Umbrele trecutului: Asasinul

Capitolul: 4 - Primejdia trandafirului. Partea: a VII-a

Hello, da' ce mai faceți?

Bine?

Vai dar ce mă bucur.  :D

După cum probabil aţi observat deja, avem o coperta nouă la carte.  Mai trebuie să o finisez puţin, dar am să mă ocup de asta când am mai mult timp liber.

Până una alta, trebuie neapărat să citiţi acum acest capitol.

S-au întâmplat în el lucruri...

Ah, vă las pe voi să le descoperiţi.

Lectură plăcută!

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

                                          Capitolul: 4 - Primejdia trandafirului. Partea: a VII-a

        Inima începu să-i tresaltă în piept înghițind în sec. Uită de împrejurimi iar culorile  deveniseră nefaste. Nu mai simţea căldura abundentă ce îi făcea fruntea să sclipească din cauza sudorii. Pământul moale în care lăsa urme, începuse să devină tare ca fierul. În drumul lui părea că se loveşte de piloni groşi de gheaţă şi nu de alte persoane. Nu vedea nimic în faţă, doar grămadă de asasini de care era înconjurat.

       În timp ce păşea târâindu-şi picioarele, parcă forţându-şi-le în ciuda propriei voinţe şi a fiecăreia parte din ce el ce încerca să îl oprească. Mirosul plăcut de mango, începu să fie treptat înlocuit de unul amorf. Ce îl făcea să simtă o usturime, de fiecare dată când inhala aerul în plămâni. În timpane începu să audă doar nişte sunete nedescifrabile. Şoapte care erau parcă în altă limbă. Tot ce ştia că aude concret era inima lui fragedă, ce începuse să îi simtă pulsul zvâcnind puternic în toată cutia toracică.

Din spatele lui, simţise o mână uşoară şi caldă ce îi apasă pe umerii gârboviţi.

       Întorcându-se puţin, observă forma feţei ascuţită şi o ramă neagră de ochelari ce îi punea în evidenţă ochii căprui. Buzele începu să îi se mişte iar el îşi simţea umărul smucit în ritmul în care persoana îi vorbea. Stătu o clipă înlemnit, privind parcă în gol, apoi parcă persoana repetă ce tocmai zise:

— Daniel, mă auzi? Poţi s-o faci. Ai încredere în tine!

      Se uită la el, cu buzele întredeschise iar după expresia feţei şi ochii ce-i sclipeau a speranţă, părea să aibă încredere în vorbele rostite. Ar fi vrut să îi mai spună ceva, dar îi simţise mâna  alunecându-i de pe umăr iar asasinul se pierduse în mulţime, în timp ce ochii lor se mai întâlniseră o dată. 

      Acele cuvinte de încurajare, îl făcu să revină puţin cu picioarele pe pământ. Îşi îndreptă umerii şi ridică mâinile în faţă. Se strecură prin ultimele două rânduri, apoi îndreptându-se spre platou, soarele orbitor îl făcu să se încrunte în timp ce stătea cu un ochi închis. Se simţea urmărit de un reflector uriaş natural iar în timp ce păşea, îşi observă umbra în iarba scurtă închisă la culoare ce parcă îl urmărea şi ea la fiecare pas.