JULIE'S PART.
M-am ridicat din pat ajutata de Rob si am tras aer adanc in piept, indreptandu-ma spre usa in urma lui. Clanta s-a lasat in jos inainte sa o atinga si am simtit cum imi pica cerul in cap atunci cand Arthur a intrat val vartej pe usa cu un pistol in mana pe care i l-a lipit doctorului de frunte intr-o fractiune de secunda.
Mainile incepusera sa imi tremure iar imaginea devenea incetosata. M-am lasat usor in dreapta, rezemandu-ma de unul din dulapurile scunde si am incercat sa imi mentin respiratia regulata.
"E ultima ta miscare Brooke!" maraie Arthur, impingandu-l in perete si prinzandu-l de gat, fara sa miste pistolul.
"N-nu face asta!" murmur, fara sa imi ridic privirea spre cei doi.
"O sa lesine!" ii striga Rob in fata, impingandu-l si prinzandu-ma de brat.
Echilibrul s-a lasat din nou in picioarele mele ajutandu-ma sa ma mentin dreapta. Camera se invartea cu mine si tanjam ca bratele mari si puternice din visul meu sa ma inlantuiasca intr-o imbratisare stransa si protectoare; sa ma incalzeasca in ciuda frigului care ma cuprinsese dintr-odata. L-am prins pe Rob de jacheta, strangand din ochi in incercarea de a-mi limpezi gandurile.
Tocmai speram ca un vis sa devina realitate. Ca acea persoana sa apara de nicaieri si sa ma imbratiseze? Nu stiu ce vor oamenii acestia de la mine sau de cine ar trebui sa imi fie frica! Subconstientul ma inghiontea, iar personalitatea mea era si ea suparata. Cand deschid ochii, Arthur ma smulge din stransoarea lui Rob.
"Ajut-o sa se aseze, o sa ii injectez calciu." spune, parand destul de incordat, iar Arthur, spre surprinderea mea, face exact cum ii este spus.
"Pregatiti masina. Plecam." maraie Arthur la telefonul pe care nici nu stiu cand l-a scos.
Cand acul mi-a patruns pielea abdomenului, am simtit imediat substanta imprastiindu-se cu duritatea unei doze de fier aplicate cu o bara. Am strans din dinti, inghitind in sec, iar cand durerea s-a diminuat, am expirat zgomotos.
Doctorul s-a retras la dulapul scund pe care avea ceva instrumente, iar Arthur m-a prins ingrijorat de mana, privindu-ma in ochi, dar am ezitat sa ii gasesc privirea de criminal ce ma facea sa ma infior de fiecare data cand ma uitam la el.
Privindu-l pe Rob cum se apropia de Arthur cu o alta seringa in mana, m-am panicat, facand ochii mari, dar aerul a ezitat sa imi atinga corzile vocale. Arthur mi-a dat drumul la mana, impingandu-l si prinzand rapid seringa al carei ac abea daca se infipsese in pielea gatului sau, aruncand-o pe gresia rece.
S-a intors cu o privire de ucigas spre doctor, coloana sa trosnind usor din cauza miscarii bruste. apoi si-a dus mana la spate, scotand revolverul pe care il tinea in mana cand intrase si apasand fara inhibitii pe tragaci.
Din gura lui Rob a inceput sa se scurga de sange si stiam sigur ca glontul ce i-a perforat coastele ajunsese la unul din plamani. Pe jacheta sa alba isi pusese amprenta faptul ca fusese nimerit nu departe de inima si stomacul mi s-a strans ca intr-o menghina, la fel ca si inima. Ma ridicasem in sezut socata, simtind cum incep sa tremur din nou din toate incheieturile. Totul parea ireal. O scena dintr-un film ce s-a derulat in slow motion in fata ochilor mei.
Lacrimile au inceput imediat sa curga si imi puteam da seama exact de ce: pentru faptul ca imaginea lui Arthur impuscat in cap, pe podeaua acestei incaperi, mi-a strafulgerat mintea cand Rob s-a prabusit inconstient la podea.
Toate intrebarile posibile imi invadau mintea si nu imi ofereau timp sa ma gandesc la ele pe rand, asa ca le inghesuiam pe toate acolo fara sa astept vreun raspuns. Era singurul fel in care parea sa nu innebunesc.
Dupa cateva secunde am tras o gura mare de aer, simtind cum presiunea din plamanii mei se mareste din cauza lipsei aerului si mi-am dus palmele la gura, revenindu-mi din soc si incepand sa plang in hotote. Nu stiam la ce sa ma gandesc mai intai si asta ma lovea tare, ca ultimul pumn intr-un meci de box.
Mi-am tras mana din stransoarea lui Arthur atunci cand m-a tras spre el si am incercat sa ma eliberez atunci cand m-a luat pe sus, scotandu-ma din salon si inaintand pe holul slab luminat. Cu cat se departa de usa salonului realizam ca nu am nicio sansa, realizam ca in tot acest timp fusesem inchisa intr-o camera de hotel, nu intr-un salon de spital. Mi-am pus mainile la ochi, simtindu-ma neputincioasa in bratele bestiei ce tocmai omorase doctorul ce voia sa ma salveze.
"Nu o sa pot sa imi iert asta daca o sa te pierd din nou, Juliette!"
Am tresarit imediat la cuvintele ce mi-au strafulgerat mintea, deschizand ochii si lovindu-l pe Arthur cu pumnul in nas. A slabit stransoarea ridicandu-si mana dreapta spre fata si lasandu-ma astfel cu picioarele pe asflat. M-am impins cu mainile in pieptul lui, ridicand piciorul si lovindu-l in zona sensibila, facandu-l sa maraie de durere si furie si sa ramana aplecat in fata cu mainile pe genunchi pentru cateva secunde in care mi-am zis ca ar fi mai bine sa fug.
Si asa am facut.
Picioarele imi erau slabite, la fel ca si restul corpului, iar faptul ca aveam talpile goale nu ajuta deloc, dar nu puteam risca sa ma intorc inapoi acolo, vocea barbara a lui Arthur spunandu-le lui Seth si Jay sa curate sus, mi-a facut pielea de gaina si am continuat sa fug stiind ca e pe urmele mele.
Alergam pe trotuarul aglomerat, atat de concentrata sa nu ma prinda incat lacrimile se oprisera din curs, iar picioarele parca se contorlau singure si erau setate pe viteza a sasea. M-am oprit brusc in fata unui local, al carei terase era separata de incapere de un geam oglinda, in care mi-am vazut reflexia.
Purtam un tricou larg si o pereche de pantaloni de yogga, iar parul imi era ravasit. M-am dezmeticit imediat, incepand din nou sa alerg, strecurandu-ma printre zecile de oameni si stiam sigur ca asta e New York-ul.
Sarind pe trecerea de pietoni cand semaforul era rosu, am facut ca o multime de masini sa se opreasca si sa claxoneze haotic, iar cand am privit in urma, Arthur nu era de gasit, lucru care m-a facut sa alerg mai tare.
Calciul venise ca o doza de energie in corpul meu, ca un drog, desi era o substanta pozitiva.
Fugeam de minute bune, iar vremea nu era in favoarea mea. Cerul era acoperit de nori grei si intunecati ce tineau stropii de ploaie care urmau sa cada in curand.
Ajunsesem pe unul dintre poduri si nu stiam incotro ma indreptam, dar nu era timp sa imi pese. M-am miscat greu printre automobilele inghesuite, traversand podul de la un capat la celalalt.
Conditia mea fizica, avand in vedere ca nu mai alergasem de ceva timp, nu lasa de dorit, iar cand am ajuns in fata unei expozitii ce se tinea la parterul unei cladiri industriale, m-am furisat inauntru, sperand ca astfel o sa reusesc sa scap de Arthur macar pentru cateva ore.
Baia avea o usa mare si alba pe care erau doua desene -era imposibil sa nu o vezi- si i-am multumit Barbosului ca nu era nimeni acolo.
M-am aplecat deasupra chiuvetei de marmura alba si mi-am udat fruntea si pometii cu apa rece, apoi mi-am trecut mainile prin par, incercand sa-l descurc. Am asteptat sa ma linistesc si respiratia sacadata revenea la normal.
Iesind in baie, mi-am prins parul intr-un coc slab, rasucind o suvita pe post de elastic si am pornit hotarata spre iesire.
Inainte sa apuc sa mai fac un pas, am auzit cum unul din barbatii imbracati in costum tinea un toist pentru minunata sa alegere in legatura cu o masina ce urma sa o cumpere. M-am intors din curiozitate, spunandu-mi ca ar trebui sa ma calmez pentru cateva minute si sa mai astept putin pana sa ies de acolo.
Nu ma putea gasi asa usor, nu eram o bomba cu ceas.
Si cand mintea mi se elibera din stransoarea gandurilor negative, privirea mi-a ramas atintita pe unul din televizoarele cu ecran plat de pe peretii inalti pe care erau imagini de la un expo din Brooklyn.
Vedeam masinile din jurul meu, cascadele de ciocolata si sampanie, mocheta rosie si mi-am dus mana la gura imediat ce mi-am vazut figura pe ecran.
M-am intors spre iesire privind restaurantul de pe partea cealalta a strazii, deasupra caruia era un ecran exterior pe care obisnuiau sa se difuzeze doar reclame, iar acum eram eu, sau cel putin spatele meu.
Panica a pus stapanire pe mine, si m-am intors din nou spre masinile printre care erau o multime de oameni de afaceri care acum se uitau la mine surprinsi de ipostaza in care eram si probabil de tinuta mea si mi-am muscat buza, repezindu-ma sa ies pe usile glisante.
Imediat ce am iesit, am facut un pas mare, sarind cele trei trepte inalte de granit si mi-am fandat genunchii, atenuand durerea din talpile ce ma usturau ingrozitor.
"Julie!" striga cineva si am putut deslusi imediat nervozitatea si duritatea vocii lui Arthur.
M-am oprit pentru o secunda, cautandu-l cu privirea, iar cand l-am vazut pe partea cealalta a strazii, exact sub un ecran publicitar pe care mai mult ca sigur ma vazuse, m-am grabit sa dispar in directia opusa.
Toata lumea se uita la mine, si ma straduiam sa imi pastrez concentrarea in timp ce faceam slalom printre oamenii de pe protuarul lat. Lovind cateva persoane, doborand o lada cu mere din mainile unei femei si facand un baiat sa isi scape cainele din lesa cand ma uitam in spate asigurandu-ma ca Arthur nu era prea aproape, strangeam din dinti, simtind fiecare pietricica sub talpi si totusi stiam ca trebuia sa nu ma opresc.
Alergasem mai bine de 25 de kilometrii intr-un timp record, am concluzionat amintindu-mi de locatia scrisa ca titlu al stirii exclusive de mai devreme; scurta pauza de la expozitie ajutand cat de cat, dar muschii incepusera sa ma tradeze.
Am incetinit usor din fuga nebuna, nevrand sa blochez vreun muschi prin bruscarea lor si ajungand sa ma opresc in stramtura dintre doua cladiri mari. Gafaiam aplecandu-ma in fata si primzandu-mi genunchii cu mainile in incercarea de a ma calma, dar am sfarsit asezandu-ma jos pe cimentul rece.
Rezemandu-ma de peretele exterior prafuit al uneia dintre cele doua blocuri, speram ca cel mai fioros om de care puteam da era un om al strazii care isi facea veacurile pe aici.
O adiere rece m-a facut sa tremur si mi-am incrucisat instinctiv bratele la piept, frecandu-le usor cu palmele. Nu a durat mult si ploaia si-a facut simtita prezenta cu niste stropi mari si reci.
HARRY'S PART.
"Nu!" marai, lovind cu piciorul in patul dezordonat din mijlocul camerei acum goale.
Nu lasa furia sa puna stapanire pe tine, nu lasa furia sa puna stapanire pe tine...
Cuvintele se repetau in nenorocitul meu de cap, fara sa ma intrebe daca sunt capabil sa fiu calm in situatia asta.
Aveam palmele stranse in pumni si podeaua infecta parca imi vibra sub picioare. Mi-am bagat mainille in par, asezandu-ma pe podea si strangand din dinti, am eliberat un raget de furie, dar si de o pierduta durere. Eram coplesit de un sentiment al dracu de apasator: frica de a nu o pierde; si era imposibil sa o fii pierdut deja. Ma dureau pana si oasele de nervi si stiam ca puteam ceda in orice clipa, dar ma impotriveam pe cat posibil.
La doar cativa centimetrii de marginea patului, pe podea, erau cateva pete de sange, alaturi de o dara de aproximativ un metru si jumatate ce se termina cu cativa pasi inainte de usa pe care tocmai intrasem.
Am inchis ochii inspirand adanc, apoi am expirat incercand sa imi pastrez controlul. Clona voia sa ma distruga si asta era doar inceputul. Stiam ca sangele nu era al ei, nu ar fii omorat-o atat de repede. Si doar la gandul asta am simtit cum jacheta parca se strange dintr-odata pe mine.
Arthur se simtea atat de atras de ea, incat si-a dat seama imediat ca luand-o de langa mine si-ar face doua favoruri intr-unul singur: m-ar aduce la disperare gandul ca am pierdut-o pe singura fiinta careia m-am oferit pe tava si care nu realizeaza cat de mult inseamna pentru mine, cat de mult loc ocupa in inima mea si cat de greu e sa traiesc cu gandul ca nu o sa o mai vad niciodata; cat si satisfactia din ranjetul lui cand o are pe Julie pentru el.
Trupul sau firav stand in umbra clonei nenorocite ce ii devoreaza psihicul cu minciuni si o face sa se departeze de mine...
Pumnii mei au facut contact cu podeaua in momentul urmator, facandu-mi cateva degete sa trosneasca, dar durerea nu mai insemna nimic acum. Incercam sa ma gandesc la ce e mai bine, dar imagini la care nu voiam sa ma gandesc imi intunecau mintea. Putea profita de ea in orice fel. Daca nu a mancat nimic de cand nu am vazut-o ultima data, lipsa ei de calciu o sa isi spuna cuvantul printr-o incremenire brusca, de moment, a tuturor organelor sau in cel mai fericit caz, un lesin. E atat de fragila si neajutorata...
Am deschis ochii, parasindu-mi adancurile mintii. Aplecandu-mi capul in stanga pentru a-mi dezmortii gatul, am vazut ceva argintiu pe gresie. M-am incruntat, apropiindu-ma de obiect si intinzand mana sub pat dupa el, am constatat ca erau doua. Am tras mana inapoi, deschizand apoi palma si observand cele doua lucruri. Ambele argintii, dar pentru o secunda nu am inteles legatura. O seringa plina pe jumatate si un mobil.
Am deblocat imediat telefonul cautand in agenda si gasindu-mi numarul scris ca "Blitan". Blitan era porecla mea pusa de Rob. A fost singurul prieten apropiat pe care l-am avut dupa ce Jaden m-a luat din casa ce, in urma decesului mamei, o detinea Tom. Inca nu imi venea sa cred ce vad, dar am facut imediat legatura.
Cineva murise aici si acela fusese ori Rob ori unul din oamenii clonei in incercarea e al opri sa o ia pe Julie cu el. Mi-am abandonat gandurile, nelasand furia sa imi intunece mintea si cum speram sa gasesc o eprubeta si ceva apa oxigenata, usa a scartait, facandu-ma sa ma intorc brusc si sa scot pistolul, indreptandu-l spre persoana ce tocmai intrase.
"Harry?" intreaba surprinsa si mainile mi se relaxeaza pe arma.
"Ashley!" aproape strig, ridicandu-ma in picioare si imbratisand-o.
"Harry.." repeta si incepe sa planga, tremurand sub bratele mele.
"Trebuie sa te calmezi si sa imi spui ce s-a intamplat." murmur, punandu-i mainile pe umeri si departand-o de mine.
A durat ceva pana privirile ni s-au intersectat, dar a vorbit printre suspine:
"Au fost aici si un doctor a venit sa o consulte si m-a dat afara si credeam ca nu o sa se mai termine!" incepe disperata, respirand accelerat.
"Shh! Calmeaza-te, calmeaza-te!" spun, dandu-i parul de pe fata si privind-o in ochi.
"A venit doctorul si Arthur mi-a spus sa ies afara si asa am facut. Stiu doar ca Arthur a venit pe hol si a vrut sa ma trimita sa cumpar ceva, nu a apucat sa imi spuna ce, s-a intors inapoi in camera unde erau Julie si doctorul pentru ca auzise probabil ceva in casca pe care nu o dadea jos niciodata. Erau microfoane peste tot, iar Julie nu isi aminteste de nimeni de cand a intrat la universitate, nici macar de tine!" aproape tipa ultimele cuvinte, care ma lovesc direct in piept ca niste sulite.
"Pe cine au omorat aici?" expir incet, inchizand ochii si asteptandu-ma la ce e mai rau.
"Cei doi oameni ce stateau la usa, aici," arata cu degetul spre usa,
"l-au luat pe doctor de aici, tarandu-l si scotandu-l din apartament."
"Nu stiu nimic!" se panichiaza, facandu-ma sa tresar.
"Nu, Ashley!" ma impun, prinzand-o din nou de umeri.
"Aduna-te!" strig, privind-o in ochi.
"Cand am iesit din baie, nu mai era nimeni. M-am uitat pe geam si l-am vazut pe Arthur cum alerga spre iesirea din curte, lasandu-i pe cei doi sa arunce cadavrul in portbagajul unui jeep argintiu." se forteaza sa spuna, strangand din ochi.
"Cere sa ridic steagul. Sa renunt." trag concluzia dupa cateva minute in care ii analizasem cuvintele.
...
Stateam pe unul dintre fotoliile din livingul lui Jaden si priveam pierdut, in gol. Nu imi venea sa cred faptul ca inca o zi se termina in acelasi fel. Trecusera cateva minute de cand ajunsesem, iar Ashley se oprise din tremurat, dar nu scosese doua cuvinte de cand intrasem pe usa. Nici eu nu miscasem vreun deget, cred ca nici nu clipeam. Ma pierdeam in ganduri, care mai de care mai negre si propria mea imaginatie ma dezgusta.
Inca ma surprindea faptul ca era ultima zi din an, iar ea nu era langa mine. Imi facusem atatea planuri...
Mi-am intors privirea spre scara pe care cobora Jaden, iar cand a ajuns in dreptul canapelei, i-a facut semn lui Ashley sa ne lase singuri. Nu m-am sinchist nici sa ma uit unde se duce sau cel putin daca s-a asezat pe fotoliul din dreapta mea sau nu, dar l-am simtit langa mine, era ca un lichid agitat ce statea sa iese din doza. Prezenta lui imi ravasea gandurile si abea daca mai puteam realiza la ce ma gandeam de fapt sau unde ramasesem inainte sa ma gandesc la asta.
Asta nu se intampla niciodata.
"Vreau sa vorbim." spune pe un ton moderat, dar nu i-am raspuns.
Intr-adevar, il auzisem undeva departe, in niciun caz langa mine si in momentul asta nu simteam nimic. Nici furnicaturile picioarelor ce mai mult ca sigur imi amortisera, nici furie, nervii imi erau la locul lor, iar muschii imi erau partial relaxati. Acel nimic era legat de golul imens din mine. Eram atat de incomplet fara ea.
"O sa stau aici pana vei vrea sa vorbesti." mormaie, foindu-se in fotoliul din dreapta mea.
"Voi fii aici cand vei fii pregatit sa vorbesti." adauga dupa ceva timp.
Alta intarziere pentru care imi pare rau.
Nu m-am hotarat cate capitole o sa mai fie din HSS, dar cred ca undeva la trei sau patru. Probabil o sa fie si o a doua carte, iar daca v-a fii a doua o sa fie si a treia. Totul depinde de felul in care acceptati faptul ca am inceput sa scriu mai rar din cauza examenelor si continuati sa cititi si sa votati. Asa cum am mai spus, ador sa va citesc comentariile, asa ca nu va sfiiti sa va exprimati parerile. Nu am apucat sa corectez, probabil ati gasit ceva greseli -cand am idei, scriu foarte repede.-
Acest capitol ii este dedicat lui TommoCarrot69, sper sa te faci bine, pantof!