Doar noi doi

Capitolul 2

Mă așez în banca de la mijlocul clasei împreună cu Teddy și arunc o privire prin încăpere văzându-l pe Terence râvând de zor cu încă câțiva Viperini.

Mă observă și văd cum zâmbetul i s-a mărit,iar eu îi zâmbesc timidă înapoi și mă întorc.

-Chelsea!spune blondul îndreptându-se spre mine.

-Hei,Terence,îi răspund.

-Ce faci?spune și se poziționează în fața mea ignorându-l complet pe Teddy care se uită confuz.

-Bine,și eu pe aici,tu?

Pe bune,Chelsea?

Te faci de căcat.

Nu mai știi să vorbești cu un băiat?!

Revino-ți.

-Ăm...scuze,sunt bine,tu?reformulez la scurt timp.

Dă să spună ceva însa ușa de lemn se dechide și profesorul Plesneală intră cu roba-i neagră fluturând în aer.

Teddy îmi spune din priviri că vom vorbi după aceea,iar eu îmi dau ochii peste cap.

Pentru că m-am trezit puțin în grabă deoarece voiam să prind micul de jun,nu m-am aranjat prea mult.Mi-am prins părul blond într-o coadă de cal și m-am spălat pe dinți.Nu m-am machiat câtuși de puțin și m-am îmbracat repede în cămașa albă și fusta în carouri negre și galbene.

-Ridicați-vă în picioare cu toții!spune profesorul.

Îl întreb în treacăt pe Teddy ce vrea să facă Plesneală și îmi spune că nu știe.

-Astăzi vă voi împărți în grupe care vor dura până la finalul anului.Acum vă rog să treceți fiecare pentru a lua un bilețel pe care scrie numele colegului vostru din pălărie.

Hannah Abbott a picat în grupă cu Mattheo Riddle,unul dintre băieții cei noi.

Rândul continuă până când pe bilețelul lui Teddy apare numele lui Pansy Parkinson,o fată cu părul negru de la Viperini.

Speranța de a fi împreună cu Teddy a murit,însă speram din tot sufletul ca Ernie Macmillan să pice în grupă cu mine căci doar el rămăsese din casa mea.

Pășesc în față și bag mâna în pălăria care te mușcă de mâna și apuc un bilețel.

-Draco Malfoy,spun și toată clasa are privirea ațintită asupra mea.

În restul orei rămase ne-am mutat fiecare cu colegul său,iar ora o continuat normal.I-am predat eseul de 3 pergamente la care m-am chinuit alături de celelalte teme.

Draco nu vorbea.

L-am salutat însă a dat doar din cap și m-a privit alene.Ochii săi albaștri păreau triști și obosiți,și parcă...nu mai era el.Băiatul care avea ce fata dorea la orice oră.

Nu l-am cunoscut niciodată pe Draco îndeajuns încât să spun că îl știu câtuși de puțin.Am auzit vorbe,bârfe,însă nu mă cred în ele.

Băiatul cu părul blond reprezintă un mister.

-Hei,Luna,spun în timp ce mă așez la masa celor de la Ochi-de-Șoim.

E deja prânzul,iar ziua a trecut destul de repede.Am avut ore destul de plictisitoare,însă noroc cu două dintre ele le-am avut cu Cercetașii,iar Fred și George au mai distins atmosfera.

Nu-mi plăcea faptul că Harry se tot holba la mine,iar Teddy nu mi-a fost deloc de ajutor.

Deși au trecu trei ani,nu pot să îl iert.Pur și simplu simt că nu pot face asta.