El e demonul meu /Terminata/

11.Du-mă înapoi!

Am închis ochii şi am încercat să mă gândesc la ceea ce am văzut afară.Încercam  să mă obişnuiesc cu gângul că nu e ceea ce pare şi că acum sunt înauntru,dar nu pot,e prea sinistru.Hmm,o idee urla în mintea mea.Ar trebui să mă duc la cabană,dar nu singură.Mă dezvelesc uşor,aşez patul frumos,încercând să îl fac să pară normal,apoi mă îndrept spre  Erik uşor.Îl ating pe umăr,încercând să îl ating uşor pe umăr.Îmi întind mâna spre umărul  lui,iar când încerc sa îl ating,tresare speriat,dărâmându-mă pe jos.Priveşte în jur nedumerit, apoi mă zăreşte pe podea.

-Scuze,scuze! Eşti bine? m-a întrebat speriat,în timp ce mâna lui de apropia de mine.Trebuia să mă prind de mâna lui,nu?Ce patetic.Dar ce,eu sunt handicapată?

-Da,sunt foarte bine,mulţumesc că m-ai dat pe jos,i-am spus ironic,apoi l-am prins de mână.Nici nu am apucat bine să îl ating,că deja eram în picioare.Ciudat,foarte ciudat.

Mă privea cu ochii lui albaştrii,atât de intens,încât mă duceau într-o transă,din care numai sărutul lui mă mai putea scoate.L-am văzut apropiidu-se de mine,prinzându-mi faţa în palme,încercând să mă scoată din transă. M-am dat câţiva paşi în spate şi l-am privit.Ce fac?Eu chiar vreau să îl sărut.Vreau asta chiar foarte mult.Nu am mai ţinut cont de nimic,de nici un gând ce mă împiedica să fac asta.M-am apropiat şi mi-am încolăcit mâiniile în jurul gâtului său,mi-am apropiat faţa de a lui,ridicându-mă pe vârfuri,iar el aplecându-se puţin,iar buzele noastre au făcut cunoştinţă iar,dar de data asta oficial.Nu a durat ore întregi,a durat câteva secunde,dar parcă a durat un an.Cât de minunat m-am putut simţi.Am uitat unde mă aflu şi că aproape era să mor mâncată de un lup.Conta doar că sunt cu el.

-Faci ceva pentu mine? l-am întrebat schiţand un zambet.Sper să accepte.Nu mai vreau să stau aici.Mi-e teamă.

-Normal,mi-a spus mângâindu-mă pe faţă.Ce a păţit de se poartă aşa?El nu era aşa.

-Du-mă la cabana mea! i-am spus seriosă privindu-l în ochi.

-Ok,dar rămân cu tine,mi-a spus luându-mă de mână şi pornind spre uşă.

Acum iar trebuie să ţin pasul cu el şi trebuie să alerg.Pfff.Pornim uşor prin noroiul din faţa căsuţei,apoi el grăbeşte pasul.Eu după el,din ce în ce mai repede.Nu mai pot.Mă opresc,iar el  nu observă decât după ce mai merge cam, 5 metri.Se opreşte brusc şi vine să mă ia în braţe.

-Leneşo! mi-a spus el,alergând atât de repede ,încât nu am apucat să realizez când am ajuns.M-a lăsat pe jos,apoi i-am făcut semn că sunt ok şi că poate pleca.

-Nu plec! mi-a spus zâmbind.Ba da pleacă.Eu nu am nevoie de paznici.Sunt ok şi nu cred că mă mănâncă nimeni.

-Stau aici până dimineaţă,mi-a spus venind şi sărutându-mă.Am intrat în cabană liniştită,pentru că sigur va pleca până dimineaţă.De ce nu vrea să mă lase singură?Mă apără de cineva?De cine?