30.E moarta

1.6K 105 5
                                    

Am atins uşor clanţa, apasând pe ea, pentru a intra în casă, locul unde trebuia să mă simt bine, dar nu mă simţeam aşa. Mă simţeam trădată. Mama, persoana în care avea cea mai multă încredere, mi-a arătat că nu mă iubeşte şi vroia doar să mă tortureze.

Mă îndreptam cu paşi mici către mama, dându-i timp să se gândească la ceea ce îmi va spune. Sigur mă va minţi şi îmi va explica faptul că ea nu ştia ce se întâmplă acolo. Cu cât mă apropiam mai mult de bucătărie, cu atât mai tare mă durea ceea ce mi-a făcut. Îmi aminteam prima zi când am ajuns din tabără şi părea fericită, până a aflat că sunt vampir. Era o mamă bună sau cel puţin aşa mi s-a părut mie. Nu pot să cred că aproape era să mor acolo, şi asta doar pentru a-mi opri setea, dar nu a fost aşa. Setea a revenit şi e mai mare ca niciodată, iar tot ce îmi doresc acum este o pungă de sânge, pe lângă explicaţile mamei.

-Jane, scumpo, ai ajuns mai repede, mult mai repede! mi-a spus mama, ştergându-şi mâinile ude şi îndreptându-se spre mine. Da, măcar am ajuns, probabil se aştepta să nu mă mai vadă.

-Mai devreme şi vie, am raspuns sarcastică, respingându-mi îmbrăţişarea ce altă dată mă liniştea.

-Cum te-ai simţit acolo? Mama chiar îşi bate joc de mine. Avea zâmbetul pe buze, privindu-l pe Erik, ce se afla în spatele meu, încercând să mă oprească să fac ceva prostesc.

-Am simţit. Am simţit fiecare tăietură, fiecare picătură de verbină pe rănile mele. de fapt, erau găleţi de verbină. Am simţit cum m-au disecat, cum m-au închis în sertar, cu corpul crestat, apoi mi-au îmbibat în verbină. Am simţit cum luna mă arde şi nu ştiam de ce, apoi mi-am dat seama că sunt vampir din neam de vârcolaci, am simţit tot şi asta datorită ţie, am spus nervoasă, încercând să îmi stăpânesc lacrimile ce îmi alunecau pe obrajii palizi.

-Trebuia să te opresc cumva. Nu poţi ucide fiecare persoană, doar pentru că îţi este foame.

-Ştiai ce se întâmplă acolo? Ce fel de mamă eşti? am spus nervoasă, arătându-mi colţii.

-O mamă disperată,pentru că fetiţa ei devenea un monstru. Un monstru care este urât de neamul său. Neamul nostru urăşte vampiri, ceea ce eşti tu. Trebuia să fac ceva, răspunse hotărâtă.

-Deci ştiai! Nu îmi venea să cred că este capabilă să facă aşa ceva, dar asta este mama. Femeia ce mi-a dat viaţă şi tot cea care vrea să mi-o ia.

-Eu sunt directoarea acolo, mi-a spus, întorcându-se la bucătărie.

Directoarea? Mama conducea locul ăla unde sunt torturaţi vampirii? Mama mea are toate acele idei de tortură? Dacă aş mai fi stat, probabil m-ar fi făcut bucăţi.

Mi-am închis ochii, întorcîndu-mă spre Erik şi îmbrăţişându-l. Numai în el mai aveam încredere şi probabil în tata, dar nu sunt sigură. Erik a fost acolo cu mine şi m-a salvat, în timp ce mama mea se bucura de tortura mea.

M-am smuls din braţele lui, îndreptându-mă spre mama şi respirând greu. O priveam, era acelaşi trup de femeie blândă, dar era un diavol. A vrut să mă omoare, iar eu o iert şi o să o iubesc aşa cum e. Eh, pe cine păcălesc o omor în secunda asta. 

I-am atins gâtul uşor, simţindu-o cum tresare, îi era teamă, teamă de fica sa. S-a întors către mine, privindu-mă în ochi, rece.

-Nu vrei să faci asta, mi-a şoptit încercând să mă convingă că nu vreau să o omor.

-Ba da! Chiar am avut nevoie de tine, iar tu m-am lăsat baltă, m-ai lăsat să mă prăbuşesc, ba chiar mi-ai creeat drumul spre moarte.

-Asta pentru că acum eşti vampir. El te-a transformat, demonul acela.

-El e demonul meu şi mă bucur că m-a transformat. Acum pot să fac orice,mai ales să mă răzbun, am spus prinzându-i capul în maini şi sucindu-l până s-a rup. I-am privit corpul cum cade pe podeaua rece. O priveam cu zâmbetul pe buze, privindu-i gâtul. M-am apropiat şi am muşcat-o, fără să stau pe gânduri. Îi sugeam tot sângele din organism, iar asta mă făcea puternică.

-Jane, ai omorât-o! mi-a spus Erik, trăgându-mă de mână şi ridicându-mă de lângă ea.

-Ştiu! am spus zâmbind şi ştergându-mi sângele de la gură.

Am privit-o pentru ultima oară, observându-i colierul ce probabil o proteja de ceva, iar pe mine mă putea proteja de lună. Nu am stat pe gânduri şi i-am smuls de la gâtul fragil.

-Ai promis! mi-a spus Erik, îndreptându-se spre ieşire.

-Ştiu, dar ai văzut cum am fost torturata.

Vroia să plece? Să nu mă mai vadă? Dar şi el a promis că mă va iubi mereu! De ce pleacă?

Acesta este inca un capitol. Sper sa va placa! Astept parerile voastre! Pupiiici! :*

Greselile le corectez diseara.

El e demonul meu /Terminata/Where stories live. Discover now