Sin

Capitolul III - Viziunea

        Bineînțeles că trebuia ea să mă calce pe nervi. Mergeam de câteva ore bune și nu am auzit nici cel mai mic oftat din partea ei. Nu a cerut să ne oprim pentru că o dor picioarele, sau pentru a ne trage puțin sufletul. Nimic! Și era al naibii de frustrant, voiam să îi demonstrez că această "aventură" nu este pentru minorosițe ca ea!

       - Ce dracu, mă așteptam să fie mai sensibilă de atât! Am mârâit spre Hermes, care fluiera ca blegul un imn dedicat lui Apollo.

       - Poate că Uranus chiar o protejează.

       - Pe dracu! Crezi că nu are altă treabă numai să stea cu ochii după fundul ei?

       - Păi, are un fund frumos, spuse el aplecându-și capul într-o parte și uitându-se atent la subiect.

        Am întins mâna și i-am lipit o palmă peste ceafă.

       - Au! Asta pentru ce a fost? Sări el, făcând fata să se întoarcă și să ne privească ciudat.

       - Virgină, tăntălăule, altfel ne face Uranus servitoare în Tartar!

        Prietenul meu nu mai spuse nimic, dar continuă să se frece peste locul care deja se înroșise.

       - Și, unde mergem până la urmă? am întrebat tare, pentru a-și da seama că mă adresez ei.

        Anastasia se opri și se întoarse spre mine.

       - Am văzut locul unde vom rămâne peste noapte. Mâine îți vei primi sarcina dintâi, vampirule.

       - Numele meu este Sin, m-am încruntat.

       - Puțin îmi pasă, răspunse fata tăios.

        M-am apropiat periculos de aproape de ea, aceasta ridicându-și bărbia pentru a mă privi în ochi și a mă sfida. Ochii mei au alunecat spre buzele ei cărnoase și ușor întredeschise, apoi pe bărbie și spre gâtul fin și delicat, unde o venă pulsa repede sânge cald. Privirea mi-a rămas ațintită puțin acolo și am clipit de două ori.

        Ce naiba se întâmpla cu mine?

       - Nu te pune cu mine, micuțo. Pot să îți rup capul de pe umeri cu o singură mișcare, am mârâit.

       - Nu te flata singur, vampirule. Amândoi știm că nu se va întâmpla, răspunse ea tăios.

       - Dar pot să îți fac viața un Iad. Și crede-mă, mă pricep al naibii de bine la asta! Acolo m-am născut!

       - Ești o brută! Mă acuză, îngustându-și ochii. De aceea locul tău e acolo!

       - Și tu, o afurisită mică și enervantă care mă deranjează ca un ghimpe în fund! Spune-mi dracului ce am de făcut și atât!

        Îmi întoarse nervoasă spatele și continuă să meargă, mai repede și mai apăsat de data aceasta, iar Hermes chicoti în timp ce trecea pe lângă mine.

       - Asta va fi amuzant.

        Ne-am oprit lângă trei măslini și am adunat vreascuri pentru foc. Le-am așezat în cerc și am vrut să încep să aprind focul, dar mica ființă enervantă spuse:

       - Lasă-mă pe mine.

        Se apropie de lemne, se puse în genunchi și șopti:

       - Foji!

Apoi suflă ușor asupra lemnelor și scântei începură să apară printre ele.

       - Uimitor, rânji Hermes spre ea.