profesorul // zayn malik

25

 

   "—Te iubesc Adelin!"

      Rămân blocată în brațele lui care mă țin strâns legată de el într-un mod drăgăstos, exprimând o emoție care niciodată nu aș putea să o înțeleg. Toată mărturisirea lui este mult prea greu de asimilat și mai ales ireal pentru mintea mea care nu mai gândește ce este bine sau rău. Simt că este o descărcare sufletească, iar brațele lui ca o binecuvântare care se combină perfect cu sentimentele mele, în acest caz, reale.

—Poate nu mă crezi, șoptește ușor, Dar tot ce am spus a fost din inimă. Știu că nu am fost corect din toate punctele de vedere și că nu am dat niciodată o șansă iubiri, dar acest sentiment nu-mi dă pace și știu că nu vei accepta, dar îmi asum ce fac și nu pot minți, te iubesc!

     Simt că nu pot să rezist la aceste vorbe tulburătoare, astfel lacrimile îmi cad ușor pe obraji în speranța că mă voi liniști și că voi rezolva problema inimi mele, dar, suprinzător, Zayn se desparte din îmbrățișare, ștergându-mi lacrimile, observând o tentă de vină în ochii săi.

—Oh Adelin, nu plânge, se îndepărtează de mine, Îmi pare rău că te pun în situația asta inconfortabilă și că, oarecum te oblig să faci asta. Nu vreau să te simți așa și ai tot dreptul să pleci.

   Îmi face semn cu mâna spre clanță, inima mea simțind dezamăgirea din ochii săi.

—O să-ți deschid ușa.

—Stai Zayn, mâna mea îl oprește, văzându-i confuzia de pe chipul său, Nu vreau asta, nu vreau să plec.

    Zayn se apropie din nou de mine, uitându-se atent la mâna mea care îi ține brațul într-un mod destul de disperat, fapt ce mă face să o las jos, continuând să-l privesc într-un mod rușinos. Cei drept, nu am vrut să reacționez în acest mod și nici nu am vrut să-i las o impresie care să-l facă să creadă că sunt mult prea interesată de persoana lui, dar nu puteam să stau și să accept această condiție în vederea faptului că nu vreau să plec de lângă el. Vreau înapoi în brațele lui și să nu mă mai despart de ele niciodată.

   —Zayn, oftez, Nu sunt destul de capabilă să-mi exprim sentimentele.

—Doar fă-o.

  Mă oprește din vorbit, fața lui fiind aproape de a mea.

—Sărută-mă.

   Îmi șoptește, respirația lui lovindu-mi puternic fața și, într-un gest neașteptat, mâna lui coboară pe șoldul meu, ridicându-mă și din instinct îmi înconjor picioarele în jurul taliei lui. Se îndreaptă spre perete, lipindu-mă de el și fără să conștientizez gem la contactul cu peretele rece, Zayn doar fiind atent la ochii mei, probabil așteptând o reacție din partea mea.

   Îmi las reținerile într-un loc ascuns al minți mele, înghițind în sec din cauza presiuni care apasă pe mine. Nu știu dacă fac ce este bine, dar în acest moment vreau să-i simt gustul buzelor lui Zayn și știu că asta nu se va împlini dacă nu fac pasul pe care eu cât și Zayn îl așteaptă.

     Îmi închid ochii și ușor îmi apropi fața de a lui, unindu-mi buzele într-un mod drăgăstos, simțind cum zâmbetul lui Zayn este prezent pe chipul său, continunând să mă sărute și, neașteptat, îmi mușcă buza înferioară, semn ca îmi dă de înțeles că vrea să aprofundeze sărutul. Intre-deschid gura și fără să-mi ceară permisiunea, limba lui cercetează fiecare colțișor într-un mod nebunitor, simțind cum o mângâie ușor pe a mea, lăsându-mă să mă bucur ce acest moment minunat dintre două suflete care se iubesc cu adevărat.

—Te iubesc mult Adelin!

 

—Și eu te iubesc Zayn...
   

  

  
  ***

Dacă am zis că (,) capitolul trecut este cel mai neinspirat, ei bine, acesta îl întrece din toate punctele de vedere.
Lăsând asta, am o carte în ciorne, un fel de "daddy" dar am o reținere, nu știu dacă să o postez sau nu...
Ne vedem data viitoare :)