—E prima dată când pregătesc dovleci de Halloween, spun torturând săracul dovleac.
—Nu?! Eu iubeam partea asta a anului. Era a treia dintre preferate, după Crăciun și Paște.
—De ce? Mi se pare doar o pierdere de timp...
—De ce?! Păi, bomboane, costume, farse, petreceri, jocuri, decorațiuni, povești de groază, colindat, bomboane...
—Ai mai zis bomboane, îl întrerup.
—Da, știu. Cele de marțipan sunt de-li-ci-oa-se! silabisi el.
—Și, ne costumăm?
—Eu port costum tot anul, daca pricepi aluzia.
—Gata, nu te mai victimiza. Devine enervant.
—Blah, blah,blah, mă imită el.
—Gata, potolește-te!
Mă reped la el dar mă prinde de mâini, ajungând cumva în spatele meu.
—Sari cu cuțitul la mine, nu ? spune și mi-l smulge din mână.
Uitasem că îl aveam în mână. Omul ăsta când te enervează, te enervează rău.
—Ești așa mrr când mă ameninți, șopti împrăștiindu-mi mici fiori pe gâtul descoperit.
—Ummm...
Mâna care ținea cuțitul încă murdar de dovleac se apropiase destul de mult de gâtul meu.
—Perfect. Nu e prea original, dar costumul cu un cuțit înfipt în gât e creepy și amuzant, tresări într-o explozie de energie, momentu terminându-se la fel de ciudat cum începuse.
—Ăăă...ce? spun confuză.
—O să am nevoie de cuțitul ăsta, de o sârmă și de...
—Heeeeiii!
Dar nu răspunse. Plecă din bucătărie bolborosind ceva de ciocane.
—Am nevoie de cuțitul ăla!spun privind obosită la dovleacul sacrificat pentru nimic.