Mă smuceam în toate părțile ținâdu-mi mâinile pe urechi. Auzeam nenorocitele alea de voci din ce în ce mai clar, se înmulțeau...se înmulțeau și fiecare mă îndemna la lucruri diferite.
Era insuportabil.
Era ca și cum ai fi la un derby pe stadion și ai auzi gândurile tuturor de acolo.
Tot smucindu-mă, nu știu cum sau de ce...dar firele de pe mine au luat foc. Le-am simțit încingându-se până ce au luat foc de-a binelea.
Am apucat să țip doar...iar apoi focul s-a oprit singur.
Cât timp eram sub efectul anestezicului am avut același coșmar la nesfârșit. Cuplul mort, femeia mascată, fetița și bărbatul căruia nu-i visez niciodată fața. De data asta ceva se schimbase - bărbatul mi-a spus numele. A fost pentru prima dată când a vorbit în visul meu.
Mă întreb dacă are totul vreo legătură.
-Sophie! Sophie,ce e cu tine? Tremuri...
-Lasă-mă! strig eu la Matt pe un ton speriat, dându-i la o parte mâna.
Până să mai zică ceva eu deja o luasem la fugă pe acele coridoare.
Nu știam încotro mă îndrept, picioarele parcă-mi alergau singure...dar în final m-am oprit în fața unei uși gigantice pe care am împins-o.
În interior am avut surpriza de a da peste o grădină superbă și imensă. Erau tot felul de plante pe care nu le-am văzut niciodată, colorate în toate felurile posibile și cu petale de orice formă.
Eram fascinată.
M-am dus la fiecare floare în parte și am mirosit-o sau am atins-o. Dar m-am oprit în fața uneia care mi-a atras atenția, nu era nimic special la ea...doar că arăta ca plantele carnivore din cartea de botanică pe care o foloseam la ore. Nu văzusem niciodată una...așa că o analizam din toate unghiurile până ce a început să miște.
-Wow...!
-La ce te holbezi puștoaico? Părinții tăi nu ți-au spus că nu e politicos să faci asta?
Am făcut ochii mari și am scăpat un strigăt puternic, făcând pași în spate în același timp, doar că la scurt timp m-am împiedicat de o rădăcină și am căzut.
-Oh, ai speriat-o! Nu poți fi mai blând, Lenn? Hai scumpete, ridică-te de pe jos altfel o să răcești.
-Da, ce să zic... Tu ești Mell - planta medic, anticipezi răcelile...
-P...p...p-p-p...plante vorbitoare !?!?
Da. Plante vorbitoare.
Aparent, singurele care o făceau.
Șocul nu înceta să mă părăsească în timp ce mă holbam la două plante care se certau una pe alta.
Ba mai aveau și nume.
Mell...planta-fată-drăguță și Lenn...planta-băiat-răutăcioasă.
Mell îi critica lui Lenn modul de abordare, explicându-i că nu așa tratezi o domnișoară, dar era inutil...el ironiza tot ce spunea ea.
Jur, ochilor mei încă nu le venea să creadă că plantele alea vorbeau! Era înspăimântător...dar și tare în același timp, mai ales că (am uitat să menționez) asistam la o ceartă dintre o panseluță simpatică, albăstrie...și...o plantă carnivoră ciudată și țâfnoasă.
-Las-o baltă, mereu sperii copiii! spune Mell într-un final. Drăguță, care e numele tău? mă întreabă.
-S...Sophie...
-Dumnezeule, ești fiica lui Nick și Emily?
Din nou numele astea.
-Um...ăăă...n-nu știu...
-Nu știi? Nu știi cine te-a făcut? Ești așa bătută-n cap? Ce fată prostănacă, îmi spune Lenn-cel-răutăcios.
-Nu mi-am cunoscut părinții și nici nu am auzit multe despre ei, răspund simplu. Dar...nu vreau să fiu, ă...indiscretă...dar de ce puteți vorbi? Sunteți plante.
-Tu de ce vorbești? Ești un om! Și un puști cu elementul Plantelor ne-a dat viață. Un puști la fel de prostănac precum ești tu. După care ne-a abandonat aici, un mic nenorocit era. Urăsc copiii! Vă urăsc. Pleacă! Șuuu, șuuu!!
-Lenn, nu-i mai vorbi așa bietei fete! Și învață să-ți ți gura atunci când trebuie!
-Elementul...Plantelor? întreb confuză. Ce înseamnă asta?
Deja începeam să cred că sunt sub influența anestezicului și că tot ce mi se întâmpla era de fapt un vis.
-Înseamnă că e timpul ca tu să pleci, ființă umană ce ești! Șuuu, șuuu! Am spus că urăsc copiii? Chiar o fac. Vă urăsc!
-Îmi pare rău Sophie, îl ia gura pe dinainte.
-Dar ce e cu elementul ăla ? Explicați-mi ce e.
Însă cele două plante nu mai ziceau nimic acum, aș spune că încercau să evite subiectul.
-H-hei! Vorbiți cu mine! Ce e elementul ăla!? Lenn! Mell!
-Aici erai Sophie, te-am căutat peste tot!
Mi-am întors rapid capul spre ușă, unde privirea mea a întâlnit ochii mari și albaștri ai lui Raven.
-Să mergem, îmi spune făcând semn spre ieșire.
Am mai aruncat o privire la cele două plante, dar nu mișcau și nu suflau o vorbă. Imaginația mea sigur nu mi-a jucat feste în timpul ăsta, așa ca nu puteam decât să mă întreb ce însemna totul...și care era treaba cu acel element de care au pomenit. Și...cine erau Nick și Emily.
Doar nu erau părinții mei. Era imposibil, doar dacă nu au lucrat prin institutul ăsta...dar să fie cunoscuți și de plante? Ce naiba erau ei?
•••
-Așteaptă-mă un minut, îmi spune Raven intrând într-o încăpere cu o ușă dublă pe care scria Consiliul Waterfall cu litere ciudate.
M-am așezat pe un scaun de așteptare și am început să mă joc cu brelocul cheilor, în timp ce Raven vorbea nu știu ce cu cineva. Mai bine zis se certa, pentru că îi auzeam vocea destul de bine și clar, cu toate că ușa era închisă.
Ca o mică nesuferită ce eram, văzând că nu era nimeni pe holul ăla imens mi-am lipit urechea de ușă, de unde auzeam diferite voci pe care nu le cunoșteam.
-Raven, trebuie să facem asta.
-Nu aș fi fost niciodată de acord să aduc o grămadă de puști îngâmfați aici, dar nu-i mai putem lăsa liberi.
-Iar Sophie -
În următoarea clipă mi-a sunat telefonul și nu am prins restul conversației. Era un număr de fix pe care nu-l cunoșteam.
-Sophie Heart?
-Eu. Cine sunteți?
-Directoarea Charles. Sophie, e ora nouă! Cursurile au început de o oră! Am nevoie să-l aduci pe Hill imediat la mine în birou.
-D-dar...!
-Nu vreau să aud scuze. Eu nu reușesc să dau de el așa că te rog pe tine, adu-l imediat aici!
-Ce a mai făcut de data asta?
-Aș vrea să știu, m-am trezit cu poliția pe cap! Trebuie să închid, te aștept, îmi spune pe fugă și îmi închide.
Poliția !? Zău așa! Și când naiba s-a făcut nouă dimineața !?
Am așteptat în continuare, dar Raven tot nu ieșise și părea că nu avea de gând s-o facă prea curând, așa că am zis să încerc să caut singură ieșirea, timp în care am sunat-o pe Rose.
-Unde ești Soph?
-Rose, dă-mi numărul lui Ryan.
-Ryan? Ryan Hill? Sper că glumești.
-Ai numărul la tot liceul! Sunt sigură că-l ai și pe al lui!
-S-a sunat. Îți dau mesaj.
-Mersi, îi spun și îi închid.
După câteva secunde telefonul mi-a bâzâit. Am băgat mai întâi numărul lui Ryan în agendă, apoi l-am apelat. Prima dată nu răspunse, dar dacă o făcea intenționat n-aveam decât să insist la nesfârșit pentru că nu voiam să-l las fără să-i cer o explicație. În final a hotărât să-mi răspundă. Se auzeau...niște gemete pe fundal, sunete ce m-au făcut să roșesc doar gândindu-mă ce se petrecea acolo.
-Oricine ai fi, sunt ocupat.
-Cretinule ce ești! În loc să fii la liceu tu i-o tragi vreuneia !?
-Huh? Oh. Sophie! Hei.
-Nu că "hei"! Mișcă-te, directoarea Charles a zis că trebuie să te vadă neapărat! Ce ai mai făcut de data asta?
-Nu țipa la mine, idioato! Nu am făcut nimic, bine? Dă-mi pace.
-Atunci de ce dracu' a venit poliția la liceu căutându-te pe tine !?
-Poliția? întreabă serios. De ce m-ar căuta poliția?
-Tot pe mine mă întrebi !? Ryan, uite...nu mă interesează, dar te rog...pentru numele lui Dumnezeu, mergi la directoare.
-Nu prea pot acum...
-Ryan! Las-o pe tipa aia cu care ești și mișcă!
-Sunt singur și mă uitam la un film. Ce ai auzit tu era tipa din film. Și plus că nu sunt în oraș.
În ciuda faptului că nu credeam povestea lui, tonul îi era serios și ciudat de calm. Chiar mă întrebam dacă era adevărat totul, dar am ales să nu-mi pese...asta pentru că nu voiam să mă gândesc la ce gen de filme se uita obsedatul Hill.
-Oh grozav. Și în cât timp ajungi?
-Nu fac mult, dar Sophie...acum chiar nu pot.
-Ajung și eu mai târziu, sper să fii acolo.
-Am zis că nu pot! Ești bătută-n cap?
-Te rog, Ryan! îi spun eu aproape implorându-l.
L-am auzit scoțând un oftat iritat.
-O să văd ce pot face. Pa, Sophie.
I-am mulțumit atât de șoptit încât nu eram sigură că auzise, apoi i-am închis și imediat cineva m-a prins de braț. Era Raven care nu știu cum Dumnezeu mă găsise. Tot ce-mi aminteam era că am simțit un val de aer cald care mă făcuse să leșin, apoi m-am trezit pe canapeaua din sufragerie.
M-am uitat la ceas și era deja ora zece și un sfert. M-am schimbat rapid de bluză, am luat jacheta de pe cuier și am și zbughit-o pe ușă fără s-o mai anunț pe Raven.
În autobuz l-am sunat din nou pe Ryan dar nu mi-a răspuns iar după aceea avea telefonul închis și am renunțat să mai încerc.
Ajunsă la liceu, alergam ca o bezmetică prin curte până ce m-a tras cineva de spatele tricoului, făcându-mă să-mi pierd echilibrul.
-Ai întârziat, iubire, îmi spune Ryan rânjind și oprindu-mi căderea.
-Nu-mi spune "iubire" și haide, mișcă! strig la el luând-o înainte spre biroul directoarei.
•••
-Și apropo, filmul era American Pie 6 - the Beta House, îmi spune înainte să intrăm în biroul directoarei.
Nu era ca și cum mă interesa, dar într-un fel mă simțeam ușurată că nu erau filmele la care mă gândeam eu...și-l credeam pe cuvânt, având în vedere că și eu văzusem toate cele opt filme American Pie și știam cât de tâmpite sunt.
-Sophie? Ryan Hill? Ce v-aduce pe la mine? ne întreabă directoarea semnând niște fișe.
-Um...ăăă, m-ați sunat, îi spun eu confuză.
-Nu, nu am făcut-o.
-Ba da...și mi-ați spus să-l aduc pe Ryan pentru că a venit poliția după el.
-Poliția? întreabă râzând. Sophie, cred că ai visat și ai crezut că a fost real. Mi se întâmplă și mie câteodată, dar eu nu te-am sunat.
Mi-am verificat apelurile recente și nu știu cum sau când s-a întâmplat, dar lista era goală.
Directoarea s-a întors la semnat, iar Ryan mă privea încruntat. Nu-mi dădeam seama dacă era nervos sau supărat sau doar confuz ca și mine de altfel, dar nu prea conta odată ce faptul era deja consumat.
Ne-am cerut scuze de la directoare și am părăsit biroul ei.
-Știi Sophie, dacă voiai să mă vezi atât de tare trebuia să-mi spui, probabil nu te-aș fi refuzat din prima.
-Ești ultima persoană pe care aș vrea s-o văd. De fapt, nici nu ești pe listă.
-Te minți singură. Recunoaște că ai vrut să mă vezi.
-Poate ție ți se pare amuzant dar mie nu, îi spun cu o urmă de răceală în glas...apoi pornesc grăbită spre sala de sport.
Intru și mă așez pe una din băncile de-acolo, așteptând să se sune și s-o văd pe Rose.
Ce naiba e în neregulă? Cine m-a sunat și s-a dat drept directoarea Charles? De ce? mă întrebam singură, în timp ce-mi cuprindeam fața între palme.
Pur și simplu nu mai fac față tensiunii la care sunt supusă.