Gemenele din Verwood

Capitolul 17- Oglinda adevarului

Mergeam de ceva vreme, nu imi aminteam exact de cata. Am trecut printr-un camp larg si pe langa un sat abandonat. Din loc in loc, mai zareai cate o asezare straveche de vrajitori, dar toate erau pustii si in paragina. 

Mi-am ridicat privirea, catre orizontul zugravit in cele mai frumoase culori. Movul, rozul si galbenul se contopeau perfect, creand o imagine care iti taia rasuflarea. Deodata, am zarit ceva ce parea a fi o umbra, de dimensiuni considerabile. Cu cat ne apropiam mai mult, cu atat umbra prindea contur. Dupa inca o ora de mers, am realizat ca umbra era o padure. Copacii erau inalti si subtiri, frunzele avand forme ciudate. Ca o combinatie dintre palmier si inca ceva. Cand am ajuns in fata ei, am constatat ca padurea era atat de mare, incat ne-ar fi luat o vesnicie sa o ocolim, prin urmare fiind nevoiti sa trecem prin ea. Era o singura poteca printre copaci si tufele inalte, ce parea sa fi fost strabatuta recent.

-Se pare ca asta e drumul, spun si ma avant inainte.

Dar cand sa pun piciorul pe carare, ma izbesc puternic de ceva. Ceva ca un zid de piatra. Ma trezesc intinsa pe jos, capul invartindu-mi-se.

-Ce s-a intamplat..? intreb confuza, masandu-mi fruntea lovita.

-Padurea are scut, ofteaza Rafaella.

-Ce inseamna asta?

-Inseamna ca padurea este inconjurata de un camp de magie. Asta nu ne permite sa intram in ea. E ca un zid.

-Atunci ce facem?

-Cred ca am eu solutia! 

Ne-am intors capetele spre Claire, una dintre vrajitoarele noastre.

-Cunosc o vraja straveche ce poate face o gaura intr-un camp magic, pentru cateva minute. Am avea destul timp cat sa intram cu totii inauntru.

-Perfect! exclam. Atunci fa vraja, nu mai sta in loc!

-Ar fi o problema, murmura ea. Am nevoie de muuulta putere ca sa o fac. E o vraja foarte dificila.

-Despre cat de multa vorbim? intreaba Rafaella.

-50 de sfere...

Se aude un murmur socat in multime.

-Poftim? am intrebat confuza.

-Asa cum apa se masoara in litri si magia se masoara in ceva... in sfere... Aceasta denumire venind de la forma pe care o ia magia cand este exteriorizata, imi explica Rafaella, incercand sa acopere zarva iscata.

-Da. Si 50 de sfere este prea mult! a exclamat Andrew, un alt vrajitor, unul foarte negativist si ostil de felul sau. Ne vom pierde toata puterea!

-Nu avem alta solutie! 

-Mai bine as merge pe jos o zi intreaga, ca sa ocolesc padurea asta, decat sa renunt la magia mea pretioasa!

-Nici macar nu stim cat este de intinsa... a intervenit Rafaella. Nu avem timp de irosit!

-Clarie are dreptate... am spus ganditoare. Nu avem alta solutie. Trebuie sa facem asta.

-Sunt tare curios sa vad cum vei rezista la prima ta operatie de extragere a magiei, a comentat Andrew, cu o privire inveninata.

-Ce vrea sa spuna? 

-Uite, aceasta operatiune poate fi dureroasa la inceput, a spus Francessca, punandu-si o mana pe umarul meu. Dar vei fi bine, cu totii am trecut prin asta.

-Haide Claire, poti incepe! am spus, incercand sa imi maschez teama.

Un moment mai tarziu ea incepuse deja incantatia, care, sa recunosc, era destul de complicata. Imi aminteam de zilele in care ma antrena Rafaella si in care nu aveam habar de nimic. Eram norocoasa avand un grup de aliati atat de buni. Deodata mi s-a intrerupt firul gandurilor si am simtit ca ametesc. A fost o ameteala atat de puternica si brusca, incat am cazut pe spate. Eram intinsa in iarba si priveam socata cum din mine iesea, literalmente, o sfera de lumina violet. Sfera se ridica lent in aer, provocandu-mi o durere sfasietoare.