflată lângă ușă,când intră Filch i-o punem pe cap și fugim.

-Tu ești nebun?!

-Ai tu o altă variantă?

Nu pot să fac altceva decât să oftez.

Nu,nu am altă variantă.

Planul lui Terence de a scăpa de Filch nu este cel mai bun,însă este singurul și sinceră să fiu,mereu am vrut să îmi bat joc de el,așa cum face Peeves zilnic.

Cu inima bătând ca la iepure sting lumina ce iese din baghetă și ne îndreptăm spre ușă.

-Cum rămâne cu pisica?îl întreb puțin panicată.

-Îi dăm un șut în fund.Șhh,vine Filch,continuă el.

Cu o ultimă stângere de mână se duce pe partea opusă a tocului ușii și i-a găleata care se pare că e umplută cu melci stricați și ficat de dragon.

-E cineva aici?spune Filch și se îndreaptă spre ușă.

Îmbrăcat în aceleași haine zdrențuite și cu pisica pe urmele sale,Filch pășeste în clasă.Terence îmi face semn să tac din gură,iar în următorul moment găleata care mirosea mai rău decât nevoile lui Snow se prăbușește în capul lui.Îl împinge cu mâinile pentru a putea ieși,îi dă un șut în fund pisicii și mă i-a de mână rapid.

-Ce-ce...elevi ieșiți din paturile lor!Nu fugiți!O să vă omor,o să vă...spune nervos glasul lui Filch în timp ce noi fugim pe coridoare.

El fuge în fața ținându-mă de mână pentru că,poate îi este frică că am să dispar.

Inima îmi bate tare,iar adrenalina îmi curge prin vene nebunește.

Îmi este greu să recunosc,însă nu credeam că o să mai fiu fericită cu adevărat niciodată căci speranța mea a murit odată cu el,însă uitați-mă acum,râzând cu gura până la urechi alături de băiatul pe care l-am cunoscut cu doar câteva zil în urmă când mi-a stricat roba.

Tot ce facem este să alergăm pe holurile pustii și să râdem.

Nu i-am auzit niciodată râsul chiar dacă l-am cunoscut de curând pe blondul viperin.Este...plăcut precum o melodie pe care o asculți ore în șir fără să te plictisești sau ca o carte pe care o citești de nenumărate ori pentru că poate ai pierdut un mic detaliu.

Sunt fericită... în același timp și obosită.

Nu îmi dau seama cât am alergat pentru că mai avem puțin și ajungem în fața portretului lui Sir Cadogan,un călăreț nebun ce stă pe calul său gras.

-Așteaptă,am-am obosit,abia reușesc să spun pentru a lua câteva guri mari de aer.

Aer cu care mi-am umflat obrajii roșii din cauza alergatului este binevenit.

Niciodată nu am fost o mare fană a alergatului sau a sporturilor ce implică alergatul și nu înțeleg cum Încuiații au atât de  multe sporturi în care se aleargă,știu asta de la Hermione.Fotbalul la ei este un fel de Quidditch doar că ei nu folosesc mături zburătoare,au doar o singură minge,doar două porți,și faptul că ei joacă pe pământ este chiar uimitor.