Dark Revenge

Capitolul 83

Poza de la multimedia e facuta de @TommoCarrot69. xx Multumesc pentru asta, Morcovel. 

Citire placuta tuturor si va rog votati, nu tolerez deloc 'cititorii fantoma' care nu voteaza si nu fac nimic decat sa citeasca. E de prost gust, iar eu muncesc ore pentru un capitol cand voua va ia doar o secunda pentru un vot - deci va rog, votati aia care nu o faceti deloc.

Imi pare rau daca par dura, dar eu doar spun ceea ce simt ca si autor. Stiti ca nu sunt asa dar zic asta ca sa nu fie "probleme" pe viitor. :)

In schimb, cei care voteaza si comenteaza, va iubesc si nu pot sa va multumesc destul pentru tot ce faceti. xx

_________________________

Aerul cald din camera m-a facut sa realizez ca nu mai eram intr-o camera neagra, mica si intunecata, iar cearsafurile fine de sub corpul meu mi-au reamintit ca nu mai stau peste betonul rece si aspru. 

Odata ce am reusit sa scot somnul afara din mine, ochii mei s-au deschis si am fost intalnita de razele calde si puternice ale soarelui. A trebuit sa imi folosesc o mana ca sa le blochez accesul spre mine, si ajutandu-ma de cealalta mana, mi-am ridicat corpul in sus. Parul meu a cazut pe o parte si alta a fatei mele, acoperindu-mi pe jumatete obrajii. Inima mi-a stat in gat, pe timp ce amintirile de ieri mi s-au raspandit din nou in cap.

Aproape ca plangeam de fericire cand am realizat ca eram in camera lui Harry, din casa sa mare si nu intr-o camera intunecata. Pentru un moment am crezut ca era doar un vis, ca Harry nu m-a salvat - dar a facut-o si nu puteam fi mai fericita de atat.

Dar fericirea asta se lovea cu putere de sentimentul de panica, si de oboseala. De ce trebuie toate astea sa imi cada in cap? Inca pot simti durerea pe care barbatul ala mi-a produs-o. Sau modul cum barbatul ala din birou se uita la mine, si ma intreba de Harry. Am crezut ca am sa mor in ziua aia si asta doar pentru ca erau asa de multi oameni periculosi, fiecare cu o arma in mana.

Mi-am ridicat mainile si le-am presat de fata mea, incercand sa fac somnul sa dispara. Mi-am aplecat privirea, inca pastrandu-mi palmele mele calde lipite de obrajii mei, si m-am uitat la bluza neagra pe care o purtam alaturi de perechea mea de chiloti negri. Am recunoscut imediat bluza de pe mine, cu mirosul ala placut si care m-a dus imediat cu gandul la Harry.

Amintindu-mi de persoana pe care o iubesc, am inceput sa ma uit imediat prin camera. Eram singura, dar pot sa jur ca Harry a dormit langa mine la noapte pentru ca in dreapta mea, se afla forma corpului sau peste cersaful patului si forma capului sau peste perna alba. Pot sa jur ca si-a tinut strans bratele in jurul corpului meu toata noaptea, si ca mi-a odihnit capul peste pieptul lui.

Am sarit din pat, si am fost surprinsa sa vad ca am puterea sa fac asta. Nu ma simteam foarte slabita dar ieri eram asa de obosita ca nici nu imi amintesc cand am adormit. 

Camera era goala si tacuta, iar soarele intra cu putere prin geamurile mari de pe pereti. Mi-am ridicat privirea spre ceas si sa vad ca era doar ora 8:27. Probabil ca Harry este deja treaz, cu toate ca poate ar fi trebuit sa doarma mai mult. Am avut o zi grea, dar nu vreua sa imi imaginez cum a fost a lui. Inca imi pot aminti cum era atunci cand m-a carat pe brat, numai ca sa poata alerga mai rapid si cum tinea arma aia in spatele blugilor sai.

M-am intors pe calcaie si am iesit afara din camera sa. Incep sa ma satur pana peste cap de casa asta afurisita. Nu pot sa ma plimb pe holuri, si pe scarile sale, fara sa imi amintesc de momentul in care eu si cu Harry eram in bucatarie, dupa care cineva i-a strigat numele iar in rest, totul era o agitatie mare si la sfarsit ajung sa vad un om cum moare in fata mea. Nu pot sa uit momentul ala - ala si nici celelalte momente de groaza din viata mea. Poate am sa ajung sa scriu o carte intr-o zi...