El e demonul meu /Terminata/

22.O altă crimă

Cum mi-a putut face asta?Cum a putut să mă mintă?Fiecare gând mă înspăimântă şi mă frământă,gândindu-mă dacă sentimentele lui pentru mine sunt adevărate sau doar pentru a mă ţine în acea siguranţă ce mi-a provocat durere şi teamă.

De fiecare dată când mă gândesc la cum am ajuns în tabără,cum l-am cunoscut,mă gândesc că am fost trimisă cu un scop,că am fost  o fraieră ce am început să iubesc o persoană ce stătea din obligaţie cu ea.Asta durea mai tare decât un cuţit în inimă,înfipt şi răsucit.

Stăteam în faţa mamei mele şi o priveam tăcută,dispărându-mi zâmbetul ce mă caracteriza.O priveam fix şi mă gândeam ce să fac,ce să spun,ce să nu spun.
Încercam să fiu calmă,să nu izbucnesc în plâns sau să fac o criză de nervi.

Simţeam cum fiecare muşchi din corpul meu se contractă,cum foamea şi nervii pun stăpânire pe mine.

Trebuia să mă stăpânesc.

Îmi spuneam în gând "Pleacă din cameră,acum!".Îmi strângeam şi pocneam degetele din cauza stresului,simţeam cum temperatura corpului meu creşte aşa că am trântit paharul de apă pe care mi-l dăduse mama între timp şi am urcat scăriile în viteză.

În mai puţin de 5 secunde mă aflam în faţa lui Erik,ce mă privea aşa cum o făcuse mereu.

Nu bănuia nimic.Nu ştia că am aflat de ce stătea cu mine,de ce mă proteja şi  de ce fost în tabără.

îl priveam  din picioare cum stă pe fotoliul meu crem. Îl priveam înca zâmbitoare,încercând să ascund furia şi supărarea ce  îmi cuprindeau tot corpul.

Nu ştiam cum să reacţionez,ce să îi spun,pentru că era evident că nu îi mai păsa de mine.Eram doar o sarcină ce trebuia dusă la bun sfârşit,iar acum că a reuşit nu m-ar mira să dispară din viaţa mea.

Nu aş  putea trăi fără el.El m-a transformat,aşa că e datoria lui să îşi petreacă nenorocita de eternitate cu mine.

-Mă  iubeşti? l-am întrebat sec.

-Ce întrebare mai e şi asta?Normal că te iubesc,altfel crezi că plecam cu tine din tabără? mi-a spus ridicându-se de pe fotoliu şi mângâindu-mi obrazul umed,mângâiat de lacrimile sărate.

-Am  aflat tot,i-am spus dându-i la o parte mâna.

-Îmi pare rău,dar mama ta m-a trimis să am grijă de tine,însă cunoscându-te nu am putut să nu mă îndrăgostesc de tine,şi crede-mă că te iubesc şi te voi proteja mereu chiar dacă nu îmi cere cineva asta,mi-a spus privindu-mi ochii înlăcrimaţi şi sărutându-mi buzele ude.

Cuvintele pe care mi le-a rostit mă făceau să îl iubesc mai mult,dar nu aveam garanţia că erau  adevărate,însă am ales să îl cred,chiar dacă riscam să  fim rănită.

-Nu îţi bate joc,atât te rog,i-am şoptit la ureche,sărutându-l şi dispărând pe geamul larg deschis.

Mă aflam pe iarba din faţa casei,iarbă ce mirosea a proaspăt şi îmi amintea de picnicul de duminică pe care îl serveam cu mama,cum alergam pe păturică înfometată şi nerăbdătoare să gust salata de cartofi a mamei şi plăcinta cu brânză sărată pe care o iubeam.

Acum nu mai doaream să sar pe păturica în carouri şi să gust mâncarea gătită de mama,doream doar să mă hrănesc cu sângele cuiva,pentru că intestinele îmi ardeau iar.

Am privit casele de pe strada mea şi mă  gândeam cărui vecin să îi fac o vizită,iar apoi mi-am adus aminte că am o vecină pe care o urăsc din tot sufletul,care mi-a  distrus copilăria şi pe care în acest moment chiar îmi doaream să o văd.

M-am îndreptat spre casa ei,intrând pe aleea pavată şi plină de flori.

Am ciocănit uşor la uşă,aşteptând să îmi deschidă.
Aveam sentimenul că nu îmi va deschide,dar iată că după 2 minute a venit la  uşă.

A deschis uşor uşa şi am i-am văzut faţa speriată.

-Jane!Ce cauţi aici?m-a întrebat,încercând să închidă uşa.

-Îmi era dor de dumneavoastră,i-am răspuns,proptindu-mi piciorul în prag,deschizând larg uşa.Deci,nu mă învitaţi înauntru?am spus zâmbind.

-Sigur,intră.

Şi acum să începem prânzul.

Cât s-a întors bătrâna cu spatele să închidă uşa,m-am proptit în spatele ei.I-am prins gâtul şi am privit-o în ochi.Se vedea cât de speriată e şi se citea disperarea pe chipul ei,însă nu îmi păsa.

Mi-am înfipt colţii în gâtul ei,sugând sângele rapid,apoi am lăsat muşcături şi pe închieturi,dându-i drumul pe podea,pătând covorul cu sângele ei ruginiu.

Am  privit-o din pragul uşii,ştergându-mi sângele rămas de la gură,apoi mi-am amintit cum m-a primit în casă acum un minut.

Am plecat rapid de la casa ei,lăsându-i cadavrul în urmă.

Mi-am potolit durerea cu o altă crimă,de care nu eram foarte mândră,însă un singur lucru  ştiu..nu e ultima.