Umbrele trecutului: Asasinul

Capitolul: 4 - Primejdia trandafirului. Partea: a III-a

Salutare!

Mă bucur să vă revăd pe-aici. Ştiu că nu am mai postat de ceva timp, dar am fost foooarte ocupat. Şi nu îmi place să scriu când sunt obosit. ^^   Voi încerca de acum, să postez în fiecare weekend. Din respect, pentru voi cititori!

Vă doresc cu sinceritate,

Lectură plăcută!

——————————————————————————————————————————————-

      Oraşul San Francisco respira greu sub un strat dens de gheaţă.  Era prima oră a dimineţi iar zgomotul produs de maşini, începea să se instaleze uşor în decor.  Cerul,  părea să fie acoperit doar de un nor gigantic într-un pigment negru-cenuşiu,  mişcându-se mohorât pe bolta întunecată.  O rază de lumină, încerca să se strecoare printre norii denşi dar nu părea să aibă vreo şansă.

De sus  din bolta rece, oraşul se vedea  fiind acoperit cu un strat subţire de ceaţă.

Doar clădirile mari reuşiseră străpungă ceaţa cu vârfurile lor conice, sticloase şi îngheţate.  

      Undeva în estul oraşului, în apropiere de Jackson Square trei clădiri gemene, cu un aspect retro din cărămizi, suflate într-o nuanță ruginie şi stropită cu puţin negru, dârdâiau de frig.  Acoperişul lor pătrat, era  acoperit cu un strat gros din gheaţă.  În ultima clădire ce era ceea mai apropiată de mare,  vântul aducea cu el răceala oceanului ce ridica valurile de peste doi metri în larguri. Pe ultima clădirea gheaţa groasă cât două palme zvâcnea în gerul nemilos.  Un sloi de gheaţă, împodobea marginea clădiri care putea fii mortală pentru trecători în caz că se dezlipea.

      Se zice că o crimă perfectă este să înjunghii pe cineva, folosind un sloi de gheaţă. Arma crimei fiind autodistructivă.

      Pe coltul acoperișului sloiul de gheaţă vibra în tăişul vântului crud. O picătura de apă se prăpădise în jos cu viteza parcă a unui bolovan.  Trecea pe lângă geamurile clădiri prinzând viteză cu fiecare etaj pe care îl depăşea.  

      În apropierea  etajului doi, vântul îi schimbase puțin traiectoria  în partea dreaptă, iar stropul îngheţat se zdrobise  de o scară  lungă de incendiu, ce se întindea cât toată clădirea.

La contactul cu stropul de apă, scara scoase un sunet metalic dur şi vibră scurt.

      La o distanţă mica de scara de incendiu, un pervaz cu tocul din lemn înghețat bocnă, susţinea un suport metalic pe care se formaseră dedesubtului său, doi ţurţuri cât degetul arătător de lungi. Unul dintre țurțuri părea să fie acoperit cu un strat gros de gheaţă ce nu părea să se topească curând.

În timp ce celălalt ţurţure, era jumătate topit iar învelișul său începu să devină umed şi răcoros. 

      În interiorul pervazului îngheţat, se vedea o cameră zugrăvită într-o culoare roz ştearsă  ce părea să semene cu un dormitor. 

Camera părea destul de simplă.

      Un mobilier vechi maroniu acoperea peretele din partea stângă.  În timp ce în partea opusă, în apropierea unui pat, pe o noptieră se afla o poză cu o femeie cu ochii cenuşi.