Umbrele trecutului: Asasinul

Capitolul: 2 - Aleea întunecată. Partea: I

City Hall, San Francisco. Ora: 23:06 PM.

       Asasinul acceleră cu putere motorul Volkswagen-ului vișiniu, pe străzile orașului. Cu geamul de la maşina deschis. Lăsând briza aerului rece să-i limpezească mintea. Fusese o zi destul de încărcată pentru el. Avea nevoie să reflecteze la cele întâmplate. Nu-i păruse râu pentru Thomas, fusese un nemernic. Meritase cele întâmplate.

Dar Bob...

Fusese oarecum nevinovat.  „Omul nepotrivit la locul nepotrivit."

Trecuse de Civic Center  şi se îndreptă către Financial District.

      Străzile bine asfaltate îi dădeau impresia că parcă maşina merge plutind prin aer.  Străzile erau înverzite de palmieri înalți cu trunchiul gros şi frunzele bogate, bine luminate de felinare la fiecare cinci metri. Copaci erau înconjurați de clădiri din sticlă, fiecare având stiluri arhitecturale diferite.  Aproape la fiecare sută de metri se putea vedea câte o fântâna arteziană în stil exotic.

      Privise în partea lui  dreaptă unde mai multi tineri de vârsta lui stăteau la coada unui cinematograf. Deși singura grija a majorităţii dintre ei era ce film să privească în seara aceea, grija asasinului era una  mult mai funebră. El se gândea cum să uite cele întâmplate în urmă cu doua ore.  Simțea parcă cum îl privea ochii acea a lui Bob mari și cafeni  cu o dâra de lacrimi printre ei.

Asasinul viră în partea stângă. Nu îşi putea permite să se întristeze.

Căută un loc mai pustiu  şi ştia bine de ce.

      Ajunse într-un cartier frumos plin cu case în stil victorian. Construite intre ani 1837 şi 1901. Casele aveau culori aprinse pastelate.  La intrare se vedeau câte doi piloni spiralaţi împreunaţi de o boltă ovala. Aproape fiecare casă avea  câte un balcon lung înconjurat de pervazuri dreptunghiulare iar acoperişul era perfect îmbinat  într-o formă piramidală  acoperită de culori reci.

      Coborâse o pantă şi trecu de cartierul victorian. Mai conduse cinci minute printre străzile şerpuite şi ajunse în zona docurilor.

Văzuse în faţa lui un loc mai retras.

      Întoarse de volan în partea stângă şi ajunse pe o alee întunecată.  În apropierea unui port pescăresc. Între doua blocuri erau aruncate mai multe cutii de carton de mărimi diferite, luminate slab de razele unui stâlp ruginit ce stătea câş.

      Cutiile erau pline de gunoaie mirosind puternic  a peşte stricat.  Altele cine ştie ce ascundeau printre ele. Locul era destul de bunicel, asasinul putea acum să reflecteze la cele întâmplate.

Un asasin este pregătit pentru orice.

Chiar şi pentru procesele de conștiință. Învăţase în tabăra de instruire a asasinilor o tehnică de programare mentală foarte folositoare.

Tehnica era destul de simplă.

      Tot ce trebuia să facă era să se relaxeze pentru cinci minute, inspirând adânc. Apoi închidea ochii şi încerca să îşi reamintească amintirea pe care voia să o uite definitiv. Pasul următor era să îşi imagineze un televizor, şi să proiectezi amintirea neplăcută în el. Dacă amintirea fusese destul de importantă, traumatizantă pentru el, ştia că simţul tactic, imaginile şi  sunetele trebuiau să fie foarte vii.

      După ce-şi amintea fiecare detaliu, pasul următor era să facă exact opusul.   Dacă ce vizualiză amintirea, care se derulase ca un film, încearcă acum s-o transpună într-o imagine statică. Scăzu contrasul, volumul, mărimea şi tot. Îşi transformă amintirea  neplăcută, într-o imagine statică alb negru. Apoi îşi imagină de cinci ori cum imaginea devine tot mai mica cu fiecare secundă până ajunse să fie doar un punct infirm.

      Vizualiză un cufăr mare, din lemn ud şi fier.  Aruncă imaginea în el, şi-o închise bine cu o cheie ruginită şi groasă. Îşi imagină că o aruncă într-un lac adânc şi îşi repetă în minte n-o să mai ajungă la cheie să deschidă cufărul, niciodată. Ştia că dacă făcuse acest exerciţiu bine, data viitoare când îşi va aduce aminte de acea amintire urâtă, îi va veni în minte doar imaginea cu cufărul bine închis. Pe care nu o  să-l mai deschidă.

      Ciudat... dar chiar funcționează spuse asasinul, apoi învârtise cheile în contact şi motorul maşini prinse viaţă, vibrând puternic. Când  era gata să apese pedala de acceleraţie şi să plece din locul acela uitat de Dumnezeu, îi se păruse ca auzi o voce, dar sunetul se distorsionase în aer. Se uitase puţin în jur mirat dar nu văzuse nimic. Puse iarăşi bine mâinile pe volanul maşini şi când să plece, îi se păruse din nou că auzise ceva...

Sunetul parcă venea din mormanul de cutii părăsite.

Oprise motorul să audă mai bine şi ciulise urechile.

— Vă rog lăsaţi-mă în pace!

De data asta se auzise limpede ca ciripitul unei păsări.

— Daţi-mi drumul dacă aţi ştii voi cine sunt eu...

      După mormanul de cutii sigur se întâmpla ceva. După sunetul voci, era clar ca e o voce feminină. Asasinul dăduse maşina puţin mai în spate să vadă mai bine ce se petrece după mormanul de cutii.

Se uitase atent şi...

Fu surprins de ce văzuse.

Printre mormanele de gunoi se vedeau:

                                                           

      Doi nemernici care încercau să imobilizeze o fată iar al treilea îi cotrobăia prin geantă. Faţa ei  nu îi se vedea  din cauza luminii  slabe. Dar se vedea că poartă un palton îmblănit alb şi avea părul roşu voluminos.

Asasinul  spuse pe un ton autoritar:

— Lăsați fata în pace!

O voce răguşită îi răspunse.

— Şi dacă nu vrem ce ai să faci, măi, pletosule?

Spuse nemernicul care-i cotrobăia prin geanta. Cu un rânjet hidos pe faţă.

Avea dinți gălbejiți, și o geacă maronie jerpelită. Ceilalţi doi râseră și ei într-un ras grotesc și-l aprobară pe geacă jerpelită:

— Da, ce-o să faci?

Se părea ca ziua aceea nu avea să se termine aşa de repede pentru asasin.

Poate că o faptă bună mă va face să mă simt mai bine. După o zi ca aceasta. gândi el. Asasinul, îşi puse din nou gluga în cap şi ieşi hotărît din maşina.