Gemenele din Verwood

Capitolul 8- Adio, Verwood!

Nu imi venea sa cred ca parasesc orasul, casa si pe Rose.  Oare cum s-ar fi descurcat singura? Ma durea sa las totul in urma si sa plec. Ma legau atatea lucruri frumoase de acel orasel. Totusi, trebuia sa o gasesc pe Rafaella. Ea era familia mea... Stateam ganditoare pe valiza de pe terasa casei. Aruncam din cand in cand o privire la poarta gradinii. O asteptam pe Rose sa coboare cu cealalta valiza. Imi luasem toate hainele de care aveam nevoie, lucruri marunte de care avea sa imi fie dor si desigur, obiecte folositoare oricarei calatorii: un briceag, o lanterna. o busola, o funie si multe altele. Deodata s-a auzit un zgomot. Toate gandurile mi s-au imprastiat. Era Stephen care tocmai aparuse de nicaieri. Ma privea cu un zambet neincrezator.

-Chiar vrei sa pleci? m-a intrebat privindu-ma in ochi.

-Nu am de ales, am murmurat eu intristandu-ma.

-Mda... a spus cu ochii in pamant. Ai dreptate, dar va fi o calatorie destul de periculoasa. Lumea vrajitorilor nu e intocmai pasnica, mai ales tinuturile parasite, iar ceva imi spune ca Rafaella se afla acolo.

Atunci a aparut Rose cu cea de-a doua valiza. Respira cu greutate si avea fata rosiatica.

-Uf! am pufnit muscandu-mi buza inferioara. Cum o sa car dupa mine toate astea? Chiar nu m-am gandit pana acum la asta!

-Repeta dupa mine, a spus brusc Stephen, luandu-ma prin surprindere. Si te rog, ai grija sa nu gresesti nici un cuvant. "Athalste...... ehrosa........ smhanjahre..........erhebles....

Sincer ma cam luase pe nepregatite, dar stiam ca are legatura cu magia. Am incercat sa repet fiecare cuvant chiar daca toate au fost foarte grele. Din fericire nu am gresit nimic, desi nu intelegeam de ce trebuia sa fac asta. Raspunsul insa a venit imediat, in momentul in care valizele mele s-au micsorat pana au devenit cat niste mingi de tenis.

-Deci acum le poti cara, nu? a intrebat Stephen zambind strengareste.

Am chicotit in timp ce imi luam mini-valizele de pe jos.

-Deci cu ce o sa calatorim si unde o sa mergem? am intrebat.

-Pai, Rafaella e sora ta deci cred ca instinctul te va conduce la ea. Trebuie doar sa cauti in interiorul tau si sa iti folosesti puterile. Cat despre mijlocul de transport... cred ca... vom zbura.

-Stai, ce!? am exclamat facand ochii mari. Cum adica vom zbura?

-Adica vom zbura. Nu e asa de greu cum ai zice. Defapt e chiar placut... mi-a spus Stephen cu privirea in gol, probabil gandindu-se la cine stie ce. 

-Atunci, sa mergem, am soptit.

Tinand strans mini-valizele in mana, am facut cativa pasi in fata si apoi am inchis ochii. Am incercat sa ma folosesc de puteri ca sa o contactez pe sora mea. La inceput nu s-a intamplat nimic dar apoi, am vazut ceva. Ea statea intr-o padure intunecoasa, pe un bustean. Mai era cineva cu ea. De la spate parea a fi o fata cu parul roscat si scurt. Imaginea atat de clara a Rafaellei ma emotiona. Am revenit la realitate. Lumina soarelui m-a orbit. Eram gata.

-Sunt pregatita, am spus cu hotarare. Stiu unde sa o gasesc.

Stephen a venit langa mine. Privirea lui ma linistea si imi dadea incredere. Am simtit ca pot face orice. Mi-am intors capul spre Rose. Mi-a zambit cu tandrete facandu-ma sa simt ca mi se duce pamantul de sub picioare. Mi-am indreptat din nou privirea inainte. Stephen m-a luat de mana.

-Acum lasa-te condusa de mine, mi-a spus zambind.

            Am tasnit in aer. Vantul rece ca gheata mi se strecura in haine. Imi balanganeam picioarele in gol, simtind ca ametesc. Casele de sub mine se micsorau din ce in ce mai mult. Stephen mi-a trimis un gand telepatic. Era atat de clar incat mi se parea imposibil sa nu il aud. Imi zicea sa ma duc unde imi spune subconstientul. Instinctul mi-a indreptat atentia spre un anumit punct. Corpul meu a facut o rasucire brusca in aer si m-am trezit intr-o cadere nebuna. Tipam din toti rarunchii. Simteam ca o sa ma rup in bucati. Impactul de pamant s-a intamplat imediat. A fost cea mai zdruncinanta calatorie din viata mea! M-am trezit pe o plaja stancoasa. 

-Se pare ca aici ai vrut sa ajungi... spuse Stephen cercetand cu privirea zona in care eram.

-Mda... am murmurat. Am simtit ca asta e locul.

Am inceput sa mergem spre vest. Aerul era sarat si rece. Valurile albastre ale marii se zdrobeau de stancile din apropiere, improscandu-ne cu stropi. Soarele nu se vedea aproape deloc, fiindca cerul era plin de nori cenusii. Nu stiam unde sunt si cat e ora, iar asta ma enerva. Am mers vreo 2 km si apoi plaja s-a terminat. Ne-am trezit langa o padurice de trestii. Umbra era racoroasa si placuta. Am intrat si ne-am odihnit cateva minute, intinsi pe pamantul umed, privind cerul intunecat. Dupa ce ne-am simtit mai bine, ne-am ridicat, continuand sa mergem. Inaintam incet, respirand cu zgomot. In lumea vrajitorilor, aerul iti apasa pieptul ca o nicovala. Imi simteam plamanii ca pe ghimpi, ceea ce imi facea respiratul foarte dificil si dureros.

-Te vei obisnui cu timpul, imi spune Stephen, citindu-mi gandurile.

Dupa inca 3 km a inceput sa ploua. Totul a inceput cu un picurat usor si s-a terminat cu o adevarata furtuna. Ne-am adapostit sub o barca de lemn, aruncata la intamplare. Eram amandoi infrigurati si uzi.

-Stii, am realizat ca nu te cunosc foarte bine... Hai sa jucam un joc, propun, incercand sa acopar tunetele infioratoare cu vocea mea.

-Bine. Spune.

-Deci, am inceput zambind, eu spun ce imi place mie si apoi faci si tu la fel. De exemplu: mie imi place cel mai mult rosul.

-Mie albastrul,  a venit raspunsul.

-Mie imi plac pisicile...

-Mie cainii.

-Mie imi place vara.

-Iarna.

-Mie imi plac trandafirii.

- Cactusii.

-Zece

-Unu

-Chiar trebuie sa iti placa opusul la ce imi place mie?

-Sincer, nu, dar cred ca oamenii cu preferinte si opinii diferite, se potrivesc mai bine... Desi, recunosc, am cam facut-o intentionat. In afara de faza cu pisicile, pisicile sunt plicticoase.

Am inceput sa rad cu pofta. Stephen radea si el langa mine. Deodata, afara s-a auzit ceva. Un fel de bubuit ciudat.

-Ma duc sa vad despre ce e vorba, a spus el ridicandu-se.

Am asteptat un timp. Era prea liniste asa ca am iesit. Stephen era mai departe, langa un fel de munte de bolovani. Se uita cu interes la pamant, fara sa observe ca niste pietre uriase se clatinau pe marginea muntelui. Am fugit spre Stephen cat de repede am putut, fix in momentul in care pietrele cadeau. Am reusit sa ii salvez viata si sa il imping din drum dar nu a ajutat prea mult. El a cazut intr-o gaura ciudata dintre pietre, care s-a astupat imediat cu pietre.