Umbrele trecutului: Asasinul

Capitolul: 3 - Rutina. Partea: I

Ho, ho ho! Ce? doar nu credeaţi că a uitat Moşul de voi nu-i aşa? Ia să vedem ce avem aici în săculeţ pentru voi... unde oare l-am pus? ... ah, e chiar aici! DA! vedeţi bine e un  NOU CAPITOL!

Unul plin de suspans şi evenimente! La sfârşitul acestuia, vreau să vă transmit un mesaj...

Însă până atunci... 

VĂ DORESC LECTURĂ  PLĂCUTĂ!

----------------------------------------------------------------------------------------

Apartamentul de pe strada 618, reşedinţa asasinului.

      Fluturi cât palma de mari,  de culoarea penei corbului, zburau în reluare dinspre neantul infinit. În şiruri de câte şase treceau prin geamul unui dormitor. Şi se aşezau uşor pe marginea patului dând maiestos din aripile lor firave.

— Daniel!

O voce parcă atât de familiară, îl strigase dar el era departe... de realitate.

      Departe de suspine, de problemele nesfârşite, de rutina vieţii ce-i otrăvea sufletul puţin câte puţin în fiecare zi.  Departe de suferinţa apăsătoare ce noaptea după blocurile  înalte se ascundea. Așteptând o nouă pradă, în care să năvălească ca un tsunami  devastator din care nimeni nu scapă oricât şi-ar fi dorit. Până la urmă tsunami-ul o să  înghită prada din urmă. Înecând-o în suferința eternă. 

— Daniel!!

      Un alt strigăt disperat  îşi pierduse sunetul în eter. Fluturii tot mai mulţi treceau prin geamul închis umplând  camera cu aripile lor transparente. Broboane de apă îi invadau gâtul şi coşul pieptului asasinului. Şi-ar fi dorit să se trezească, dar era prins de negura somnului. Lăsându-l captiv între cele două lumi. Cu trupul în lumea reală şi cu mintea, în tărâmul viselor. O puzderie de fluturi negricioşi începuseră să zboare prin toată camera în reluare.  Unii dintre ei, se învârteau în cerc deasupra capului adormitului,  care se încrunta instinctiv mişcându-se tulburat dintr-o parte în alta a patului.

— Daniel, trezeşte-te!

      Vocea disperată încearcă în zadar să îl trezească. Dar tânărul avea alte griji, un tsunami negru ca smoala înghiţea oraşul. Şi năvălea năprasnic către apartamentul lui. Pregătindu-se să-l devoreze în suferinţa eternă. Inima începu să-i bată regulat şi el încearcă în zadar să scape de destin.

       Tsunami-ul ajunse la el şi apa începu sa se prelingă ușor pe la tocul geamului până când se auzise o bubuitură puternică iar geamul de la dormitor se făcu țăndări.  Șiroaie de apă îi invadase camera, devastând totul în calea ei. Fluturii se speriară şi dispărură în neantul infinit.

— Daniel, cum ai putut...

      În vocea disperată se simţise acum o tristeţe copleşitoare. Dintr-o data parcă începu să audă vocea tot mai clar. Iar el se îndepărtă tot mai mult din tărâmul viselor. Apele se retraseră, camera începu să fie din nou ordonată.

— Daniel trezeşte-te.

Expiră dintr-o  dată tot aerul inhalat şi deschise ochii.

...

      Dar ceva nu era în regulă, cineva era deasupra lui şi cu mâinile puternice îl strângea de gât făcându-i respiraţia tot mai greoaie. Începuse să studieze persoana de deasupra: cămașa în carouri portocalie. Care părea atât de familiară. Braţele puternice începu să-l strângă tot mai tare, mişcându-se ritmat iar el sufocându-se tot mai repede. Îşi mutase privirea mai sus şi văzu gâtul tot ars cu pielea netedă roz a omului. Şi acest  lucru îi se părea familiar dar nu îşi amintea nimic. Studie mâinile arse şi ele, ce îl strângeau de gât.  Asasinul, încerca în zadar să lupte.