Sin

Capitolul XIV - Adevărul

        Mă spălam pe mâini de sângele care mi se uscase deja pe piele. Da, le-am smuls inimile celor doi, dar nu îmi pare rău o secundă că am făcut-o. Până la urmă, aveau de gând să profite de ea. Și o să am grijă ca asta să nu se mai întâmple.

        Anastasia stătea pe marginea patului, privindu-mă, deși i-am spus să se odihnească.

       - De ce nu dormi? Am întrebat-o.

       - Pentru că tocmai am văzut doi oameni murind în fața mea, răspunse ea sarcastică și m-am oprit puțin.

       - Te-am salvat, i-am spus.

       - Le-ai smuls inimile prin stern!

        M-am întors și am privit-o.

       - E mai ușor decât printre omoplați.

        Ochii ei mari, de un verde exact ca al pădurilor în care îmi plăcea să mă pierd când eram mic, mă priveau acum șocați.

       - De ce ai vrut ca să învingem? Din alte motive decât cele evidente?

       - Dacă nu o făceai, Menelau și Agamemnon erau uciși, iar Ulise reușea să mă răpească.

       - De ce nu mi-ai spus de la început?

       - Nu mai plecai ca să îi ajuți dacă îți spuneam. Iar tu trebuie să îți duci la bun sfârșit sarcinile, altfel vei fi condamnat.

        - Mai bine asta, decât să pățești ceva, am spus privind-o în ochi și am văzut cum se cutremură.

       - Nu trebuie să se întâmple asta, șopti ea.

        Simțeam că mă enervez. Nu mai puteam să țin în mine nici o amărâtă de secundă tot ce simțeam pentru ea. Și eram mai mult decât convins că și ea mă vrea.

       - De ce, Anastasia? Până când o să ne mai mințim că nu suntem atrași unul de celălalt?

       - Ești crud și nemilos! mi-o aruncă în față.

       - Da, așa sunt eu! am strigat. Știi care a fost primul păcat pe lumea asta? Omorul! Tata a omorât-o pe mama ca să mă pot naște eu, altfel muream amândoi! Sunt primul păcat capital, Anastasia! Dar chiar și așa, pot să văd toată bunătatea, gingășia și puritatea care te înconjoară! Tu ai tot ce îmi lipsește, mă completezi!

       - Vom fi pedepsiți, Uranus se va înfuria! spuse ea cu lacrimi în ochi. Iar tu... Tu vei fugi în brațele primei femei frumoase. Nu pot să am încredere în tine, Sin!

        Sângele îmi clocotea în vene la auzul ultimelor ei cuvinte.

       - Nu ai încredere în mine? Atunci spune-mi, măreț Oracol, de ce nu m-am culcat cu Hyppolite? De ce am făcut un pact cu Afrodita, doar ca Paris să nu se îndrăgostească de tine? De ce am luat vieți ca să te știu iar în siguranță, lângă mine?

        Mă privea șocată, iar eu mi-am trecut o mână prin păr, agitat.

       - Tu chiar nu vezi ce efect ai asupra mea? Mă îndrăgostesc de tine, Anastasia! Și al dracului să fiu dacă știu ce naiba înseamnă asta, pentru că e prima dată când mi se întâmplă! Dar simt ceva intens aici în piept, ceva uimitor de fiecare dată când te văd sau mă gândesc la tine, dar totodată simt nevoia să nenorocesc pe oricine se apropie de tine! Ai idee ce înseamnă toate astea pentru fiul Morții?

        Am văzut-o ștergându-și pe furiș o lacrimă. Vedeam durere în privirea ei și nu suportam asta. Făcusem totul ca ea să nu sufere, să o protejez. Dar se pare că pe mine nu m-am luat în calcul. Nu voiam să sufere, aș face orice ca să o știu fericită.

       - Îmi pare rău, am spus încurcat. Chiar îmi pare. Nu vreau să îți fac rău, de aceea... Voi pleca. 

        Mi-am luat sabia și am băgat-o în teacă, apoi m-am îndreptat hotărât spre ușă. Era mai bine așa, să previn suferința ei. Mai aveam doi pași până la ușă, când am auzit-o strigându-mi numele. Cu durere, cu dor, cu dragoste. Mai ales dragoste. 

        M-am întors exact când ea ajunse lângă mine. Ridică o mână și îmi mângâie obrazul aspru din cauza bărbii scurte, privindu-mă în ochi. Apoi se ridică pe vârfuri și își lipi tandru buzele de ale mele. 

        Oficial, toată hotărârea mea era praf și pulbere la picioarele noastre.

        Am deschis automat gura, mângâindu-i buzele cu propriile buze, căutându-i limba pentru a-i simți gustul acela dulce, specific ei. Totodată am strâns-o la pieptul meu, cuprinzându-i talia cu o mână, în timp ce cu cealaltă îi mângâiam părul lung și frumos. Mă amețea, mă excita, mă făcea să îmi pierd mințile când era lipită de mine. Am mușcat-o de buza de jos, trăgând de ea cu poftă și primul ei geamăt în brațele mele se făcu auzit.

        M-am aplecat și am prins-o de fese, ridicând-o în brațe, ea având acum picioarele de o parte și de alta a mea. Era lipită de bărbăția mea, iar asta o șoca și excita în același timp. Am lipit-o de peretele din spatele ei, gura mea coborând în jos la gâtul pe care i l-am mușcat și supt, până gemetele ei, o combinație de durere și plăcere, s-au făcut din nou auzite. Mi-am continuat drumul spre decolteul rochiei pe care l-am tras la o parte cu dinții, lăsându-i sânii rotunzi, mari și cu sfârcurile mici și întărite la vedere. Era minunată, dar am simțit cum își ține respirația, așa că am privit-o în ochi. Îi ceream să aibă încredere în mine, oricât de ciudat ar fi să ai încredere într-un vampir. Așa că m-am aplecat și i-am luat un sfârc între buze, sugând leneș și simțind cum erecția mea ajunsese la cote maxime.

         Am strâns-o tare de fese, iar ea șopti excitată:

        - Vreau să fiu a ta!

        Lucrul acesta mă făcu să revin cu picioarele pe pământ. Ea era gata să renunțe la tot, ca să mi se dăruiască mie. Mie.

        Am lăsat-o pe Anastasia jos, i-am aranjat rochia în timp ce ea mă privea cu ochi mari.

       - Nu mă dorești, se cutremură ea.

       - Oh, iubito! Mi-e atât de sculată, încât mă doare! Dar nu pot să îți fac asta, nu pot să îți răpesc darul, libertatea, puritatea. Nu sunt în măsură să fac asta.

        Anastasia mă sărută iar, apoi am strâns-o în brațe dorindu-mi să o pot proteja toată viața. 

       - Vrei să dormi în brațele mele? am întrebat-o blând.

        Ea afirmă cu un gest ușor al capului și am luat-o de mână, îndreptându-ne spre pat și dorindu-mi din suflet să pot aduce la realitate toate fanteziile pe care le aveam în momentul ăsta cu ea, printre așternuturi.