Umbrele trecutului: Asasinul

Capitolul: 1 - Şocul anafilactic. Partea: a V-a

Mirosul de sudoare îşi făcu şi el prezenţa.

      Doi negri, se uită la el neprietenos. Nu-i bagă în seama şi îşi văzu de treaba. Se strecură prin mulțime și văzu doua locuri libere.

Îl alese pe cel de la geam.

Un tip cu un hanorac negru veni către ele schiopătand și îl întreabă politicos: 

— Bună seara... e liber locul?

Bob îl studie puțin apoi îi  răspunse prietenos:

— Desigur, ia loc tinere!  răspunse el și gesticulă cu mâinile, făcându-i semn să se așeze.

Asasinul îl privi cu un surâs pe faţă și luă loc.

      Pare un tip de treaba, păcat ! Asta e, a văzut ce nu trebuia.  gândi asasinul. Fusese destul de ușor să afle cine a fost în seara aia pe plaja. E angajat la: LUKENS STEEL COMP.  Are un început de chelie, o alunița pe obrazul stâng  și aproximativ 1.75 înălțime.

Îşi aminti asasinul de ce-i spusese clientul său cu vocea groasă la telefon.

Cu indiciile primite și cu relațiile pe care le avea, aflase în douăzeci  de minute:

Nume: Bob Arden

Vârsta: 35

Ocupația: Mecanic utilaje mari

 

      A doua zi, la urmărit când a ieşit de la uzină până la el acasă. A aşteptat zece minute în maşină şi se uitase printr-un binoclu la ferestrele lui. Bob păruse că se plimbă prin bucătărie.

      Asasinul ieşise din maşină şi se duse tiptil prin spatele unor copaci. Sărise dintr-o bucată gardul casei lui Bob şi se uită prin jur, căutând să vadă dacă e vreo uşă deschisă sau altă modalitate de a întra înăuntru. Înconjurase casa şi când să se dea bătut o lumină pală îi făcu cu ochiul de la un pervaz deschis din spatele casei.

      Singura problemă era poziţionarea ferestrei la o înălţime destul de mare. Se uitase atent de două ori în jur, asigurându-se că nu îl vede nimeni. Apoi sărise tare în sus încercând să se prindă de pervaz. Reuşise să-şi încleşteze  două degete, apoi alunecă.

      Expiră tot aerul inhalat şi mai încercă o dată, cu mai multă forţă. Sărise tare  şi se prinse mai bine cu trei degete. Dar din cauza greutăţi corpului alunecă încetişor.  Încercă să se ţină cu forţă şi degetele începuseră să îi se înroşească puţin.  Apoi fiecare deget începu să se desprindă unul câte unul şi el ateriză din nou în picioare.    

      Făcu câtiva paşi în spate şi îşi întinse puţin mușchii picioarelor.  Apoi  în viteză sărise cu forţă în fundaţia de beton a casei şi îşi încleştă bine mâinile în tocul pervazului.  Se ridică încercând să fie cât mai silenţios.

Ajunse în dormitorul lui Bob şi stătu aplecat uitându-se în jur.

      Era o cameră simplă, luminată anemic de o veioză poziţionată pe o noptieră. Avea un şifonier mare şi un covor lung persan cu mai multe desene în formă de romb pe el. Se îndreptă către noptieră şi luă dintr-un suport o fotografie.  Se uită la ea o clipă. În poză părea să fie Bob strângând la piept cu gura până la urechi un căţelus alb blănos cu urechile clăpăuge.

Asasin scoase un oftat scurt.

      Puse poza înapoi în suport şi un spray cu o etichetă verzuie îi atrase atenţia.  Asasinul luă spray-ul în mână şi se uită curios pe etichetă:

 PREVALIN

Stop pollen allergy.

Nasal Spray.

Se pare ca Bob este alergic La polen. gândi asasinul zâmbind. Scoase pistolul de la spate și deschise uşa dormitorului încet.

Un zgomot se auzi din bucătărie.

Bob îşi pregătea ceva de mâncare.

Avea să fie simplu.

Exact în acel moment telefonul tocmai vibră în buzunarul asasinului.

Primise un mesaj: Ținta 568 tocmai a părăsit clădirea.

 Asasinul se încruntă şi se uită nedumerit la fereastră apoi la bucătărie.

      Se hotărâse şi o luă către fereastra dormitorului sărind jos. La aterizare se rostogolise în faţă camuflând sunetul impactului.

Ținta 568 era mult prea importantă.

Bob putea să mai aștepte. Se urcă în maşina și acceleră tare.

A doua zi asasinul voia să se întoarcă la casa lui Bob. Dar își amintise ce văzuse pe noptiera: PREVALIN, stop pollen allergy.

Era perfect.

      Îşi aminti de ce spuse odată un instructor. „Folosiți-vă mereu de slăbiciunile victimelor! Asta vă va uşura munca". Iar slăbiciunea lui Bob era polenul. Asasinul ştia că unele persoane mai sensibile la alergii, puteau muri mult mai repede din cauza unui şoc anafilactic. 

      Jin Zho, le explicase tinerilor asasini  ce este şocul anafilactic. Şocul anafilactic, este cel mai sever şi mai înspăimântător răspuns alergic. Şocul anafilactic este un răspuns al anticorpilor imunoglobulinici la un număr mare de alergeni. Răspunsul este brusc, apărând în câteva secunde sau minute de la contactul cu un substanța inhalată. Primele simptome indică: Umflarea gatului, puls rapid, confuzie mentală, vorbirea incoerentă sau umflarea buzelor şi a limbii.

Știuse de unde să facă rost de niște venin de albine.

      Meritase să complice puţin lucrurile, ştia foarte bine că gloanțele atrag prea mult atenția poliţiei. Era mai bine să facă o alergie în masă, să pară totul doar  un accident.

                                                                                               În prezent

      Asasinul fără să mai stea pe gânduri, băgă mâna dreaptă în buzunarul de la pantaloni și ţinu în mână, dispozitivul minuscul plin de venin. Făcu ca de obicei, un semn de respect pentru ţinta lui.

Vru să-l privească în ochi, așa ca spuse prietenos:                   

— Aa, mă întrebam dacă știți cumva în ce zona este următoarea stație, sunt nou în oraș. Bob nu auzise din cauza gălăgiei infernale din metrou. Asasinul își dresă glasul și mai spuse o dată: Mă întreb' ...

Dar fusese întrerupt de o bătrânică cocoșată care se plângea ca nu are loc unde să stea jos.

Bob îi oferi locul său cu plăcere și se strecură prin mulțime. 

Femeia se uită urat la Asasin. Se părea că persoanele în vârstă nu prea îl plăceau.

      Metroul se opri iar un grup gălăgios  de studenți intrară în el. Metroul era mai aglomerat acum, asta putea fi în favoarea lui.

Asasinul, se ridică în picioare şi îl căută pe Bob prin mulțime.

 -----------------------------------------------------------------------------------------

Hei ^^ dacă vă place cartea mea, vă puteţi arata aprecierea cu vot şi un comentariu mai jos.  Danke!