Băiatul cu Mască ~volumul1&2~

58

  —Va fi bine, sunt sigur, șoptesc intrând în urma ei în maternitate.

  Mă întreb ce face nenorocitul care a lăsat-o gravidă. Sper că o să moară în fundul iadului și...
Stop!
  Sunt un înger, nu ar trebui să gândesc așa... Îmi opresc gândurile necurate înainte de a deveni ceva mai rău.
  Mă așez lângă ea pe patul vechi din salonul gol, cu picturi vesele, scorojite de vreme ce făceau salonul mai rece decât era.
  O furie amară fierbea în mine clocotită, însă mă abțineam, pentru ea, pentru îngerașul meu ce suferise nu numai o despărțire ci și o decădere între tipele ușuratice ale facultății. Lumea ei se stricase din nou, însă inima ei bună nu a vrut nicio clipă să renunțe la micul suflet ce creștea încet în ea.
  Am trăit o viață crezând că oamenii sunt cruzi și proști. Dar după mult timp mi-am dat seama de puterea uluitoare pe care o cară cu ei cât trăiesc. Am văzut puterea lor de sacrificiu și dragostea față de făpturile mici și fără apărare, le-am văzut loialitatea și respectul lucindu-le în ochi când erau puși la încercare...

  Am învățat că sunt în stare să renunțe la tot pentru cei pe care îi iubesc și că nu ar da niciodată înapoi nici măcar în fața morții înseși când vine vorba de familie...
  Poate că unii distrug tot ce ating, însă pentru cei ce iubesc și fac bine fără să aștepte ceva în schimb merită să lupți...
  Cu gândul ăsta adorm lângă puiul meu curajos ce s-a maturizat prea devreme, dar care înțelege și acceptă această jertfă de sine cerută de situația complicată și rece în care se află...

  —Totul va fi bine, îți promit...