KIM TAEHYUNG'S KITTEN ✓ ¹ ˢⁱ ²

ⓣⓗⓘⓡⓣⓨ-ⓣⓦⓞ ²

     Și-a închis ochii așteptând lovitura pe care avea să o primească, în schimb auzind cum o frână bruscă a fost pusă, iar o portieră a fost trântită.

     "Artemis!"

     Și-a deschis ochii când o voce cunoscută i-a încântat urechile, Namjoon prinzându-i brațele.

     "Nu avem timp! Poți să mă iei de aici?"

     "De asta am venit."

     Nu a acordat atenție la ce a zis, fugind numaidecât și urcând pe locul de lângă șofer, lângă ea venind brunetul, care imediat a plecat din locul ăla.

     "Mulțumesc, Namjoon! Dar ce cauți aici?"

     "De ce ai făcut asta? Unde voiai să pleci?"

     "Vreau să-l văd pe Taehyung." spune încet după puțin timp. "Mă duci la el?"

     "Te duc."

     I-a răspuns cu un zâmbet după care a început să privească în spate pentru a se asigura că nu îi urmărește nimeni, Namjoon privind scurt la bandajul de pe încheietura ei.

     A văzut mașina intrând pe un drum înconjurat de mulți copaci, însemnând că intraseră într-o pădure.

     A înghițit în sec și doar a așteptat ca mașina să oprească într-un loc în care nu ai fi venit nici dacă era ultimul loc în care puteai supraviețui unei apocalipse zombie. O casă ce-i drept locuibilă, cu un aspect exterior decent, însă spațiul care o înconjura era deplorabil. Era ca o mini mlaștină, iar copacii păreau că te sufocă.

     L-a urmat pe băiat în interiorul casei, oameni stând și păzind la fiecare colț. Au mers ce au mers și au ajuns la etaj, intrând pe un hol întunecat și rece, Namjoon deschizând ușa din capătul acestuia.

     Fata a ajuns în tocul ușii, văzându-l pe Taehyung stând în pat, bandaje fiind puse pe aproape tot corpul lui rănit.

     A intrat și i-a permis lui Namjoon să închidă ușa, Taehyung ridicându-se cu grijă în șezut, făcându-i semn fetei să se așeze pe scaunul de lângă pat.

     "Ce faci, Artemis? De ce ai fugit de acasă?"

     "Am vrut să văd ce faci, Taehyung.."

     "De ce îți mai pasă ce fac?"

     "Și în situația asta, tot așa îmi vorbești? Ești rănit. Și mă doare pe mine. Lasă-mă să stau cu tine."

     Privea încercând să-și abțină lacrimile la plasturii de pe fața lui, și la bandajul ce-i înconjura capul.. A întins mâna și a prins-o pe a lui, așezându-se lângă el apoi.

     Roșcata a vrut să-l ia în brațe, însă s-a încruntat când Taehyung a respins-o, luându-i brațele în mâini.

     "Pleacă, Artemis. Nu îți va fi deloc bine lângă mine."

     "Ce vrei să spui?" întreabă și mai nedumerită.

     "Ce vreau să spun? Îți repet tot ce mi-ai reproșat când ne-am despărțit! Știi destul de bine ce cuvinte mi-ai adus, și tu, și verișorul tău! Ți le amintești acum?"

     A înghițit în sec când Taehyung i-a eliberat brațele și și-a lipit spatele de spătarul patului, clipind des pentru a nu începe să plângă.

     "Îți accept propunerea. Accept să divorțăm. Voi încheia totul aici, odată pentru totdeauna. Nu mai vreau să stau în preajma ta, și să te rănesc. Nu ai nicio vină, nu mi-ai făcut niciodată nimic. Eu nu am știut niciodată cum să te prețuiesc, și uite.. Te-am pierdut."

     O lacrimă fierbinte i-a pătat obrazul, înghițit greu în sec pentru a rupe nodul ce se formase în capul pieptului ei.

     "Voi ieși definitiv din viața ta, și te voi lăsa să fii fericită cu oricine vrei, cu cineva care nu te va răni.." spune încet, privind în direcția opusă ei.

     "Taehyung.."

     "Nu pot să trec peste faptul că nu a existat nici o secundă în care să nu te rănesc, să nu te fac să plângi.. Mereu eu am fost cauza. Tu erai doar o puștoaică, iar eu un monstru. Niciodată nu mi-ar fi trecut prin cap că voi spune așa ceva, dar cel mai bine este să ne despărțim.."

     Nu a lăsat-o să spună ceva, că iar a început să vorbească pe un ton trist și descurajat în timp ce i-a prins încheietura bandajată între degete, începând să o mângâie.

     "Din cauza mea ai înnebunit.. Ai ajuns să te tai, să te rănești fără a gândi.. Din cauza mea ai ajuns la spitalul de nebuni, și din cauza mea era să mori de atâtea ori.. Eu sunt cauza a tot, sunt obstacolul care îți împiedică fericirea. Tu o meriți, Artemis. Așa că ăsta este sfârșitul nostru."

     Lacrimi au început să cadă una după alta din ochii albaștri ai fetei, fiecare cuvânt al băiatului însemnând un cuțit înfipt în inima ei.

     Și-a ridicat privirea și l-a văzut scoțându-și verigheta și aruncând-o în sertarul noptierei de lângă pat, după care l-a trântit.

     "Ai face bine să pleci, sigur cei de acasă s-au îngrijorat. Te voi căuta peste ceva timp pentru divorț."

     A aprobat și s-a ridicat, începând să-și șteargă obrajii plini de lacrimi.

     "Stai."

     S-a oprit chiar când mâna ei era deasupra clanței, întorcându-se și văzându-l cum tasta un mesaj pe telefon, după care l-a închis.

     A așteptat nedumerită câteva secunde, auzind apoi pași care veneau pe coridor, îndepărtându-se puțin de ușă și permițându-i să se deschidă.

     Gura i s-a deschis de uimire când l-a văzut pe Jimin intrând cu Soobin în brațe, blondul dându-i-l pe micuțul adormit.

     "Ce caută Soobin la voi?"

     Taehyung a așteptat ca Jimin să părăsească încăperea, Artemis fiind mai nedumerită ca niciodată.

     "Ia-l și du-te acasă. Nu vreau să-ți provoc încă o durere."

     "Taehyung, răspunde! Cum și de unde l-ai luat? Și de ce?"

     "Kai credea că nu o să-i găsesc, și am vrut să vadă cât de incapabil e."

     "Să-i găsești?" repetă ea încruntată. "Hyunjin e aici?"

     "Da, e la mine." afirmă el fără nici o emoție.

     "De ce? Ce îi vei face?"

     "Du-te, Artemis. Namjoon te va duce acasă."

     "Tu ai o inimă mare, Taehyung.. Nu ai face rău unui bebeluș nevinovat cu scopul de a distruge pe cineva!"

     "Ai greșit persoana, Artemis. Eu sunt un om rău, un monstru. Provoc numai durere."

     "Gândește-te la bebelușul nostru.." șoptește ea cu ochii plini de lacrimi, întrerupându-l. "Nu te-a durut măcar puțin când l-am pierdut?"

     Taehyung a înghițit în sec privind în ochii ei plini din nou de lacrimi, închizându-și ochii pentru câteva secunde pentru a gândi.

     "E un gest curajos să ameninți printr-un copilaș? Te rog, dă-mi-l să-l duc acasă."

     "Te miri că fac asta? Știi, până acum copilul ăla trebuia să fie mort. Nici nu știu ce am mai așteptat ca să trimit cadavrul la persoana care mi-a distrus viața."

     Artemis a simțit cum ceva îi înțeapă ușor inima, întorcându-se cu totul înspre băiatul pe care acum îl privea ușor nervoasă.

     "Iubirea sau răzbunarea?"

     Întrebarea ei hotărâtă l-a făcut să se încrunte, văzând-o dintr-o dată nervoasă și serioasă.

     "Vei alege. Iubirea sau răzbunarea? Dacă mă iubești măcar puțin din cât susții, vei lăsa la o parte răzbunarea și mi-l vei da pe Hyunjin chiar acum!"