profesorul // zayn malik

70

       Adelin

   Îmi mișc și ultima latură de încredere spre ușa care îmi va deschide imposibilul spre decizia mea definitivă cu privire la copilăria mea petrecută în această locuință. Pata amintirilor mă azvârle cu nesimțire peste trecutul care mi-a creat un stâlp împotriva regulilor care erau lege sfântă în biblia inimii mele. Am cedat propriilor principi și am acceptat. Acest loc nu-l pot numi casă. Deși, în cinstea familiei mele, am realizat un pur fapt că nu pot să fiu deschisă spre un viitor fără Zayn. Da, am încetat să-mi folosesc inima, să las totul sub influiența sorții. Este un principiu favorabil. Atât timp cât gândesc cu inima este un punct care nu poate defini o mulțime vidă, ci o infinitate de posibilități pentru dragostea mea. Presimt că va fi o noapte grea.

       Poate că învățăturile mele au fost doar un pretext spre o falsă impresie a realități. Mama a știu cum să mă țină departe de drumurile care, într-adevăr, îmi afectau percepțiile sau poate chiar încrederiile. Copil fiind, nu am știut cum să gust din libertatea care, la un moment dat, o doream și nu o obțineam. Acum știu motivul și nu mă ascund. Prefer să fiu fericită cu bărbatul pe care îl iubesc decât să fiu închisă și lipsită de zâmbete alături de mama. "Să ucizi este un păcat. Să iubești un păcat e la fel de crimial ca inima unei persoane rănite. Nu toți sunt îndrumați spre calea dreaptă. Drog al neputinței te împinge spre a face lucruri care niciodată nu ți le-ai imaginat că le vei face." Acest citat este peste limita înțelesului meu. Bunica niciodată nu a avut tendința să-l explice."Toate la timpul lor". Și totuși timpul a trecut, iar acest fapt e consumat. Viața mea este deja îndrumată de tatuajul iubiri mele în ciuda orgolului meu. Un sfârșit nu este ceva afectiv, ci doar o nouă introducere spre o nouă cale.

     Împing ușor ușa camerei, lăsându-mi geanta pe parchetul rece în timp ce ochii mei privesc către dulap, oftând. Nu este o decizie greșită. Îmi repet în minte, încurajându-mă. O pot face.

   Deschis dulapul și nu apuc să analizez cum trebuie căci un sunet venind de la ușă îmi distruge orice speranță. Întorc capul, ochii mei mărindu-se. Oh nu mama!

    —Bună ziua Adelin, te deranjez?

      Nu mă așteptam la această vizită din partea ei cu toate că pentru mama nu este ceva ieșit din comun. Doar sunt fiica ei pentru o seară.

     —Chiar deloc, căutam haine de schimb.

   Zâmbesc slab, mama așezându-se pe scaun.

   —Adelin vreau să vorbim despre ultima noastră perioadă. Știu că te-am stresat și că nu ți-am fost alături așa cum ar trebui să facă o mamă. Recunosc că am greșit și că din cauza mea nu poți avea încredere deplină în tine sper a aspira spre rezultatul pe care îl dorești. Am încredere în tine și vreau să schimb toată situația. Vreau să fi fericită Adelin!

       Am rămas uimită. Nu știu cum să reacționez. Mama stă în fața mea, cu zâmbetul pe buze, acompaniată de aceste cuvinte tulburătoare. Îmi este frică să accept aceste scuze care răstoarnă toată situația. Orice fapt care a schimbat radical gândirea ei nu poate reîntoarce roata cu toate că, sincer, mă afectează. Setimentul parental este într-o continuă succesiune mai rău decât schimbările mele comportamentale. Totuși este de apreciat, mama nu-și recunoaște defectele, fiind o premieră în viața noastră.

   —Sunt bine mamă și îți mulțumesc că îmi ești alături!

      Găsesc o cale pentru a scurta acest dialog, așteptând să plece.

   —Mă bucur pentru tine scumpo, se ridică, Te las să-ți continui activitatea.

      Se ridică și pleacă din raza mea vizuală, închizând ușa în urma ei. Asta este șansa mea! Îmi iau bagajul, așezând hainele și lucrurile necesare, mușcându-mi buza în nenumăratele rânuri, un gând traversându-mi mintea. Îmi este teamă de această urmare. Plecarea alături de Zayn poate fi riscantă și, deși încerc să mă împac cu ideia că va fi bine, tot este o urmă de îndoială care nu va fi în favoarea lui. Nu vreau să sufere și să preia el toate păcatele contra faptului că suntem doi. Ar fi ceva neindicat. El mă iubești, eu îl iubesc. Există doar două soluți, ori suntem fericiți împreună, ori suferim despărțiți.

       Mă trântesc în pat cu miciile mele gânduri, telefonul meu fiind prezent în mâinile mele. Îl deblochez, uitându-mă atentă la mesajele care le-am împărtășit cu dragostea mea, iar acest minunat semn mă împinge să-l anunț că mi-am terminat treaba și, așa cum a spus el, l-am ascultat și i-am îndeplinit cerința. Ieșind din context, tot nu pot să realizez că a renunțat la dragul de a fi profesor pentru mine. E un sacrificiu uriaș care doar iubirea adevărată o poate înțelege.

     "Am făcut tot ce ai cerut iubire."

     Îi scriu cu o bucurie în suflet, răspunsul venind mai repede decât m-aș fi așteptat.

  

   "Perfect micuțo. Acum odihnește-te puțin și așteaptă semnalul meu. Te iubesc și ai grijă de tine :)"

    "Și eu te iubesc Zayn...