La ora pranzului, ne-am starns cu totii lucrurile si am parasit poiana. Am mers in continu pana la lasarea noptii. Acum ca Angel era in drum spre lac, pentru a lua pumnalul inaintea noastra, aveam un motiv in plus sa ne grabim. Intr-un final ne-am oprit, fiind cu totii epuizati.
-Asezati-va corturile! a strigat Rafaella. Maine in zori, vom manca si vom pleca mai departe.
-Inca nu inteleg de ce nu putem zbura! am protestat pentru a mia oara.
-Oh, dumnezeule! Nu iti voi raspunde din nou!
-Te rog?
-Bine, dar e ultima data cand te mai aud plangandu-te de asta. Nu putem zbura pentru ca zborul e imprevizibil aici. Doar stii ca el e sigur doar in lumea oamenilor sau in orasele vrajitorilor. Pe aceste meleaguri uriase, ale magiei primare, ai putea ajunge oriunde si desigur, sa te pierzi de grup.
-Ah, da, uitasem, am zambit. Ar trebui sa faceti ceva cu aceste erori ale sistemului de zbor.
-Da, o sa renuntam la salvarea lumii chiar acum, ca sa incepem reparatiile imediat, numai pentru ca nu ai chef sa mergi.
-Exact!
-Am vazut pisici mai putin lenese decat tine, a comentat.
-Am vazut pisici care sa zambeasca mai mult decat tine, i-am intors-o.
-Aminteste-mi, de ce te-am luat cu mine?
-Hei! Am o idee minunata! a exclamat Sade deodata, incercand sa detensioneze situatia. Ce-ar fi sa facem un foc de tabara? Asa, ca sa ne mai destindem?
-Da, ar fi perfect! au inceput sa strige ceilalti incantati de idee.
-Si voi face faimoasele mele tarte Vaglia. Am cu mine incredientele care imi trebuie si se pregateste usor! a continuat Sade in uralele multimii.
-Iar eu voi face vafe cu merisoare! am strigat la randul meu, dar de data asta s-a lasat linistea.
-Imi pare rau, Kaitlin, a inceput Francessca, dar ultima oara cand te-am lasat sa gatesti ai facut o ploaie de rosii in flacari!
-Mai dati-mi o sansa!
-Hei, e in regula, va gati Sade pentru noi.
-In regula, inteleg...
De fapt, imi era cam ciuda ca ceilalti nu m-au sustinut, dar am decis sa ma bucur si eu cu ei si sa nu iau in seama comentariul Francesscai. Totusi, in ciuda incercarilor mele de a ma simti bine, am sfarsit aruncand de nervi cu pietre intr-un lac micut din apropiere. Sade a gatit tarta ei speciala si imediat ce lumea a gustat a innebunit. Toti cereau cat mai multe portii, de fapt, se bateau pe ele si Sade primea numai complimente din partea celorlalti.
Apoi, ea a propus sa avem un moment de muzica si tot ea a facut sa apara prin magie o chitara. A inceput sa cante si au si inceput uralele si remarcile de genul: "vai Sade, esti minunata!", "si frumoasa si talentata!", iar eu simteam ca nu mai rezist. Nu aveam nimic personal cu ea, dar niciodata de cand am pornit in aceasta calatorie, nu am avut parte de atata atentie si admiratie. Ma simteam invizibila. Si ca totul sa fie perfect, le-a facut tuturor o demonstratie fabuloasa de magie, in care a creat din sfere de foc artificii colorate, doua dintre ele sub forma numelui ei. Lucru care mie nu mi-ar fi iesit niciodata si care a starnit numai entuziasm.
Am inceput sa ma plimb singura mai incolo, tragand in piept aerul rece cu miros de tarta. Eram geloasa pentru ca nu mai reprezentam un model pentru aliatii mei. Ma simteam inutila. De parca nu aveam nici un rol. Cu totii pareau sa o placa pe Sade mai mult decat pe mine, pana si Rafaella. In ochii ei eram lenesa, ignoranta si stupida. Dar Sade nu era asa. Ea le avea pe toate. Ar fi putut oricand sa ajunga ea la conducere, alaturi de sora mea. Dupa ceva timp, mi s-a facut frig si m-am intors spre corturi si focul de tabara. L-am zarit pe Stephen ceva mai departe de restul lumii, stand pe o buturuga. M-am apropiat de el in viteza. Tot ce avem nevoie era sa vorbesc cu el.
-Buna Stephen! am strigat.
Dar el nu m-a auzit, fiind ocupat sa vorbeasca cu cineva. M-am apropiat mai mult si am vazut. Cu Sade! Stateau fata in fata si radeau amandoi, parand foarte prinsi in discutie. Apoi, brusc, Sade s-a aplecat si l-a sarutat pe obraz. Atunci si-a intors privirea spre mine, zarindu-ma. Mi-a facut cu mana. I-am facut si eu la randul meu, zambindu-i, desi, in mintea mea aruncam cu flacari spre ea. Cum indraznea sa il ia in brate pe Stephen chiar in fata mea?! Apoi am realizat ca problema era la mine. Ca Stephen nu-mi apartinea si ca nu aveam nici un control asupra lui. Putea sa faca ce voia.
Apoi altceva mi-a sarit in ochi. La gatul ei atarna un colier. Era cel pe care voia Stephen sa mi-l dea. Cel in foma de inima. Asta a fost ultima picatura. Am fugit intr-un suflet, retinandu-mi cu greu lacrimile.
Era miezul noptii. M-am trezit brusc, ridicandu-ma in sezut. Nu era prea confortabil sa dormi in cort, mai ales ca tocmai avusesem un vis ingrozitor. Sade ajunsese stapana clanului, fiind mult mai iubita de ceilalti decat mine, luptase cu Fiona, o invinse si ii luase toata puterea, ajungand eroina lumii si se casatorise cu Stephen, iar eu, eram undeva intr-un colt, singura si nestiuta de nimeni. De obicei visele sunt frumoase si cand te trezesti esti dezamagit ca nu sunt realitate, dar in cazul meu, ma bucuram ca lucrurile nu stau asa. Cu siguranta nu puteam concura cu Sade cea perfecta.
-Buna, pot sa intru? Esti treaza? s-a auzit o voce subtire din fata cortului.
Vorbind de lup...
-Da... Intra! Sunt treaza!
A pasit timid inauntru. S-a asezat langa mine si m-a privit in ochi. Avea parul prins intr-o coada dragalasa si purta o camasa de noapte alba, inflorata, ce ii statea perfect.
-Eu... vreau sa iti spun ceva... a murmurat. Multi baieti din clan mi-au spus ca sunt minunata si ca s-au indragostit de mine si nici nu stii cate... intrebari am primit, dar eu iubesc doar pe cineva. Pe Stephen. Ne stim de nici doua zile, dar simt ca il cunosc de o viata si e atat de profund si inteligent si dulce! Dar mi-e teama ca el nu simte la fel si daca e asa, asta mi-ar frange inima...
Asta m-a lovit din plin. Si ea il placea pe Stephen, dar nu numai ca il placea, il iubea! Ca mine! Iar eu voiam sa i-o spun chiar acum dar asa as fi riscat sa ii distrug viata lui Sade. Oh! Ce sa ma fac?
-Si cum te-as putea ajuta?
-Nu ai cum sa ma ajuti dar am doar o intrebare, tu simti la fel pentru el?
O intrebare. Un raspuns. O inima franta... a mea sau a ei.
-Nu... nu il iubesc.
Am ales-o pe a mea.
-Vai, ce bine! s-a bucurat. Multumesc ca mi-ai dat cale libera! Asa imi va fi mai usor!
A plecat chicotind.
Intre timp s-a facut dimineata bine. Ne-am trezit cu totii, am mancat si am continuat drumul. Cat de departe putea fi lacul asta? Am mers cateva ore bune, apoi, pe la ora pranzului, am facut un popas. Eram intr-o zona stancoasa, cu pamant uscat si tufe aromatice printre pietre. Am gasit un loc mai umbros, langa un copac inalt si des. Cum am terminat mai repede de mancat, m-am dus sa explorez zona, cu Stephen si cu Sade. Ne-am plimbat o vreme, cand, am vazut o piatra superba, colorata pe pamant. M-am aplecat sa o iau si brusc, m-a piscat ceva de mana. La inceput s-a simtit ca o intepatura de tantar, apoi durerea s-a accentuat pana cand am cazut lata, nemaisimtindu-mi membrele. Atinsesem din greseala un sarpe negru, care imediat s-a repezit sa ma muste si apoi s-a tarat sub pietre.
-Ce s-a intamplat? a sarit Stephen alarmat.
-Sarpe.. e tot ce am putut spune.
-Cum arata sarpele?
-Era... negru si... avea o pata roz... am soptit.
-Oh, dumnezeule! a strigat Sade. E o specie rara din lumea vrajitorilor si muscatura lui este letala!
-In cat timp actioneaza?!
-In... trei minute...
-Ce?! Dar nu avem timp sa mergem dupa ajutor! Voi suge veninul!
-Dar te poti otravi si tu!
-Imi asum riscul! a incheiat Stephen.
S-a pus in genunchi langa mine si mi-a luat mana intr-ale sale. Si-a lipit buzele de pielea mea rece si a inceput sa suga otrava din mana.
-Opreste-te Stephen... am spus, respirand cu greutate. Nu are rost. Ai putea sa te otravesti singur si nu vreau sa mor stiind ca ti s-a intamplat asa ceva. Trebuie sa uiti de mine, o vei avea mereu pe Sade, cea la care tii cu adevarat. E clar ca nu pot concura cu ea...
-Fi-rar! a strigat. Sade e minunata, a spus de parca ea nu era acolo. Dar mie nu-mi place perfectiunea... Si vrei sa stii ceva? Chiar daca te vei stramba la ceea ce iti voi spune, eu te...
Si apoi mi s-a intunecat privirea.