profesorul // zayn malik

6

    
~Capitolul 6~

   
     Cu o ultimă privire către dulap și cu o urmă de dezamăgire, mă las purtată de pașii mei care duc spre clasa unde se va ține prima oră. Din fericire, pentru sufletul meu, astăzi matematica nu este în program, făcându-mă să simt cum o piatră este luată de pe inimă.

     Urc scăriile până la primul etaj cu gândul încă la vorbele mamei mele. Cei drept, îi înțeleg această îngrijorarea care duce mai mult spre protecție părintească. Faptul că aceste săptămâni nu mi-au prins bine în domeniul învățături a făcut-o pe mama să i-a măsuri, de data asta într-un mod mai delicat și impunător. Totuși, într-un mod mai complicat de a înțelege, nu simt că am greșit. Parcă ceva din mine se simte neîndreptățit, ca o pată care îți rămâne adânc în inimă și nu poate fi îndepărtată decât cu dreptatea.

    Pătrunsă în gânduriile mele mult prea melancolie, ochii mei rămân fixați pe ferestrele holului. Privesc atentă. Nu pot să-mi explic de ce mă simt așa de schimbată. Parcă inima mea bate mult prea tare când îl văd atât de natural și cu zâmbetul tainic pe chip. Totul pare prea ireal, greu de crezut, având în vedere că Domnul Malik este singura persoană care mă atrage. Știu că este greșit tot ce simt, că nu este legal, dar nu pot să-i dictez inimi ce să simtă. Sper să fie ceva trecător sau, mai bine zis, să fie doar o atracție fizică. Cei drept, fizicul lui este unul de invidiat, iar acei ochii te face să te pierzi într-o transă greu de explicat, ca un loc plin de confuzie.

    Ating ușor cu palma mea fereastra, ochii mei privind în continuare acțiuniile Domnului Malik. Este incredibil cum este atât de implicat în această meserie, având în vedere că  vârsta lui nu este chiar atât de matură pentru acest domeniu. Se pare că are destul de multă răbdare sau experiență.

—Adelin?

     Îmi las mâna repede jos, fața mea fiind una speriată. Această voce pare mult prea cunoscută, iar frica se instalează și mai adânc în inima mea.

—Da Leyla? o întreb cu emoți în glas. Sper că nu a analizat mai bine mișcăriile mele. Chiar nu vreau să înțeleagă totul greșit.

—Ești bine? Pari speriată.

—Sunt bine, stai calmă.

   Dă aprobator din cap, privirea ei fiind pe fereastră. Ochii ei se măresc și ai mei la fel. Domnul Malik încă este acolo, de data asta discutând cu profesoara de engleză. După cum se vede și din gesturile ei, pare atrasă de el, iar asta, oarecum, aduce o stare de incomfort în inima mea. Doamne ce se întâmplă cu mine?

—Te uitai la Domnul diriginte?

 

  Sprâncenele ei se ridică într-un mod descris ca un gest de  curiozitate, fapt ce mă face să înroșec. Toată această situație este mult prea incomodă și prea jenantă.

—Cred că glumești Leyla, eu eram absorbită de peisajul acesta minunat. Răspund cu o tentă de jenă în glas, înghiținând în sec. Posibil, această afirmație s-ar putea să-i păcălească mintea Leylei, dar la cât de pricepută este în acest domeniul, șansele sunt nule.

—Te cred, Domnul Malik este un peisaj foarte admirabil.

     Îmi face cu ochiul în timp ce privirea este ațintită sper geam, probabil uitându-se la Domnul Malik. Cei drept, această privire mă anunță de parcă ar fi ceva neliniștior, așa că îmi ațintesc și eu privirea, de data asta mâna profesoarei atingându-i umărul. Nu știu ce de, dar simt că o stare de furie îmi cuprinde inima. Nu pot să zic că sunt geloasă, doar puțin deranjeată. În fond, este vorba de un cadru public unde educația este în primul loc și obiectivul este de a modela un viitor al elevilor, nu un loc de întâlniri.

  —Leyla, îi atrag atenția, Să mergem, nu vreau să întârziem.

  Aprobă, ținând mai bine cartea de franceză în brațe. Pașii noștri se aud ca un ecou pe hol, iar asta mă face să cred că privitul la Domnul Malik nu a fost în beneficiul nostru.
Ochii mei privesc încă o dată pe Leyla, zâmbindu-i șters.

—Va fi bine, îmi șoptește, Totul va fi bine...