19.Sunt un monstru

2.5K 151 3
  • Dedicat lui Marina Teodora
                                    

Nu vedeam nimic înafară de întuneric.Îmi era frică să deschid ochii şi să văd cadavrul în faţa mea,să îmi văd mâiniile pline de sânge.În momentul acela am început să plâng.Îmi doream să fiu acasă,în  camera mea unde nu mă rănea nimeni,unde stăteam şi zâmbeam.

Mi-am făcut  curaj şi am dechis ochii.L-am văzut pe Erik cum apucă cadavrul de o mână şi îl târăşte afară,mişcându-se foarte rapid.

Pereţii erau plini de sânge,care mirosea a putred,încât mi se întorcea stomacul.Am încercat să întorc capul dar nu am reuşit.Am tras aer,încercând să mă gândesc ce să fac.Nu gândeam limpede nici când eram sănătoasă,iar acum când mi-a fost supt sângele,gândurile mele sunt închise într-o colivie,iar cheia a dispărut.

Mi-am dus mâna la gât,încercând să opresc sângerarea cu ceva,dar nu reuşeam.Am început să tuşesc şi să scuip.Era sânge.De ce păţesc asta?Simţeam cum plămânii mei nu mai primesc aer,cum inima înceta uşor uşor,să mai bată.Aveam halucinaţii şi mă dureau toate.Am închis ochii şi am privit întunericul de care îmi era frică,doar că acum mă simţeam  bine să văd întuneric,decât să văd pereţii pătaţi cu sânge,mâiniile mele roşii de sânge.Mi-aş fi dorit să pot să spun  cu voce tare cuvintele  pe care le-am  spus în  gând,dar nu aveam putere.

Nu aveam nici puterea de a mă mai spijini de perete.M-am lăsat pe o parte,atingând peretele până am ajuns cu faţa în sus.Am deschis ochii şi am privit tavanul,apoi l-am văzut pe Erik.

Mi-am dus mâna la gât şi mi-am lăsat lacrimiile să curgă,închizând ochii.Mă durea,dar măcar l-am văzut pentru ultima oară.Ştiam că urmează să mor.Nu îmi e frică de moarte,dar îmi e frică de singurătate.Nu vreau să stau singură  în întuneric.Îmi plăcea să trăiesc şi să  simt.Să am sentimente pentru oameni.Îmi plăcea să iubesc,să  râd,să plâng,să respir.

-Bea!Bea! l-am auzit pe Erik spunând.Am simţit cum îmi ridică capul.Am deschis ochii şi am văzut că îmi pune încheietura lui muşcată,la gură.Trebuia să beau sângele lui?Nu pot.Nu vreau.E scârbos.

Mi-am tras capul,dând din cap că nu vreau să fac  asta.

-Vrei să mori?Ştiu că nu vrei,deci te rog bea,mi-a spus cu lacrimi în ochi.Bea,te rog!Te iubesc şi nu vreau să te pierd.

Mă  iubeşte?Nu aş suporta să îl văd suferind,deci nu am de ales.

I-am prins închietura în mâinii şi am început să beau.Avea gust de rugină.Era atât de scârbos.Nu pot să cred că el se hrăneşte cu asta.Credeam că asemenea creaturi nu există.Credeam că sunt invenţii,dar m-am înşelat.

După ce am băut suficient sânge am închis ochii şi am simţit cum mă aşează pe pat.Avea atâta grijă de mine,cum nu a avut nimeni niciodată.

Am încercat  să deschid ochii,dar nu reuşeam.Posibil să fiu prea slăbită,dar acum câteva minute am reuşit.De ce nu reuşesc.De ce nu pot vorbi?

Brusc eram în picioare.Îl priveam pe Erik,care statea pe pat.

Doamne Dumnezeule!Ăla e trupul meu.Am murit! 

Am văzut cum Erik mă ţinea de mână.El crede că voi trăi,dar se înseală.Am murit.

Nu simt nimic.De ce nu simt?Vreau să îl ating.Vreau să îl simt.Vedeam totul foarte clar,aşa cum nu văzusem niciodată.Îi auzeam respiraţia,dar nu puteam atinge nimic,pentru că nu simţeam.

I-am atins uşor obrazul,dar nu îl simţeam.Nu simţea nici el nimic.

-Hai iubito,trezeşte-te,spunea el,sărutându-mi mâna.

-Nu mă mai trezesc.Sunt moartă.Am murit,înţelege,urlam prin cameră şi plângeam.Mă plimbam de colo-colo încercând  să fac ceva.Eu fac acum?Am  să fiu spectatoare la tot?

Simţeam cum ceva mă atrage de corpul meu.Încercam să mă opun,dar era prea puternică.Am simţit cum intru înapoi în corpul meu.

Am deschis brusc ochii,deschizând gura să iau aer.

-Sunt moartă,am urlat.

-Nu nu eşti.Acum trăieşti,mi-a spus Erik,îmbrăţişându-mă.

Mă poate atinge.Îl simt.Asta înseamnă că trăiesc,dar cum e posibil?

Am simţit un miros plăcut ce mă înebunea.Mă facea să îmi fie sete.Era sângele de pe bluza mea.Am dus mâna la gât,dar nu mai aveam rana.

-Te-ai vindecat.Acum eşti vampir,mi-a spus Erik.

-Cee?Nu nu e posibil.Nu sunt un monstru,am spus plângând.

M-am ridicat din pat şi am început să trântesc toate lucruriile din calea mea.Era atât de furioasă încât aş fi omorât orice persoană din calea mea.

Nu simţeam decât durere.Durerea că nu mai sunt om.Eram o creatură ce se hrănea cu sânge.

Am căzut în genunchi,plângând.

-Te rog ajută-mă!Mă doare!Mi-e foame.Îmi  ard intestinele.Te rog ai milă,i-am spus lui Erik,tinându-mă de stomac.

-Iartă-mă.Nu am vrut să mori,mi-a  spus ridicându-mă de pe podea.

Simţeam cum îmi ard intestinele de foame.

Erik mi-a deschis uşa şi m-a învăţat cum să mă mişc asa de repede.Era atât de uşor să alerg.

Eram în pădure,căutam ceva de mâncare,iar în faţa mea se afla o căprioară superbă,care cu câteva ore în urmă m-ar fi emoţionat,dar acum o priveam doar ca pe o gustare.M-am apropiat uşor de ea,apoi am muşcat-o.Am simţit sângele.Gustul acela ca de rugină.Era atât de bun,încât nu mă puteam  opri.

Priveam căprioara sfâşiată în faţa mea.Eram o creatură groaznică.Cu ce mi-a greşit căprioara?Ea nu are nici o vină.

Aş putea merge acasă  acum,să scap de tabăra asta,dar mi-e teamă să nu îmi ucid familia.

Ce am devenit?Cum o să trăiesc eu aşa?Mă urăsc sunt o criminală,un monstru.

El e demonul meu /Terminata/Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum