Totul era bine acum, cu Tifon închis în cea mai de temută închisoare, Tartar. Mi-am luat frumos o damigeană cu vin și am golit-o la umbra unui măslin. Eram cherchelit puțin și brusc, iubeam viața. Am zărit cu coada ochiului imaginea unei nimfe în copacul din dreapta mea. Cam tulbure imaginea, ce-i drept.
M-am îndreptat spre ea și mi-am răzemat cotul de trunchiul copacului.
- Nimfă a pădurilor? Am întrebat-o, iar ea tresări și își întoarse privirea maronie spre mine.
Dădu doar ușor din cap și i-am surâs blând.
- Care este numele tău?
- Ida, vorbi ea cu glas dulce.
- Ida, am repetat vrăjit. Cred că m-am îndrăgostit, frumoasă nimfă!
Bine, eu mă îndrăgosteam de multe ori într-o zi, dar ea nu trebuia ca să știe asta.
Fata chicoti rușinată și se aplecă peste o creangă, zâmbind. Și eu zâmbeam, cu ochii în decolteul ei generos. Daaaar, Uranus era acum furios pe mine pentru că o provocasem pe soția lui, măreața Gheea. Și avea de gând ca să îmi strice combinațiile.
M-a chemat, printr-un sol, de urgență în Olimp.
- Ești condamnat să nu mai ieși din ținutul lui Hades trei veacuri și o zi! Tună el, când m-am afișat să îmi primesc pedeapsa.
- Ziua aia face toată pedeapsa, mi-am dat ochii peste cap, mormăind în barbă. Oh, haide! Nu poți să îmi faci asta! I-am strigat.
- Trebuie să înveți să te supui, vampirule!
- Dar nu așa! Am salvat lumea, ce naiba! Nu primesc puncte bonus pentru asta?
Uranus puse în balanță cuvintele mele, apoi spuse:
- Vitejia ta cântărește greu, dar nu poți scăpa nepedepsit. Vei merge la Oracolul din Delphi, acolo este o fecioară pe nume Anastasia. În ea îmi voi așeza viziunile și ea te va însoți în lumea largă. Prin ea, eu îți voi spune care sunt sarcinile tale.
- Îmi dai o femeie pe cap? Am exclamat uimit. Mai bine rămâneam închis în Hades...
- Te răzvrătești, vampirule? Se înfurie el.
- Nu, mărețe Uranus. Îmi accept pedeapsa, am spus tare apoi am mormăit doar pentru mine: nu că aș avea de ales.
- Dispari din fața mea, până nu mă răzgândesc!
- Pot să îl iau pe Hermes cu mine? am întrebat, sughițând brusc.
- Ai voie, dar sarcinile trebuie să ți le împlinești singur, tună el, înainte să dispară după vălul întunecat, acoperit cu stele.
M-am întors acasă abătut. Nu era vorba că nu îmi plăceau provocările, dar să car după mine o femeie care nu a ieșit în viața ei din temple și nu știe ce înseamnă lumea... mă deprimam doar când mă gândeam!
- Chipeș fiu al lui Hades, mă întâmpinară Furiile, scoțând limbile de șarpe în timp ce zâmbeau grețos de pervers. Arăți de parcă ai avea nevoie de relaxare.
Da, doar cu ele perversiunea mi se părea atât de grețoasă!
- Îmi pare rău, fetelor, am zâmbit, înghițându-mi propria fiară în timp ce îmi imaginam cum ar fi să... Brr! Nu sunt în dispoziția necesară.
- Știi unde ne găsești, șuierară ele și le-am făcut un semn din cap.
Acum știam unde să nu le găsesc!
Hermes mă aștepta în partea mea de catacombă, abia așteptând să mă descoasă în legătură cu întâlnirea de mai devreme.
- Da, e chiar nasol ce ți se întâmplă. Dar, inspiră el, nu prea o să pot merge cu tine. Cel puțin, nu mereu! Adaugă repede când mă văzu încruntându-mă. Știi că am multă treabă și în Olimp...
- Și ai de gând să mă lași singur cu o muiere pe cap, cine știe pe unde? am tunat. Nu ar fi o problemă dacă aș putea să mă joc cu ea o noapte, poate hai două! Dar, e vorba de Oracolul lui Uranus! Nu am voie să o ating, iar dacă pățește ceva, o să ajung frate de cruce cu Tifon în Tartar!
- Știu, frate, știu, oftă el. Dar și mie îmi ia Zeus capul dacă nu îi îndeplinesc sarcinile.
Am strâns din dinți, simțind cum îmi pulsează maxilarul de nervi.
- Bine, am mârâit. Plec după Oracol, nu mai are rost să pierd timpul. Cu cât scap mai repede de sarcinile alea tâmpite, cu atât mai bine!
- Vin cu tine până acolo! Sări Hermes repede sus și ne-am înfățișat înaintea tatei.
El știa deja pedeapsa mea și îmi înmână sabia, îmi oferi coiful invizibilității, arma lui de preț și un scut făurit de însăși Hefaistos.
- Mult succes, fiule. Am încredere că vei izbândi!
- Chiar ai? l-am întrebat.
- Nu, nu prea, ridică el din umeri. Dar, măcar scap de prostiile pe care le faci în subteran. Ești în grija lui Uranus acum.
Halal tată!
M-am îndreptat spre Delphi, într-o călătorie de trei zile și trei nopți. Templul lui Apollo avea formă rotundă, format din stâlpi și marmură albă ca laptele, izvorul Castaliei trecând fix prin centrul templului.
Eu și Hermes am înaintat până în mijlocul templului, unde mai multe pânze fine și albe se mișcau lent în adierea vântului. Am dat la o parte una dintre ele și am văzut zece tinere fecioare în genunchi, ținându-se de mâini și legănându-se lent, în timp ce în mijlocul lor, Pythia stătea cu ochii dați peste cap, murmurând ceva.
Aceasta clipi o dată și mă privi intens, zâmbind.
- Ai ajuns devreme, fiu al lui Hades.
- Tu ești vocea zeilor. Înseamnă că știi de ce sunt aici, am spus.
- O vrei pe Anastasia. Aveam planuri mari pentru ea, voiam să preia Oracolul din Delphi. Dar, se pare că Uranus are mai multă încredere în tine.
- În mine? am pufnit. Știi cine sunt, nu?
- Altfel, de ce ți-ar încredința cel mai puternic Oracol, după mine? Își îngustă ochii, apoi se ridică în picioare. Vino, șopti.
Era o femeie atrăgătoare, trebuia să recunosc. Poate prea coaptă, pentru gustul meu. Am urmat-o însă pe lângă micul izvor până între două stânci imense, unde o fecioară acoperită doar cu un văl transparent stătea pe marginea unei stânci, încercând să își scurgă apa din păr.
Avea pielea în întregime parcă din mătase, stropi de apă ca niște perle încă mângâindu-i trupul aproape dezgolit, pentru că vălul acela transparent și ud se lipea pe formele ei.
Și ce mai forme! Sâni mari și fermi cu sfârcuri trandafirii, talie subțire și fund perfect rotund, iar părul acela lung și maroniu era de o senzualitate periculoasă.
Hermes își drese nervos glasul, sorbind-o din priviri.
Fata ne privi cu ochi mari, mirată, iar verdele crud din privirea ei mă făcu să mă cutremur. Avea buze pline, roz, care acum erau întredeschise și îmi imaginam multe lucruri cu acea gură frumoasă.
- Dacă te atingi de ea, Uranus te va sfâșia bucățică cu bucățică, șopti Pythia, pentru a o auzi doar eu.
- Știu, am spus încă privind-o.
- Iar eu o să îți frec bucuroasă tot trupul cu sare.
- Știu.
- Și totuși, ai risca.
- Poate.
Pythia dădu ușor din cap și se apropie de fată.
- Anastasia, el este Sin.
- Te cunosc, vampirule, spuse ea cu o voce dulce și delicată. Uranus mi-a arătat venirea ta.
- M-am ales cu tine pe cap, am spus îngustându-mi privirea. Așa că trebuie să te iau cu mine.
- Asta nu a fost prea politicos, mă dojeni Anastasia.
- Mă doare în cur. Sunt obligat să te car, nu să te suport.
Ochii ei verzi au început să prindă viață și Pythia spuse:
- Încercați să nu vă scoateți ochii, până când Uranus te eliberează.
Hermes chicoti și ne-am întors înapoi la templu, așteptând ca fata să fie pregătită de drum. Apăru într-o rochie lungă, albă și o pelerină de aceeași culoare, brodată cu fir de aur. Avea picioarele goale și părul lung răsfirat pe spate.
- Așa vrei tu să pornești la drum? am întrebat-o batjocoritor.
- Nu ai frică, vampirule. Uranus mă protejează.
- Așa sper și eu. Pentru că nu mă uit în urmă și nu aștept pe nimeni!
- Nu va fi nevoie, spuse tăios.
I-am făcut un semn din mână ca să o ia înainte și noi am urmat-o de la mică distanță.
- Nu îmi miroase a bine, spuse Hermes în șoaptă. Cum vei îndeplini toate acele sarcini periculoase, dacă trebuie să o protejezi pe ea?
- Poate, din neatenție, am spus accentuând ultimul cuvânt, o las mâncată de ceva monstru pe parcurs.
Am rânjit malefic și Hermes chicoti.
- Tu chiar cauți probleme, râse el.
- Nu le caut, eu le provoc, am spus. Și acesta e doar începutul călătoriei.