Sin

Capitolul X - Gelozia

        I-am spus lui Hermes să rămână naibii pe loc, aveam de gând să merg ca să o caut. Aveam noroc cu simțurile mele dezvoltate, parfumul ei lăsat în aer și adus câteodată de vânt mă ajuta să îmi dau seama aproximativ în ce direcție a luat-o. Dacă ea este legată de mine și știe tot, de ce dracu' a plecat? Nu m-am culcat cu Hippolyte! Oare asta să fie problema? Este... geloasă?

        Nu, nu are cum! Nu mă suportă! La naiba cu toate, femeia asta nu ma suportă și eu am ajuns să umblu ca un bezmetic după fundul ei frumos, căutând-o de nebun!

        Am ajuns la marginea unui sat și mirosul ei era foarte persistent în jurul crâșmei care deschidea drumul.

        Ce naiba căuta ea aici?

        Am intrat și am văzut-o din prima, era greu să nu observi o fată de o frumusețe răpitoare, elegantă printre atâția bețivi nespălați. Stătea la o masă, în timp ce toți o priveau și ascultau vrăjiți, iar un cavaler, după haine, stătea exact lângă ea și o sorbea din priviri. Le povestea cum mărețul Uranus, cerul, împodobește noaptea bolta cerească cu stele sclipitoare pentru soția lui, măreața Gheea, pământul. Aceasta se împodobește cu mușchi verde, flori înmiresmate de câmp și lanuri întregi de grâu aurit, pentru a-și arăta iubirea față de el.

        Povestea atât de blând și dulce, încât și eu aș putea să o ascult fermecat ore întregi. Dar faptul că fugise de mine mă deranja atât de tare, încât am simțit iar cum clocotesc de nervi. M-am îndreptat cu pași apăsați spre ea, iar când mă văzu se opri din povestit, luând o postură iritată.

       - Ce mama dracului faci aici? Am tunat.

       - Sunt liberă să merg unde vreau eu, spuse ea sfidătoare.

       - De când?

       - De când misiunea ta s-a transformat într-o aventură desfrânată!

       - Ieși! am mârâit și i-am arătat ușa.

       - Cu tot respectul, vorbi cavalerul de lângă ea și am simțit o nevoie acută ca să îmi bag mâna în gura lui și să îi smulg limba. Cred că e liberă să își aleagă calea.

       - Tu ai idee cu cine vorbești? l-am întrebat periculos de calm și el dădu din cap că da. Atunci, știi că este mai prudent să îți aperi dinții! Acum, ieși de aici am spus!

       - Nu sunt proprietatea ta, Sin! Nu plec nicăieri! Se încăpățână ea.

       - Anastasia, nu mă face să te iau pe sus și să îți dau și o mamă de bătaie la fundul ăla pervers al tău! Ai două variante, ori mergi singură și de bunăvoie, ori te lași pe mâna mea! Alege!

        Dar căcatul ăla plouat se hotărâse până la urmă că e mai înțelept să deschidă iar gura:

       - Eu spun să o lași totuși în pace.

        Păi futuți morții ce au venit pe tărâmul meu până astăzi și mâine! I-am băgat un pumn între dinți, de i-am lăsat o pauză în gură, apoi l-am prins de gât cu o mână și l-am ridicat în aer.

       - Nimeni nu mă sfidează, nenorocitule, ține minte asta!

        Eram atât de nervos, încât simțeam iar cum albul ochilor se înnegrește și pupilele mi se dilată la maxim. Auzeam undeva în ceață vocea Anastasiei, dar nu mă puteam rupe. Toată concentrarea mea era acum la vena groasă de la gâtul lui, care se umflase și pulsa repede. Am simțit cum cei doi canini de sus se alungesc și mi-am înfipt dinții direct în vena aceea ispititoare.

        Sângele cald îmi inundă gura și continuam să beau cu o poftă mai mare decât propria rațiune, în țipetele disperate a celor din jur care s-au îngrămădit speriați spre ieșire. Între timp, corpul pe care îl țineam în mâini se zbătea tot mai încet, rămânând inert și fără vlagă. L-am lăsat să cadă cu o bufnitură la picioarele mele. M-am intors și am privit-o pe Anastasia, care în cârciuma goală, era singura care rămase. Iar acum mă privea cu ochi mari, șocată.

        M-am șters la gură de sângele care mi se prelingea pe bărbie, fără să îmi iau ochii de la ea.

       - Ți-am spus să ieși afară, am spus calm și călcând peste cadavrul din fața mea, am trecut pe lângă Oracol și am ieșit în aerul cald al verii.

        M-am oprit la trunchiul unui măslin și m-am așezat jos, privindu-mi mâinile pătate cu sânge. Anastasia se apropie încet de mine, privindu-mă precaută.

       - Ce ești? Mă întrebă ea.

       - Un nenorocit de vampir. Naiba știe ce mai înseamnă și asta, m-am răstit.

       - L-ai omorât pe omul acela!

       - Da, măreț Oracol! Știu asta, nu am nevoie de puterile tale ca să îmi dau seama! Nu știu sigur ce sunt și nici până unde sunt limitele mele, nu mă cunosc încă!

       - Pentru că nu îți pasă! Nu iei nimic în serios, nici măcar pedeapsa pe care ți-a dat-o Uranus!

       - Am ucis-o tocmai pe Medusa! Am intrat în labirintul lui Minos și i-am adus capul Minotaurului! am strigat, privind în sus spre ea. Asta ce înseamnă?

       - Orice muncă de a ta începe sau se termină cu tine călărind tot felul de femei. Nu am venit cu tine ca să îți țin lumânarea, Sin! Se enervă ea.

       - De unde știi tu că eu le călăresc pe toate? am provocat-o.

       - Știu totul când sunt lângă tine, pentru numele lui Zeus!

       - Atunci ar trebui să știi că nu m-am culcat cu Hippolyte!

        Rămase puțin blocată, privindu-mă cu ochi mari, apoi se încruntă iar.

       - Ești un mincinos fără suflet! Am văzut-o dezbrăcată în brațele tale, dar știi ce? Îți doresc să ai parte de toate femelele din lume, poate așa te va sătura Zeus într-o zi!

        M-am ridicat în picioare și am venit atât de aproape de ea, încât aproape ne atingeam.

       - Problema mea este că de la un timp, vreau o singură femeie. Iar asta îmi cam dă socotelile peste cap, am mârâit.

        Buzele ei s-au întredeschis mirate, apoi își reveni repede.

       - Atunci îmi pare rău pentru ea, spuse înțepată. Se pare că nu se ridică la rangul lui Hippolyte!

      - Nu m-am culcat cu ea! i-am urlat în față, prinzând-o de brațe cu putere. Dacă stăteai naibii acolo și priveai până la capăt, în loc să fugi ca o lașă, vedeai că am respins-o și nu m-am culcat cu ea!

       - De ce? Ți s-a aplecat?

        De data asta eu eram ăla care o privea ca prostul, dar deja mă luau toți dracii din cauza ei și a limbii sale mult prea ascuțite!

       - O să-ți rezolv gura aia obraznică într-o zi! am amenințat-o furios, înainte să o cuprind cu o mână de talie, lipind-o de mine și strivindu-mi buzele de ale ei, ea împotrivindu-se câteva clipe, ca mai apoi să își pună mâinile pe după gâtul meu și să mă tragă mai aproape.

        Sfinți zei din Olimp! Doamne, dulce mai era! Buzele acelea moi și catifelate, gustul ei amețitor și atât de excitant, limba fină unindu-se cu a mea, într-un dans al plăcerii. Eram conștient de fiecare părticică din corpul ei delicios lipit de al meu și eram în stare să o iau chiar acum, sub cerul liber, arătându-i între timp lui Uranus degetul mijlociu și faptul că mi-l bag în toate pedepsele lui. Dacă ea alege ca să fie a mea, eu accept orice tâmpenie îi mai trece lui prin capul ăla înstelat.

       - Serios? Lipsesc câteva ore și se întâmplă asta? Exclamă dezamăgit Hermes care tocmai apăru într-un nor de fum, arătând spre noi.