Umbrele trecutului: Asasinul

Prolog

      Bună, îţi mulţumesc că te-ai decis să acorzi o şansă acestei cărţi!
Iar eu, apreciez fiecare secundă dedicată citirii ei. Poate că în timpul lecturării, îţi vei ridica unele semne de întrebare.  Dar îţi promit că cu fiecare capitol citit, vei descoperi noi intrigi care îţi vor oferi răspunsuri dar în acelaşi timp te vor captiva, mărind doza de mister.

      Dacă ai vreo nelămurire legată de carte sau pur şi simplu  vrei să stam de vorbă, te invit călduros să îmi trimiţi un mesaj privat, oricând doreşti. 

Aceste lucruri fiind spuse, eu îţi doresc cu sinceritate, o lectură cât mai plăcută. :)

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

                                                                               Prolog

      Norii cenușii se adunau ușor pe bolta cerului întunecat, Înghiţindu-i pe cei albi. Vântul bătea rece legănând copacii în voia lui. Un strop de ploaie se grăbi să atingă solul. Parcă pica în reluare, accelerând cu fiecare centimetru.

Păruse o eternitate până se zdrobise de asfaltul încins.

      Pe un pod aglomerat mașinile claxonau violent. Un taximetrist cu o şapcă roşie în cap îşi scoase mâna pe geamul maşinii și se întreba revoltat, cum au obținut permisul de conducere unii dintre șoferi.

Undeva în depărtare, un fulger lumină cerul întunecat.

      Un alt strop rebel se zdrobise de peluza cafenelei  Clark Cafe. Urmat de o armată întreagă ce dădeau nuanță frunzelor prăfuite ale copacilor din jur.

      În cele din urmă, tunetul puternic îşi făcuse simţită prezenţa zguduind oraşul din temelii. Alarmele mașinilor parcate porniră asurzitor,farurile luminând în şir. Alți zeci de picuri de ploaie, se zdrobiră de peluza verzuie a cafenelei.

      Furtuna se instalase într-un mod alert.  Vântul care bătuse lin, acum parca se pregătea să smulgă copaci din rădăcini. Oamenii de pe teresa restaurantului se agitau, încercau sa se adăpostească de ploaia neiertătoare care uda tot ce prindea în cale.  Un tip cu un laptop îşi puse geaca în cap, alţii caiete şi tot ce aveau la îndemână. Încercau să își păstreze scalpul uscat.

      Asasinul privea mulţimea din interiorul cafenelei cum se împingea la intrarea în restaurant. Îi dădeau impresia că se fereau de acid sulfuric şi nu doar de câțiva stropi de apă. Un zâmbet îi apăruse în coltul gurii asasinului, dar îl oprise înainte să se accentueze.

      Un alt fulger lumină pentru o fracţiune de secundă bolta cerului întunecat urmat de un tunet înfiorător. Stropi de apă se scurgeau pe geamurile cafenelei, iar din cauza căldurii degajate din interior, geamurile începuseră să se aburească.

Asasinul bătea cu piciorul drept în parchet, în ritmul ticăitului de ceas.

Era puţin agitat.

      Aștepta nerăbdător să-și termine misiunea. Luă o gură din ceașca de cafea pe care-o comandase şi se uită în partea dreaptă unde era imensa clădire  luxoasa pe care scria: